Cascada La Văioaga + Lacul Ochiul Beiului + Cascada Beușnița

Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița mă uimește de fiecare dată prin frumusețea sălbatică a peisajelor și rămâne unul dintre cele mai dragi locuri ale sufletului meu, în mod special traseul: Camping Valea Bei – Lacul Ochiul Beiului – Cascada Beușnița – acesta fiind printre primele mele trasee parcurse pe cont propriu (fără părinți sau ghid), undeva prin anul 2009.

Traseu Lacul Ochiul Beiului - Cheile Nerei
Traseu Lacul Ochiul Beiului - Cascada Beușnița

Parcul național este casă pentru multe specii de plante și insecte foarte rare, dar și pentru altele mai comune, cum ar fi sute de mii de fluturi. 

Atenție, tot aici trăiește și cea mai mare populație de vipere din țara noastră, am văzut și eu câteva de-a lungul anilor, nu trebuie să te sperii, ci doar să te echipezi și comporți corect, detaliez la finalul acestui articolul.

Apreciem dacă ne poți ajuta cu un Like, Share & Subscribe.

Cum ajungi la Cascada La Văioaga, Lacul Ochiul Beiului și Cascada Beușnița?

Cheile Nerei – Beușnița alcătuiesc o arie protejată de interes național, situate în județul Caraș-Severin și aparțin de teritoriul administrativ al comunelor Sasca Montană și Șopotu Nou. 

Drumul de acces este prin satul Potoc până la Podul Bei care este poarta de acces în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița. Drumul este foarte bun pe acest segment, însă până în satul Potoc a fost un asfalt plin de gropi, starea drumului fiind chiar mai proastă decât la vizitele anterioare.

De la Podul Bei poți continua fie pe jos pe traseul marcat cu dungă galbenă, fie cu mașina – pe un drum forestier pentru încă 4.6 km (21 min), până la Camping Valea Bei. 

Noi am continuat cu mașina, drumul este îngust, dar accesibil oricărui autoturism dacă se merge cu atenție. 

Cheile Nerei
Traseu Cheile Nerei - Beușnița

Cascada La Văioaga

Așa cum îți spuneam, am făcut stânga pe podul Bei și am continuat încet pe drumul forestier. De aici peisajul începe să devină din ce în ce mai frumos, așa că viteza redusă nu ne-a deranjat absolut deloc.

După doar 12 min (2.6 km) am văzut plăcuța de lemn orientată spre dreapta pe care scria Cascada La Văioaga, trebuie să fii puțin atent pentru că nu este foarte vizibilă, poți trece cu ușurință pe lângă ea fără să o observi.

De acolo în doar 2 minute poți coborî la Cascada La Văioaga, care este o oază de relaxare, aerul acela revigorant într-o zi de vară caniculară este magic! 

Cascada are o înălțime de doar 5-6 metri și este alimentată de pârâul Bei. Dacă vrei să o vezi în toată splendoarea ei îți recomand să ajungi pe aici primăvara sau după ploi generoase.

Cascada La Văioaga - Cheile Nerei
Cascada La Văioaga
Cascada La Văioaga - Cheile Nerei
Cascada La Văioaga

După pauza de la cascadă am continuat pe drumul forestier și îndată am ajuns la Campingul Valea Bei –  punctul de plecare al traseului marcat cu dungă galbenă ce ne-a condus către Lacul Ochiul Beiului și Cascada Beușnița.

Campingul este la fel cum îl știam, amplasat într-un cadru natural foarte frumos, la marginea pârâului, în incintă este amenajat un foișor și 2 toalete ecologice. Nu există curent sau alte facilități!

Camping Valea Bei
Camping Valea Bei

Nu am mai găsit izvorul de lângă Păstrăvăria Bei, în schimb a fost deschisă Terasa Bei de unde îți poți achiziționa ceva de mâncare sau băuturi.

Terasa Bei
Terasa Valea Bei

Traseu Camping Valea Bei - Lacul Ochiul Beiului - Cascada Beușnița

Cu siguranță acesta este cel mai spectaculos și frecventat traseu din Cheile Nerei, datorită gradului de dificultate foarte redus și al peisajelor deosebite.

Marcaj: dungă galbenă
Durată: estimat 1 oră și jumătate (3 ore dus-întors)
Dificultatefoarte ușor
Sezon: tot timpul anului, deosebit primăvara

Lacul Ochiul Beiului - Cheile Nerei
Traseu Cheile Nerei - Beușnița

Lacul Ochiul Beiului

Traseul este foarte ușor și scurt (2.3 km) – 60 de min sunt suficiente pentru a-l parcurge și pentru a te opri să faci câteva fotografii (dacă ești mai iute la pas sunt de ajuns 45 min). 

Trebuie să treci de Terasa Bei și să ocolești păstrăvăria prin partea stângă pe o potecă îngustă. 

Primii câțiva zeci de metri sunt puțin mai solicitanți, iar apoi se continuă pe o potecă lejeră până la Lacul Ochiul Beiului. Nu prea ai unde să te rătăcești, drumul este destul de clar și bine marcat.

Lacul Ochiul Beiului - Cheile Nerei
Traseu Cheile Nerei - Beușnița - Lacul Ochiul Beiului

Am întâlnit foarte multe familii cu copii, pensionari, dar și multe găști de adolescenți. Recomand și eu traseul tuturor iubitorilor de natură, indiferent de vârstă. 

Lacul Ochiul Beiului - Cheile Nerei
Lacul Ochiul Beiului

Lacul Ochiul Beiului impresionează atât prin culoarea sa turcoaz, cât și prin forma ovală, ce-l face să semene cu un ochi, de aici și denumirea. În această apă deosebit de limpede se oglindesc pădurea și cerul și creează un peisaj spectaculos.

Interesant este faptul că acest lac nu îngheață niciodată, temperatura apei fiind între 4 și 8 grade Celsius tot timpul anului, datorită izvoarelor care îl alimentează.

Ochiul Beiului este un lac carstic, având forma unui crater cu o adâncime de 3,6 metri.

Lacul Ochiul Beiului - Cheile Nerei
Lacul Ochiul Beiului
Lacul Ochiul Beiului - Cheile Nerei
Lacul Ochiul Beiului

Cascada Beușnița

Continuă pentru încă 1.1 km (30 min – timp suficient și pentru câteva fotografii) pe o potecă un pic solicitantă și vei ajunge la Cascada Beușnița

Din păcate noi am găsit-o secată complet, totuși ne-am bucurat a doua zi de cascada Șușara care avea apă.

Cascada Beușnița - Cheile Nerei
Cascada Beușnița august 2010 & 2016

Înaltă de 5 m și acoperită de foarte mulți mușchi te va duce cu gândul la Cascada Bigăr. 

Din păcate aceasta nu este la fel de bogată în șiroaiele de apă (în verile secetoase poate seca complet atât ea, cât și micile cascade care se formau pe cursul pârâului), dar dacă lași capul pe spate te va impresiona prin înălțime, forma și peisajul în care se află. Dacă poți, încearcă să o vizitezi primăvara.

Ne-am întors înapoi la Campingul din Valea Bei pe același traseu. 

Pentru noi a fost o zi grozavă, ne-am bucurat tare mult de aerul curat și verdele acela proaspăt al naturii. 

Se spune că mișcarea și natura țin departe depresia, stările de anxietate și alte boli fizice care pot apărea la persoanele cu un stil de viață sedentar. 

Eu pot doar să confirm, toate traseele, oricât de obositoare ar fi, te încarcă cu multă energie pozitivă și alungă stresul și oboseală psihică.

BONUS: La Tunele

La întoarcere am oprit imediat după ce am făcut dreapta (după podul Bei) și am vizitat La Tunele (maps) – o zonă foarte spectaculoasă din Cheile Nerei compusă dintr-un șir de tunele săpate în piatră, ce leagă Podul Bei de Sasca Romană. 

Trebuie să mergi doar câțiva zeci de metri pe poteca din spatele panourilor informative și vei ajunge imediat la cele 7 tunele. 

Dacă ai mai mult timp la dispoziție te sfătuiesc să faci o plimbare chiar până în satul Sasca Romană și să te bucuri de peisajele pitorești.

La Tunele - Cheile Nerei
La Tunele

Descoperă mai multe atracții turistice din Banat: https://instatravel.ro/ obiective-turistice-banat/.

Tarif de vizitare Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița

Tarif de intrare în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița: 10 lei/persoană – se achită la Podul Bei

Parcare Auto Camping Valea Bei (pentru cei necazați în camping) – se achită la Valea Bei
Autoturisme: 20 lei/zi
Rulotă/Autorulotă/Microbuz: 50 lei/zi

Tarif Camping Valea Bei
Campare cort mic (1-3 pers): 40 lei/zi
Campare cort mijlociu (4-6 pers): 60 lei/zi
Campare cort mare (>6 pers): 80 lei/zi

Echipament necesar pentru traseul prezentat

Traseul este foarte ușor, în mod normal nu este necesar un echipament prea sofisticat, însă acesta se impune datorită prezenței viperelor. 

Prin definiție viperele sunt foarte periculoase, dar acestea nu atacă decât dacă se simt amenințate, dacă ești atent pe unde calci și nu te apuci să răstorni pietrele ar trebui să fie în regulă, mai ales la cât de tranzitat este traseul. Mare grijă la copii să nu iasă de pe potecă și să stea departe de bolovani și grijă mare pe unde mergi să-ți faci nevoile.

În nici un caz nu încerca să te aproprii de ele, să le prinzi, să încerci să le dai la o parte cu un băț, mai ales în sezonul de împerechere pot fi foarte agresive.

Deci care este echipamentul potrivit? 

Viperele nu aud, dar ele simt vibrația, astfel este bine să folosești bețele de trekking, chiar dacă traseul este extrem de ușor, acestea îți vor face simțită prezența, dacă prin preajmă ar fi vipere se vor ascunde înainte ca tu să le vezi. Te-ar putea ajuta și să pășești mai hotărât, dar este obositor să mergi 2 km la pas de armată.

În cazuri extreme, viperele mușcă cel mai frecvent în zona gleznei, de aceea trebuie să porți bocanci, altfel traseul ar putea fi făcut cu niște adidașii de trekking

De asemenea este bine să porți șosete lungi albe, pe care să le întorci peste partea superioară a bocancilor, viperele sunt atrase de alb, astfel în situația foarte puțin probabilă în care ai fi atât de aproape de una, ar mușca din șosetă, respectiv din bocanc. 

O altă metodă de protecție des întâlnită este folosirea parazăpezilor.

Nu este de glumă cu viperele, eu am văzut 2, una mi-a tăiat calea – traversa poteca, am așteptat până s-a dus prin frunziș destul de departe timp în care inima mea înregistra 2000 de bătăi pe minut (am fobie de șerpi), iar a doua mergea cumva în paralel cu poteca, tot printre crengi, frunze, iederă și ce mai era pe acolo, aici a fost mai ciudat pentru că mergea în aceeași direcție cu noi, am avut răbdare până s-a ascuns.

Unde te cazezi în Cheile Nerei - Sasca Montană?

Cea mai frumoasă cazare din vestul țării, poate chiar din România, este Sasca 62, situată în Sasca Montană! Experiența noastră cu această proprietate a fost una magică, are așa o energie aparte, pe care nu am mai întâlnit-o altundeva.

Sasca 62 oferă spre închiriere o căsuță mare, cea în care am stat noi, și un studio mai micuț, dar la fel de impresionant. 

Găsești aici review-ul meu complet despre această cazare: https:// instatravel.ro/sasca-62-cazare-cheile-nerei/

Poți rezerva oricare din cele 2 căsuțe pe Booking aici.

Sasca 62 - Cazare Cheile Nerei - Sasca Montană
Sasca 62 - Cazare Cheile Nerei - Sasca Montană

Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii. 

Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.

Descoperă Cascada La Văioaga, Lacul Ochiul Beiului, Cascada Beușnița și împărtășește experiența pe instagram! Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag pe @alinalicuriceanu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top