Massif 2023 – Impresii de la festival

Prima ediție a festivalului Massif a fost un real succes și o premieră pentru centrul și estul Europei în ceea ce privește organizarea evenimentului într-o stațiune montană. Festivalul a reușit să adune un număr impresionant de participanți, în medie 12.000 de oameni au ajuns în Poiana Brașov, în fiecare zi.

3 zile de show-uri și concerte live, peste 100 de artiști români și internaționali, 3 scene la baza pârtiei + 3 scene la apres-ski-urile partenere, dar și o organizare ireproșabilă au stat la baza succesului acestui eveniment. 

Massif 2023 - Impresii de la festival
Massif 2023
Be Massif Festival
Massif 2023
Be Massif Festival
Massif 2023

Impresii de la Massif 2023

Este greu de descris în cuvinte energia și vibe-ul unui festival, însă pot să-ți spun atât, a fost Massif sau cel puțin pe mine a reușit să mă impresioneze și asta spune ceva. Ca să înțelegi un pic contextul, eu evit pe cât posibil să merg în cluburi, la festivaluri sau evenimente mari, pentru că nu suport aglomerația, îmbulzeala care se creează la intrare, la plecare, nebunia cu găsitul locului de parcare sau a unei curse de uber la un preț rezonabil, etc. 

Felicit pe această cale organizatorii și Primăria Municipiului Brașov. În fiecare zi au circulat zeci de autobuze care ne-au dus și adus de la festival în condiții excelente, fără îmbulzeală, fără timpi de așteptare prea mari (maxim 10 minute) și fără grija locului de parcare. Doar cei care ajungeți frecvent prin Poiana Brașov înțelegeți ce vreau să spun, sper ca primăria să copieze acest exemplu și în weekendurile din sezonul de schi sau în preajma sărbătorilor de iarnă. 

Comentase cineva pe Facebook că lui nu i-a plăcut că a fost restricționat accesul auto, pentru că lui nu-i place să meargă cu autobuzul, păi eu l-aș întreba de ce nu a luat un taxi sau un uber, aceștia au circulat fără probleme… sau ar fi fost mai bine să facem 3 ore+ pe drum până la eveniment, iar acolo să nu avem unde parca?! 

Am apreciat în egală măsură și atenția care a fost acordată pentru securitate, cred că nu am văzut niciodată în viața mea un număr atât de mare de personal de la: poliție, jandarmerie, antidrog, pompieri, smurd, security, toți într-un singur loc.

M-am simțit în siguranță, deși m-am amestecat rapid în fiecare zi, printre ceilalți 12.000 de participanți, iar asta din nou, pentru mine este un mare plus! Nu știu cum este vara pe la Neversea, dar la Massif, dragi părinți, nu aveți motive de îngrijorare, lăsați-vă copiii să vină și să se distreze.

Be Massif Festival
Be Massif

Acum că am clarificat cum a fost pe partea de organizare, să povestesc un pic și despre atmosfera electrizantă. În cele 3 zile de festival, ne-am bucurat de o diversitate de genuri muzicale: de la muzică electronică, folclor experimental, rap, trap, disco, rock sau pop.

Dimitri Vegas, MORTEN, Topic, Quintino, MATTN, Kadebostany, Delia, Inna, Grasu XXL, Ștefania, Dirty Nano, Pascal Junior, Killa Fonic, Azteca, Ian, Oscar se numără printre artiștii care au urcat pe scena principală Massif în cele 3 zile de festival. 

Be Massif Festival
Be Massif Festival

Scenele G.O.A.T (Greatest Of All Time) și Retro Fantesia au fost locul preferat al amatorilor de disco, pop și folclor experimental. Momentele mele preferate au avut loc pe scena G.O.A.T, atunci când Andreea Esca, Cabral și Andi Moisescu au reușit să facă o atmosferă incendiară.

Nici muzica anilor 80 și 90 de la scena Retro Fantesia nu m-a lăsat indiferentă, am dansat până am rupt pingelele.

Be Massif Festival
Massif 2023
Be Massif Festival
Massif 2023

Ne-am bucurat din plin de energia artiștilor români și internaționali care au urcat pe scenele de la Massif, cu siguranță vom reveni și în anii următori! Felicitări încă o dată organizatorilor!

Unde te cazezi în Poiana Brașov?

Teleferic Grand Hotel

Votat cel mai bun Hotel din România, Teleferic Grand Hotel, este cu siguranță un hotel de referință. Toate camerele sunt decorate cu gust şi au mobilier şi decorațiuni din lemn masiv. 

Oaspeții de la Teleferic Grand Hotel beneficiază de acces gratuit la centrul spa, care include o piscină interioară, cadă cu hidromasaj în aer liber, o zonă de fitness şi 3 tipuri de saune: umedă, uscată şi cu infraroșu. 

Hotelul are școală de schi şi centru de închiriere de echipamente de schi şi snowboard, cu uscător de clăpari. Oaspeții pot utiliza gratuit depozitul pentru echipament de schi. Pentru copii, hotelul oferă o sală de jocuri, un club și un loc de joacă în aer liber.

Rezervă o cameră pe Booking aici.

Teleferic Grand Hotel

Yager Chalet

Yager Chalet se află într-o locație exclusivistă din masivul Postăvaru, oferind oaspeților peisaje de neuitat. Este o locație îndrăgită în mod special de către tineri, deoarece aici vin frecvent diverși DJ să pună muzică și să creeze o atmosferă unică.

Rezervă o cameră pe Booking aici.

Cazare Poiana Brașov - Yager Chalet

Casa Nostalgia

Casa Nostalgia este situată în Poiana Brașov și este compusă din 3 dormitoare, bucătărie utilată cu mașină de spălat vase și cuptor cu microunde, mașină de spălat rufe și 3 băi cu duș sau cadă.

Poți rezerva această cazare în stil nordic pe Booking aici.

Casa Nostalgia

Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii. 

Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.

Ai fost la Massif? Împărtășește experiența cu noi pe instagram! Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag pe @alinalicuriceanu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top