Dacă nu ai fost până acum în satele Peștera sau Măgura atunci este timpul să le pui pe listă. Ambele sate impresionează datorită altitudinii la care sunt poziționate (aproximativ 1200 m), oferind vederi spectaculoase către munții Piatra Craiului și către fața vestică a munților Bucegi.
Eu îți recomand să le vizitezi exact în această perioadă, pentru că toamna realizeză un adevărat spectacol pe aceste meleaguri.
Pentru a descoperi cele mai frumoase peisaje de aici îți recomand să o iei la pas pe traseul de tip circuit, despre care am să povestesc în acest articol.
Cuprins
1. De unde începe traseul prin satele Peștera și Măgura?
Venind dinspre Râșnov – Bran (DN 73/E574) în localitatea Moieciu de Jos trebuie să faci dreapta și să continui (DJ 112G) încă 8.5 km pe drum asfaltat, până în satul Peștera – județul Brașov.
Noi am parcat exact unde se termină asfaltul, la Nobillis – Carpathian Residence, locul din care începem mereu această drumeție, însă fiind un traseu de tip circuit care străbate cele două sate poți intra pe traseu din mai multe locuri, cum ar fi de la Casa Folea (Peștera) sau de la Pensiunea Mosorel (Măgura), dar cele mai multe locuri de parcare le vei găsi aici, lângă Nobillis.
2. Detalii tehnice traseu
Marcajele pe care le-am urmat au fost următoarele:
Marcaj C (traseu pentru bicicliști): Sat Peștera (Hotel Nobillis – Carpathian Residence) – Muchia lui Gârniță – Dealul Șipotului – Valea Băltăcioaia – intrare în satul Măgura (Pensiunea Mosorel).
Marcaj dungă roșie: de la intrarea în satul Măgura (Pensiunea Mosorel) până la intersecția de trasee din apropierea Cabanei Casa Folea.
Marcaj cruce roșie: Cabana Casa Folea – Sat Peștera (Hotel Nobillis – Carpathian Residence).
Lungime traseu: 6,5 km
Durată: 2 ore și jumătate + pauze
Diferență de nivel: aproximativ 150 m
Traseul este unul de tip circuit și trece prin satele Peștera și Măgura. Este mai degrabă o plimbare ușoară, decât un traseu, circuitul fiind recomandat și famiilor cu copii mici, pensionarilor, persoanelor sedentare etc, totuși ai în vedere că nu este o plimbare în Herăstrău, o să depui un minim de efort.
Dacă ai prieteni patrupezi, noi am fost ultima oară cu Hati și i-a plăcut la nebunie, am întâlnit câțiva câini pe traseu, dar fără incidente.
3. Impresii de drumeție
Scriu acest articol la 4 zile distanță de când am parcurs ultima dată acest traseu (19 octombrie) și cred că sunt la a 10-a vizită în satele Peștera și Măgura, asta pentru că le ador și revin cât de des pot. Dacă încă nu ai ajuns prin aceste sate îți transmit că bucuria drumului este primul motiv pentru care merită să vii aici, la înălțime, la poalele munților Piatra Craiului.
Peisajul, satele tradiționale, casele vechi și natura te vor lăsa fără cuvinte. Traseul pe care l-am făcut noi este extrem de apreciat pentru că îl poți parcurge cu ușurință, fie pe jos, fie cu bicicleta. Zona este extrem de liniștită, drumul este ideal de parcurs atât pentru cei experimentați cât și pentru începători.
Așa cum menționam la început, voi lăsa aici toate detaliile acestei drumeții.
Prima parte a traseului: Marcaj C (traseu pentru bicicliști): Sat Peștera (Hotel Nobillis) - Muchia lui Gârniță - Dealul Șipotului - Valea Băltăcioaia - intrarea în satul Măgura (Pensiunea Mosorel)
Am parcat unde se termină asfaltul, la Hotel Nobillis, iar de acolo am făcut dreapta, pe drumul forestier 112G, cunoscut sub numele de Muchia lui Gârniță pe hărțile cu trasee turistice.
Am ajuns exact la răsăritul soarelui și ne-am putut bucura de peisajul mirific cu Piatra Craiului și Munții Bucegi care se scăldau în razele soarelui.
Am băut câte o cafea, iar apoi am luat-o la pas, bucurându-ne de peisajele superbe, cu copaci arămii pe stânga și vederile spre munții Bucegi pe dreapta.
Cu ochii ațintiți spre Vârful Omu, încercam să ne dăm seama dacă de aici se vede Cabana Omu, la care am fost cu puțin timp în urmă, și desigur făceam și ceva planuri de cucerire a vârfului Bucșoiu care se vedea lângă.
Marcajul nu apare așa des, dar nu prea ai unde să te rătăcești dacă nu te abați de la drumul forestier ce face legătura între satul Peștera și Măgura.
Muchia lui Gârniță ne-a condus către Dealul Șipotului, de unde au început să apară pe stânga vederile cu Piatra Craiului, la poalele cărora se întind Cheile Zărneștiului. Privind în față aveam vedere cătra Măgura Codlei și către cocoașa Măgurei, așa cum îi spun eu.
Deși am fost pe aceste poteci de atâtea ori, încă mă impresionează și mă opresc constant pentru alte serii de fotografii.
La un moment dat am intrat prin pădure, cotind ușor stânga și am început plimbarea prin Valea Băltăcioaia, până la intersecția de trasee către Mănăstirea Sfânta Treime și Satul Măgura.
Noi am mers spre Măgura, așa că am început să urcăm diferența de nivel ce tocmai o coborâsem prin vale. La finalul urcușului va trebui să faci stânga pentru a urma a doua parte a traseului.
A doua parte a traseului: Marcaj dungă roșie: de la intrarea în satul Măgura (Pensiunea Mosorel) până la intersecția de trasee din apropierea Cabanei Casa Folea.
Așa cum spuneam, după ce termini de urcat dealul de lângă mănăstire, nu trebuie să faci dreapta pentru a intra în satul Măgura, ci trebuie să o iei la stânga, urmând curba strânsă, pe hartă se vede ca o buclă această parte.
Marcajul nu va fi la tot pasul, dar nici nu ai unde să te rătăcești, ține-o tot înainte până la punctul în care vei găsi harta traseeleor din Piatra Craiului.
Frumusețea și autenticitatea zonei sunt perfecte pentru a surprinde cele mai frumoase fotografii în natură! Peisajul este absolut superb. Bonus, toamna când bate vântul apare acel fenomen de „ploaie de frunze” la care se adaugă susurul vântului ce adie printre copaci.
A treia parte a traseului: Marcaj cruce roșie: Cabana Casa Folea – Sat Peștera (Hotel Nobillis – Carpathian Residence)
La un moment dat se ajunge la o intersecție de trasee, unde este un panou mare cu harta traseelor din Piatra Craiului.
Acolo am urmat marcajul cruce roșie la stânga până la Casa Folea, iar aproximativ 200 m circuitul nostru s-a sfârșit la punctul de plecare, la Hotel Nobillis – Carpathian Residence.
Ne-am oprit la Hotel Nobillis – Carpathian Residence la o cafea și ne-am mai relaxat vreme de câteva ore admirând acest peisaj spectaculos. Una din foarte puținile spații de cazare cu un așa view.
4. Video dronă 4k din satele Peștera și Măgura
Te invit să vizionezi clipul postat pe canalul nostru de YouTube și dacă ți-a plăcut dă-ne un Like, Share & Subscribe.
5. Concluziile drumeției
Ține cont de faptul că deși traseul este unul foarte lejer, circuitul are totuși o lungime de 6,5 km și nu vei găsi surse de apă, asigură-te că ai plecat la drum cu 2 l de apă după tine și o mică gustare.
Indiferent de anotimp, satul Peștera, este întodeauna o locație excelentă pentru un weekend de relaxare!
Traseul este recomandat pentru toți iubitorii de natură, fiind accesibil indiferent de vârstă, ia-ți copiii și bunicii și hai la plimbare!
Este un traseu ușor care nu necesită echipament montan special, totuși este recomandat să ai încălțări comode, de preferat impermeabile.
Circuitul este foarte popular și extrem de circulat, șansele să te întâlnești cu ursul pe acest traseu sunt minime, dar totuși există. Pentru siguranță eu port mereu cu mine acest spray de urs, o cremă de față cu protecție SPF 30, o trusă de prim autor, o frontală, bețele de trekking, un fluier.
6. Ce mai poți vizita în zonă?
Peștera Liliecilor, numită și Peștera Mare sau Peștera Bădichii, face parte din Parcul Național „Piatra Craiului”. Situată în satul Peștera, Peștera Liliecilor are statut de monument natural național și se înscrie în zona specială de protecție a Parcului „Piatra Craiului”.
Peștera este puțin ascunsă de drumul principal, pe partea stângă pe drumul de întors când pleci de la Hotel Nobillis, pe o potecă, cam la 600-700 de m de statuia lui Ghicuță (se vede cu ușurință chiar din mașină). După ce mergi cam 300 de m, printre stânci căzute și copaci, va apărea intrarea în peșteră.
La intrare se află un zid din pietre ce arată că a fost folosită demult drept lăcaș de rugăciune. Existența acestei peșteri, în care trăiesc specii rare de lilieci, este semnalată în documente cu multe secole în urmă, primele săpături arheologice datând din anii 1957-1958.
Deși nu este necesar un echipament special, o frontală fiind suficientă, este bine să ai un echipament de protecție, pentru a evita murdărirea. Lungimea totală a peşterii este de 162 m, iar o vizită pe îndelete ar trebui să dureze aproximativ 45 minute.
În zonă mai poți vizita Prăpăstiile Zărneștiului, Cheile Dâmbovicioarei și Cheile Brusturetului, satul Șirnea, Amfiteatrul Transilvaniei, Plaiul Foii, satul Șimon, plus multe alte obiective turistice din județul Brașov.
Nu uita să revii în Măgura și Peștera și în celelalte anotimpuri.
7. Unde te cazezi în zonă?
Amont Chalet
Amont Chalet constă în 2 cabane A-frame, confortabile și moderne, situate pe dealurile idilice ale satului Peștera, la câteva minute distanță de celebrul Castel Bran. Sunt amplasate între Piatra Craiului și Munții Bucegi și au o vedere directă spectaculoasă către acești munți. Fiecare cabană găzduiește confortabil 12 persoane în 6 dormitoare / 3 băi complete și 1 grup sanitar / saună cu duș / 4 terase exterioare / grătar / zonă de foc / WIFI.
Rezervă o căbănuță pe Booking aici.
Akasha Healing Retreat
Akasha Wellness Retreat este un proiect care ajută la vindecarea interioară și conectarea la natură. Este singurul refugiu dedicat yoga în România.
Akasha Healing Retreat pune la dispoziție o grădină, o terasă și un centru de wellness și spa. La intrare se află un zid din pietre ce arată că a fost folosită demult drept lăcaș de rugăciune. Existența acestei peșteri, în care trăiesc specii rare de lilieci, este semnalată în documente cu multe secole în urmă, primele săpături arheologice datând din anii 1957-1958.
Unitatea de cazare are 11 dormitoare și găzduiește maximum 18 oaspeți simultan. Toate camerele au băi proprii, lenjerie și prosoape de calitate, articole de toaletă organice, zonă de relaxare privată, uscător de păr, halat de baie din bumbac, menaj zilnic, uscător de păr, ceas deșteptător, seif în cameră.
Unele dormitoare au balcoane. Programele sunt compuse din cazare, yoga, activități în natură, cursuri de gătit, nutriție sau detox. Meniul este unul variat pe bază de plante, conceput pentru a-ți fortifica sănătatea și bunăstarea generală folosind produse organice sezoniere neprocesate cu cel mai mare conținut de nutrienți posibil.
Rezervă o cameră pe Booking aici.
Nobillis - Carpathian Residence
Așezat la o altitudine de 1200 de m, în satul Peștera, departe de zgomotul zonelor turistice supra-aglomerate, Nobillis – Carpathian Residence este locul ideal pentru vacanța ta.
Într-un peisaj care îți trezește simțurile și îți oferă acces la un cadru natural foarte bine conservat (Parcul Național Piatra Craiului și satele Peștera, Măgura, Șirnea, Ciocanu), Nobillis promite experiența traiului la munte, aproape de nori, într-un design-hotel modern, cu servicii de înaltă calitate.
La Nobillis sunt speciale și restaurantul (cu vedere spre Munții Bucegi), sala de ședințe, curtea, zona Spa, lounge-ul de la parter cu șemineu.
Este o adevărată încântare să admiri frumusețea munților Carpați de pe terasa camerei tale! Toate camerele și apartamentele au vedere spre Munții Bucegi. Pe toată perioada sejurului vei avea acces la priveliștile minunate și vei putea oberva cum se schimbă natura în fiecare moment al zilei.
Toate camerele sunt concepute în același stil, cu accent pe culori calde și imprimeuri florale. Nobillis pune la dispoziție 8 camere duble, fiecare cu o suprafață de 30 mp. Camerele sunt dotate cu televizor LCD, minibar, telefon, acces la internet, paturi suplimentare disponibile la cerere.
Nobillis pune la dispoziție și 2 apartamente, fiecare cu o suprafață de 50 mp. Acestea sunt dotate cu televizor LCD, minibar, telefon, acces la internet, paturi suplimentare disponibile la cerere.
Băile sunt realizate în linia culorilor calde, curate și sunt echipate cu uscător de păr și articole de toaletă gratuite. Fiecare apartament are vedere înspre munții Bucegi, precum și asupra întregii zone Peștera-Moieciu.
Rezervă o cameră pe Booking aici.
Cazare Satul Măgura - Mosorel
Mosorel se află în satul Măgura, situat lângă satul Peștera și este una dintre cele mai frumoase locații din Transilvania datorită poziției sale și a oamenilor minunați care trăiesc aici.
Camerele sunt dotate fiecare cu baie și balcon, iar amenajarea interioară se inspiră din interiorul casei tradiționale cu pereții alb văruiți și mobilierul pictat.
Proprietarii au creat un spațiu unic ce îmbină elemente ale locului, tradițiile romanești, dar și elemente din alte culturi. În plus, activitățile pe care le propun turiștilor sunt conectate cu natura, apropiate de specificul locului.
Aici o să vă simțiți ca acasă la bunici, la țară, o să fiți răsfățați în fiecare dimineață cu lapte de vacă și miere de albine!
Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii.
Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.
Sursă documentare: www.pemeleaguri.ro