Sunt convinsă că ai vizitat Brașovul deja de câteva ori, însă îți garantez că încă mai sunt locuri foarte frumoase despre care încă nu ai auzit, cum ar fi Pietrele lui Solomon. Dacă vrei să petreci o zi în mijlocul naturii, acesta este unul din cele mai deosebite locuri din Brașov, iar dacă vrei poți face o drumeție.

Unde se află și cum ajungi la Pietrele lui Solomon?
Pietrele lui Solomon se află în județul Brașov, în inima pădurii, în partea nord-vestică a Masivului Postăvaru, între Muntele Tâmpa și rezervația naturală Stejerișul Mare.
Poți ajunge cu mașina, în doar 10 minute, din centrul Brașovului până în poiana de unde poți admira Pietrele lui Solomon (drum asfaltat), există și o parcare amenajată.
Cu autobuzul 50* pe ruta Livada Poștei – Pietrele lui Solomon (pe aceeași rută circulă și autobuzul 50, dar acesta are capătul cu 1 stație înainte de Pietrele lui Solomon, deci asigură-te că te urci in autobuzul 50*).

De ce să vizitezi Pietrele lui Solomon?
Întreaga zonă este amenajată pentru plimbări în aer liber, relaxare, picnic sau cățărare pe abrupturile stâncoase din cheile Pietrelor.
Din parcare vei ajunge într-o poiană de unde poți admira o mică cascadă și Pietrele lui Solomon, te poți relaxa ascultând susurul pârâului sau poți face un grătar în spațiile special amenajate cu acest scop. Atenție este interzis să asculți muzică sau să lași gunoaie în urma ta.
Tot aici se află și începutul traseului: drumul vechi spre Poiana Brașov, astăzi este interzis accesul auto, te poți bucura în liniște de o plimbare relaxantă prin pădure și într-o oră și jumătate vei ajunge în Poiană. Este un drum foarte circulat și de bicicliști.
Pietrele lui Solomon reprezintă o arie naturală în al cărei teritoriu se află mai multe formațiuni geologice, fenomene carstice de un deosebit interes peisagistic și turistic.




Noi am ales să facem o mică drumeție prin micul defileu, pe traseul dungă galbenă, traseu ce duce în Poiana Brașov prin Poiana Nisipului, pentru a admira Pietrele lui Solomon mai de sus. Din parcare am mers pe drumul de lângă poiana amenajată cu grătare, nu am făcut dreapta pe drumul vechi.
După o urcare ușoară am ajuns la un izvor cu o apă foarte bună și pură, erau acolo oameni care umpleau bidoane de 5l și le cărau jos cu trolerele. Mai urcăm încă câțiva metri și imediat ajungem la puncul de belvedere care pur și simplu îți taie răsuflarea cât este de frumos.












Legende Pietrele lui Solomon
Se spune că regele maghiar Solomon a fugit de invadatori și s-a ascuns la Pietrele lui Solomon. Și-a dat coroana jos, astfel nu a mai fost recunoscut și a scăpat.
Pasionații de medicină alternativă susțin că zona este încărcată energetic cu ioni și poate ajuta la tratarea afecțiunilor cardiovasculare.
Junii ţin, în fiecare an, petrecerea din Duminica Tomii (prima duminică de după Paşte), după ce se termină tradiţionala paradă.


Video dronă 4k Pietrele lui Solomon
Te invit să vizionezi clipul postat pe canalul nostru de YouTube și dacă ți-a plăcut dă-ne un Like, Share & Subscribe.
Concluzii traseu Pietrele lui Solomon
Accesul este foarte bun, se ajunge foarte ușor atât cu mașina cât și cu autobuzul.
Este recomandat să vizitezi Pietrele lui Solomon în orice anotimp.
Este un traseu ușor care nu necesită echipament montan, totuși este recomandat să ai încălțări comode cu o talpă cu aderență.
Este un traseu foarte popular și extrem de circulat, șansele să te întâlnești cu ursul pe acest traseu sunt minime, dar totuși există. Pentru siguranță eu port mereu cu mine acest spray de urs.
Mie nu-mi lipsesc niciodată din bagajul de drumeție bețele trekking, fluier, sprayul de urs, folie de supraviețuire, frontală și un kit de prim ajutor.
Vizitează și celelalte obiective turistice din orașul Brașov: https://instatravel.ro/ brasov-top-obiective-turistice/.
Unde te cazezi în Brașov?
CezAri ApartHotel
Pretul începe de la 145 lei/noapte/2 persoane, în funcție de perioadă. CezAri ApartHotel se află în Brașov, la mai puțin de 500 de metri de Strada Sforii și la mai puțin de 1 km de Turnul Negru.
Rezervă pe Booking aici.

Hotel Kronwell
Hotel Kronwell este situat chiar lângă gara Brașov și găzduiește cel mai frumos SPA din Brașov. Belaqua. Hotelul are un scor pe Booking de 9.5 din 1814 evaluări.

Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii.
Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.
Descoperă Pietrele lui Solomon și împărtășește experiența pe instagram! Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag pe @alinalicuriceanu.