Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, iată iese-n cale, Amfiteatrul Transilvania.
Locația se întinde pe o suprafață de 100 de hecatare și este total izolată de aglomerația orașului sau de alte pensiuni. Se află la altitudinea de aproximativ 1200 m și oferă o vedere panoramică către cei mai frumoși munți.
Noi am fost de mai multe ori în acest loc de poveste, atât cu mașina, cât și pe jos – urmând traseul ecoturistic T9. În acest articol m-am gâdit să îți ofer și ție toate detaliile de care ai nevoie dacă vrei să ajungi Amfiteatrul Transilvania.
1. Unde se află și cum ajungi la Amfiteatrul Transilvania?
Amfiteatrul Transilvania este o proprietate privată, izolată, situată într-un loc pitoresc din județul Brașov, între Moieciu de Jos si Moieciu de Sus.
Acesta se află într-unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere, oferind o panoramă de 360 grade spre Munții Bucegi și Piatra Craiului.
Distanța de la București la Amfiteatrul Transilvania este de 197 km, în timp ce distanța de la Brașov este de doar 41 km.
Există 2 variante de a ajunge la Amfiteatrul Transilvania, fie pe jos urmând o potecă turistică marcată, fie cu mașina pe un drum forestier (colorat cu mov pe harta de mai jos).
Cu mașina trebuie să urmezi drumul clasic Brașov – Bran – Moieciu de jos – Cheia. Din localitatea Cheia vei face stânga și vei urca aproximativ 5 km pe un drum forestier ce te va duce chiar până la Amfiteatrul Transilvania. Drumul este accesibil oricărui autoturism în condiții meteo favorabile. Anul trecut am parcurs cei 5 km în 18 minute. Maps aici.
Ține cont de faptul că drumul este destul de îngust, poate fi plin de noroi, iar în zilele agomerate nu prea este o plăcere să conduci pe acolo.
O variantă mult mai plăcută este să urci pe jos, pe traseul ecoturistic T9 din Moieciu de Sus (colorat cu albastru pe harta de mai jos). Traseul făcut de noi pornește din Moieciu de Sus, este scurt – durează 1 oră și oferă priveliști spectaculoase.
2. Detalii traseu ecoturistic T9 - Amfiteatrul Transilvania
De data aceasta am ales să urcăm doar până la Amfiteatru și până la punctul de belvedere și să nu facem întreg circuitul (am desenat cu albastru pe harta de mai sus).
Marcaj: omuleț portocaliu
Lungime: aprox. 4 km (dus-întors) sau 10.5 km întreg circuitul
Durată: estimat 2 ore (dus-întors) sau 6 ore întreg circuitul
Dificultate: ușor
Diferență de nivel: aprox. 250 m
Sezon: tot timpul
Traseul ecoturistic T9 (desenat cu portocolaliu pe harta de mai jos) este un traseu ușor, accesibil tot timpul anului și este de tip circuit. Întreg traseul durează aproximativ 5-6 ore, diferența de nivel este de doar 250 m și are o lungime de 10,5 km.
Traseul pornește din dreptul Școlii Generale din Moieciu de Sus, drumul este asfaltat până acolo și există o parcare amenajată chiar înainte de punctul de start al traseului.
Prima parte a potecii urcă lin pe o uliță destul de îngustă, ce oferă vederi către Piatra Craiului, continuă printr-o vale umbroasă și prin zone de pădure, ca mai apoi să iasă pe o muchie cu priveliște panoramică înspre Munții Bucegi.
Până te acomodezi cu urcatul pe munte ai și ajuns sus, pe platotul de la Amfiteatrul Transilvania, loc în care peisajul din jur este pur și simplu WOW!
Am coborât spre Amfiteatru, bineînțeles că ne-am dat în leagănele ce au făcut celebră această locație și am făcut numeroase fotografii superbe și am stat o vreme la relaxare.
Ne-am întors înapoi spre platou, dar până la el am făcut dreapta pe drumul ce mergea prin spatele restaurantului și am mai continuat încă câțiva zeci de metri până ce am ajuns la punctul de belvedere, aveam Moieciu de Sus la picioare și o privelește de senzație cu toți munții din jur.
Este bine de știut faptul că pe platoul de la Amfiteatrul Transilvania poate ajunge oricine, dar dacă vrei să bei ceva sau să mănânci ai nevoie de rezervare.
Ne-am întors la mașină pe același drum pe care am și urcat, având parcă o perspectivă a peisajelor și mai frumoasă la coborâre.
Am petrecut pe acest traseu în total 4 ore, dintre care 2 ore pe traseu și 2 ore la relaxare. Nu prea ai unde să te rătăcești, marcajul este destul de prezent.
3. Despre Amfiteatrul Transilvania
Amfiteatrul Transilvania este deținut de o familie din Republica Moldova. În timpul unei vizite aici, tinerii s-au îndrăgostit de aceste dealuri și au decis să construiască un loc pentru toți iubitorii de natură.
Amfiteatrul Transilvania adăpostește case tradiționale vechi de 200 de ani, reconstruite cu mare mare grijă și pasiune, după proiectul făcut chiar de gazdă, care este pasionată de design și arhitectură.
Mi-ar plăcea să mă cazez aici iarna, cred că atunci este cu adevărat de poveste această locație. Imaginează-ți doar cât de frumos trebuie să fie să privești spre aceste peisaje care îți taie răsuflarea, brazii să fie plini de zăpadă, iar tu să admiri tot acest tablou superb de la căldura dată de șemineul restaurantului savurând un ceai fierbinte și câteva bucate preparate cu produse de la microferma localului.
Amfiteatrul Transilvania este o locație perfectă petru meditație, pentru minte, trup și suflet. Dacă simți că ai nevoie de o pauză, de un moment de liniște, încearcă să ajungi câteva zile aici în timpul săptămânii, și sigur vei reuși să te reîncarci cu energia de care ai nevoie.
4. Tarif de vizitare
Nu există taxe de vizitare sau parcare.
5. Echipament necesar
Este un traseu ușor, recomandat pentru toți iubitorii de natură, fiind accesibil indiferent de vârstă, ia-ți copiii și bunicii și hai la Amfiteatrul Transilvania.
Nu este necesar echipament montan deosebit, totuși este recomandat să ai încălțări de trekking – impermeabile.
Zona este frecventată de urși, dacă vrei să faci tot traseul ar fi bine să ai la tine un spray de urs.
Nu ar trebui să-ți lipsească din bagaj: un tricou de schimb, pelerina de ploaie, apă și o gustare.
Video dronă 4k de la Amfiteatrul Transilvania
Te invit să vizionezi și clipurile postate pe canalul nostru de YouTube filmate în noiembrie 2022, respectiv octombrie 2021, iar dacă ți-au plăcut dă-ne un Like, Share & Subscribe.
6. Ce mai poți face în zonă?
Nouă ne plac traseele ecoturistice din zona Moieciu, astfel îți recomandăm: Hoinăreală prin Șirnea – Traseul ecoturistic T1, Haihui prin Fundata – Traseul ecoturistic T2, Hoinăreală prin Fundățica – Traseul ecoturistic T4, La pas prin Vama Giuvala – Traseul ecoturistic T7.
Descoperă și alte destinații de vis din județul Brașov despre care am scris în acest articol: https://instatravel.ro/top-obiective-turistice-din-judetul-brasov/
7. Unde te cazezi?
Cabana 365 – un mini complex format din 3 căsuțe de tip A-frame, ce poartă în spate numerele 3, 6 și 5. Căsuțele au o vedere spectaculoasă către munți și sunt orientate în așa fel încât să păstreze intimitatea celor ce le calcă pragul.
Este o cazare care nouă ne-a plăcut în mod special și despre care am scris mai multe în acest articol: https://instatravel.ro/cabana-365-moieciu-de-jos/
Rezervă una din cele 3 căbănuțe pe Booking aici.
Cabana Andolia este un colțișor de munte, plin de bucurie, departe de aglomerația urbană, situată în valea Andoliei.
Cabana agroturistică oferă 16 locuri de cazare. Accesul la cabană se face pe o potecă marcată, pe un traseu de 20-25 minute de la parcarea special amenajată pentru turiști. Bagajele sunt transportate de gazde cu Landy sau cu șenilata lor.
Fă o rezervare pe Booking aici.
Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii.
Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.
Parcurge traseul până la Amfiteatrul Transilvania și împărtășește experiența cu noi pe Instagram! Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag @alinalicuriceanu.
Minunat loc, ceea ce nu pot intelege și accepta este cum a ajuns cineva să fie proprietar (sau macar concesionar) al munților României, și cum s-a dat voie să se construiască căbînuțele verzi, tip ciupercă, un adevărat CHITSCH.
Cred ca terenul a fost cumparat..
Buna,
Articolul tau bine documentat ne-a convis sa facem o plimbare in zona, multumim mult!
Ne poti spune, te rugam, daca prima portiune de traseu (cea dintre Școala Generala din Moieciu de Sus si Amfiteatru) este una circulata intens de turisti, sau sunt sanse sa intalnim ursi? Plecam cu copilul si vrem sa stim daca riscam o intalnire cu vreun urs 🙂
Multumim!
Buna, in general este un traseu foarte circulat, mai ales sambata, deci nu ar fi probleme. Legat de urs, a ajuns el pana la mall la Afi in Brasov… ca sa scapati de aceasta teama luati-va un spray de urs, este scump dar are termen de valabilitate mare si stati fara grija. Eu tin sprayul mai mult de frica cainilor, cu ursul nu ne-am intalnit niciodata pe trasee.
Am notat, vom tine cont!
Multumim mult!
Mulțumesc pentru acest traseu, l-am făcut astăzi și am fost foarte încântați! Este mult mai fain decât cel cu mașina. Vom mai merge, este o zonă minunată ce trebuie vizitată în fiecare anotimp.
Cu mare drag! probabil ne-am intalnit pe traseu, am fost si noi din nou sambata.