Ne-am simțit extraordinar în weekend la Valea Doftanei Glamping, este locația ideală pentru câteva zile de relaxare, departe de agitația orașului, dar totuși în civilizație, amenajat cu foarte mult bun gust și amplasat într-un peisaj excepțional. Internetul merge foarte bine, deci poți lucra și remote de aici.
Dacă nu ai mai fost plecat niciodată cu cortul sau într-un glamping, aceasta este locația perfectă pentru a testa dacă îți place acest tip de experiență, eu prefer întotdeauna locațiile amplasate cât mai aproape de natură, liniștite și intime ca aceasta.
Cu 24 de ore înainte de a ajunge la glamping am primit un mesaj din partea gazdei cu informații extrem de importante cum ar fi: orarul pentru chek in – check out, detalii despre parcare, restaurante din zonă, facilitățile pe care ni le pun la dispoziție, regulile casei cum ar fi programul de liniște și multe alte informații utile pe care trebuie să le știi atunci când mergi la cort sau glamping.
O să fac un scurt rezumat cu răspunsurile la întrebările pe care le-am primit pe Instagram: nu ne-a fost frig (în cort ai o aerotermă pe care o poți porni la nevoie), nu a fost gălăgie deloc (singurul deranj fonic l-am făcut noi cu drona), glampingul este situat foarte aproape de obiectivele turistice din zonă.
Mai jos poți urmări clipul filmat cu drona.
Cum ajungi la Valea Doftanei Glamping?
Glampingul Valea Doftanei este situat în satul Trăisteni, comuna Valea Doftanei, județul Prahova, la o distanță de doar 140 km de București, 80 km de Brașov și 64 km de Ploiești.
Datorită amplasării este o idee de weekend excepțională, în mod special dacă vii din București, nemaifiind necesar să stai deloc în aglomerație.
Poți rezerva un cort pe Booking aici.
Valea Doftanei Glamping - Facilități
Glampingul a fost inaugurant în anul 2021 și se bucură de un mare succes, are și de ce!
În curte se află o casă foarte veche și impozantă, cu o arhitectură deosebită, caracteristică zonei. În interiorul acesteia este amenajat un mic magazin, o bucătărie comună și este înconjurată de o prispă foarte generoasă.
În spatele casei, într-o zonă foarte retrasă, este amenajat glampingul și este compus din 5 corturi confortabile, dotate în interior cu pat, un puf, o aerotermă și multe elemente de decor ce creează o atmosferă foarte cozy.
Fiecare cort dispune de câte o terasă foarte generoasă, amenajată cu mobilier de exterior. Noi ne-am bucurat cel mai mult de acest spațiu, în mod special seara când se aprind toate luminițele și se creează o atmosferă de basm, mă simțeam de parcă am ajuns în satul cu licurici 🙂
Diminețile sunt foarte răcoroase și liniștite, iar brazii argintii din curte completează peisajul și te fac să te simți de parcă ai fi în cel mai exclusivist loc de la munte.
Băile sunt ultramoderne și foarte curate, mi-a plăcut tare mult că sunt amenajate afară, în aer liber, intimitatea fiind în același timp asigurată. Mai există acces și la o baie ce aparține de casa de la intrare, aceasta este potrivită pentru dușurile din serile reci.
Bucătăria este complet utilată, dimineața se sevește un mic dejun în stil continental destul de variat, inclus în costul cazării. Servesc croissante calde, peste care eu am pus o dulceață de zmeură incredibil de gustoasă, pe care le-am servit alături de o cafea delicioasă. Desigur, au si diverse sortimente de cereale, lapte, sucuri naturale, fructe, mezeluri, brânzeturi, ouă fierte, un sortiment destul de variat de dulcețuri, etc.
În curte există zonă amenajată pentru grătar sau îți poți pregăti ceva la ceaun, pentru prânz sau cină. Noi am optat să servim masa în sat, sunt numeroase restaurante dintre care menționez Pensunea Loussiana (500 m), Veverița (1 km) și Daisy Pizza & Shaorma (5 km).
Parcarea este gratuită.
Date de contact Valea Doftanei Glamping
Webite: www.valeadoftaneiglamping.ro
Facebook & Instagram
Pentru disponibilitate și prețuri îți las și un link de Booking aici.
Telefon: 0725 536 315
Obiective și atracții turistice de vizitat în zonă
Un articol detaliat despre obiectivele turistice din Valea Doftanei găsești aici: https://instatravel.ro/ valea-doftanei-2022/
Lacul Paltinu
Poiana Ciucaș (baraj Paltinu) este cel mai bun loc din care poți admira Lacul Paltinu și se află la o distanță de doar 9,8 km de Glamping Valea Doftanei.
Acesta impresionează prin culoarea apei, care pare desprinsă de prin cele mai exotice insule din Grecia, acel turcoaz pe care îl poți observa în pozele de mai jos este needitat. Culoarea lacului este influențată în mod special de condițiile meteo.
Vârful Secăria
La o distanță de doar 8 km de Valea Doftanei Glamping se află pasul Secăria, foarte aproape de Vârful Secăria (1149 m) – drumul până aici abia ce a fost asfaltat.
Ca să ajungi pe vârf trebuie să parchezi mașina în zona denumită pe maps „La Antene” adică unde vei vedea o troiță și delulețul cu releu din pasul Secăria, din acest punct va trebui să o iei la pas.
Drumeția (dus-întors) durează undeva la 1 oră și jumătate, dar peisajele pe care le poți vedea din vârf sunt de neratat, se vede excepțional Lacul Paltinu de la această înălțime, dar și toate satele din jur.
Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii.
Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.
Cazează-te la Valea Doftanei Glamping și împărtășește experiența pe instagram! Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag pe @alinalicuriceanu.
Vaaai, cat de frumos poate sa fie aici! Locul acesta e cu atat mai tentant cu cat ai mentionat ca te poti odihni bine. 🙂
Da, este un mic colt de rai 😀