Traseu ușor pe Vârful Postăvaru (1799 m) prin Poiana Brașov

Vârful Postăvaru este unul dintre vârfurile cu cele mai spectaculoase priveliști din Munții Carpați, deși nu este unul foarte înalt (1799 m). Oferă o vedere panoramică (360°) către: Munții Piatra Craiului, Piatra Mică, Făgăraș, Ciucaș, Piatra Mare,  Grohotiș, Baiului și Bucegi.

Traseul până pe vârf este perfect pentru începători, pentru cei care nu au mai fost niciodată pe un traseu de munte și vor să descopere dacă este o activitate care le-ar plăcea, dar și pentru toți iubitorii de natură, de munte sau de mountain bike. 

În acest articol am să ofer toate informațiile necesare pentru a-ți organiza o drumeție, mai lungă sau mai scurtă, pe Vârful Posăvaru.

Traseu Vârful Postăvaru
Vedere de pe Vârful Postăvaru 2022

1. Cum ajungi pe Vârful Postăvaru?

Vârful Postăvaru se află în apropierea stațiunii Poiana Brașov, din județul Brașov. Există aproape 30 de trasee marcate în Masivul Postăvarul, cu plecare din: Râșnov, Predeal, Timișu de jos, Brașov și Poiana Brașov.

Noi am decis să facem o tură foarte ușoară, de tip circuit, folosindu-ne și de 2 autobuze și 1 telegondolă, în așa fel încât traseul să fie pretabil și pentru părinții noștri de 60 de ani. 

Am luat autobuzul până în Poiana Brașov, telegondola până aproape de Salvamont, de acolo am urmat cel mai scurt traseu care urcă pe Vârful Postăvaru, iar în final ne-am întors în Brașov pe traseul Drumul vechi spre Poiană. Vezi mai jos toate detaliile.

Traseu Vârful Postăvaru
Vedere de pe Vârful Postăvaru - 2022

2. Detalii traseu

Este un traseu foarte ușor, potrivit pentru familii cu copii, persoane mai în vârstă și ideal pentru începători.

Am creat circuitul pe google maps aici

Prima parte traseu la pas:
Marcaj: Poiana Brașov – Vârful Postăvaru – cruce roșie
Lungime: aprox. 2  km (dus-întors) 
Durată: estimat 60 min (dus-întors) (prima parte se face urcare cu telegondola)
Dificultate: ușor / mediu (ultima porțiune)
Diferență de nivel: 25 mD+, 94 mD-
Sezon: tot timpul 

A doua parte traseu la pas:
Marcaj: Poiana Brașov – Pietrele lui Solomon –  dungă roșie
Lungime: aprox. 5  km (un singur sens) 
Durată: estimat 60 min (coborâre)
Dificultate: foarte ușor 
Diferență de nivel: 9 mD+, 273 mD-
Sezon: tot timpul 

Traseu Vârful Postăvaru
Vedere de pe Vârful Postăvaru - 2022

3. Impresii traseu Poiana Brașov - Vârful Postăvaru

Din centrul Brașovului – stația Livada Poștei – am luat autobuzul 20 până în Poiana Brașov (dacă ești pasionat de Mountain Bike, atunci este bine să știi că autobuzul are remorcă specială de biciclete, astfel poți urca în Poiană cu bicicleta, iar de acolo sunt numeroase trasee pe care poți coborî).

Din Poiana Brașov am luat Telegondola Postăvarul Expres și în doar 5 minute eram deja sus pe platou, aproape de Salvamont, unde se află și celebrul hotel și restaurant Yager Chalet

Masivul Postăvarul
Salvamont

În dreptul restaurantului Yager Chalet am găsit un indicator care ne informa că vom face 30 min până pe vârf, așa că am pornit la drum pe marcajul cruce roșie.

Traseu Vârful Postăvaru
Traseu Vârful Potăvaru - 2021
Masivul Postăvarul
Spre Vârful Postăvaru

După 15 minute de mers am ajuns pe vârful Cristianul Mare (altitudine 1690 m) – primul punct de belvedere de pe acest traseu. 

Traseu Vârful Postăvaru
Vârful Cristianul Mare 2022

Deși nu ne-am fi săturat să privim view-ul din acel punct, știam că din vf. Postăvaru va fi și mai deosebit, așa că am plecat mai departe.

Traseu Vârful Postăvaru
Traseu Vârful Postăvaru 2021
Traseu Vârful Postăvaru
Vârful Postăvaru 2022

Ultimele 10 minute de traseu presupune urcarea pe o potecă cu grad de dificultate mediu, se urcă doar pe pietre și ai nevoie de încălțări adecvate. Dacă ai frică de înălțime vei simți acele palpitații de adrenalină, dar ai balustradă de care să te ții în cazul în care simți că te ia amețeala. 

Traseu Vârful Postăvaru
Vârful Postăvaru 2022

Iubesc atât de mult muntele, este singurul loc în care simt atâta liniște, dar și foarte multă adrenalină. De aici de sus, simți că totul este atât de mare, dar atât de mic în același timp, iar noi suntem niște simpli călători ce avem privilegiul de a admira toată această frumusețe a naturii. 

Traseu Vârful Postăvaru
Vârful Postăvaru 2021
Vedere de pe Vârful Postăvaru
Vedere de pe Vârful Postăvaru

Acesta este locul în care simt că timpul pare că se oprește în loc de fiecare dată când ajung, iar eu pot să iau o pauză de la toată agitația orașului. Liniștea muntelui vine la pachet cu o liniște interioară de neprețuit.

Traseu Vârful Postăvaru
Vârful Postăvaru 2022

O altă variantă de a ajunge pe Vârful Postăvaru este să faci traseul marcat cu cruce albastră: Poiana Brașov – Prapastia Lupului – Cabana Postăvaru – Vârful Postăvaru. Traseul se face în aproximativ 2 ore și jumătate.

Cea mai scurtă variantă de a urca pe Vârful Postăvaru este să iei Telecabina Capra Neagră din Poiana Brașov care te va lăsa aproape pe Vârful Cristianul Mare.

Poiana Brașov
Poiana Brașov

Poiana Brașov - Pietrele lui Solomon

Ne-am întors la telegondolă, cu care am coborât în Poiana Brașov, iar de acolo am revenit în Brașov pe traseul turistic – drumul vechi spre Poiana Brașov (marcaj dungă roșie) ce ne-a scos la Pietrele lui Solomon.

Traseul pornește de la altitudinea de 1030 m din Poiana Brașov și ajunge la altitudinea de 700 m la Pietrele lui Solomon. Coborârea a durat aproximativ 1 oră.

Drumul Poienii, utilizat de vehicule până în 1966, când s-a construit noua șosea, este amenajat cu balustrade de lemn și bancuțe din trunchiuri de brazi, fiind potrivit călătorilor de toate vârstele.

Vezi aici un articol detaliat despre drumul vechi al Poienii.

Drumul Vechi spre Poiana Brașov
Drumul vechi spre Poiana Brașov 2021

Am mai zăbovit puțin pe la Pietrele lui Solomon, după care am luat autobuzul 50* care ne-a dus înapoi în centrul Brașovului – stația Livada Poștei.

Pietrele lui Solomon - jud Brasov
Pietrele lui Solomon 2021

Video dronă 4k Vârful Postăvaru

Te invit să vizionezi și clipurile postate pe canalul nostru de YouTube filmate pe vârful Postăvaru.

4. Tarif de vizitare

Tarif telegondolă Postăvarul Expres
Urcare și coborâre: Adulți: 50 lei | Copii (6-12 ani): 25 lei
Urcare simplă: Adulți:  30 lei | Copii (6-12 ani): 20 lei
Coborâre: Adulți: 30 lei | Copii (6-12 ani): 20 lei
Bicicliști și parapantiști (tariful este valabil doar când nu este sezon de ski și include transportul bicicletei sau al parapantei): Adulți: 35 lei | Copii (6-12 ani): 25 lei
Program telecabină și telegondolă Poiana Brașov

Telecabina Capra Neagră:
Luni – Vineri:  09:00 – 16:00 
Telecabina Kanzel:
Luni – Duminică:  09:00 – 16:00
Telegondola Postăvarul Expres:
Sâmbătă: 09:00 – 17:00 Duminică: 09:00 – 16:30 

*Programul de funcționare se schimbă în funcție de sezon.

Harta Transport pe cablu Poiana Brașov
Harta Transport pe cablu Poiana Brașov
Tarif bilete autobuz
1 călătorie autobuz 20: 6 lei
1 călătorie autobuz 50*: 2.5 lei

* Informațiile privind tarifele sau programele de vizitare ale obiectivelor turistice sunt oferite orientativ, încercăm să le actualizăm periodic, însă ele pot suferi modificări.

5. Echipament necesar

♦️ Traseul pe Vârful Postăvaru este unul ușor, recomandat pentru toți iubitorii de natură, fiind accesibil indiferent de vârstă, ia-ți copiii și bunicii și hai în Masivul Postăvaru.

♦️ Nu este necesar echipament montan deosebit, totuși este recomandat să ai încălțări de trekking cu o talpă cu aderență, ultima porțiune a traseului se urcă doar pe și printre pietre.

♦️ Drumul vechi este foarte popular și extrem de circulat, șansele să te întâlnești cu ursul pe acest traseu sunt minime, dar totuși există. Pentru siguranță eu port mereu cu mine acest spray de urs.

♦️ Nu ar trebui să-ți lipsească din bagaj: un tricou de schimbpelerina de ploaie, apă și o gustare.

6. Ce mai poți face în zonă?

În primul rând vizitează orașul Brașov, iată aici un top cu 50 de obiective turistice. Un alt traseu foarte apreciat din zonă este și traseul ce urcă pe Vârful Tâmpa prin drumul serpentinelor. Tot pe Tâmpa poți să urci pe la treptele lui Gabony.

Încearcă și acest traseu din satele Peștera și Măgura sau continuă vacanța ta spre Prăpăstiile ZărneștiuluiPoiana MăruluiȘirneaȘinca Veche, Dâmbovicioara, Fundata, Fundățica sau spre alte destinații de vis din județul Brașov despre care am scris în acest articol: https://instatravel.ro/top-obiective-turistice-din-judetul-brasov/

7. Unde te cazezi în Poiana Brașov?

Noi ne-am cazat anul trecut, în preajma sărbătorilor de iarnă, la Chic Studio Silver Mountain, un apartament tare frumos despre care vreau să îți dau mai multe detalii. 

În bucătăria lor chic am găsit absolut tot ce am avut nevoie pentru a servi cafeluța și micul dejun la proprietate. Seara ne-am luat cina la pachet din stațiune și am savurat-o la un pahar de vin în fața șemineului, relaxându-ne după traseele de pe munte. Ți-am zis că au și un pick up? 

Este un loc magic, amenajat cu foarte mult bun gust, iar balconul este cireașa de pe tort. Eu am stat câteva ore în balansoarul tip ou și am terminat de citit o carte superbă despre vulnerabilitate: Curajul de a fi vulnerabil.

Chic Studio Silver Mountain

Apartamentul are 1 dormitor, TV cu ecran plat cu canale prin satelit, zonă de luat masa, bucătărie complet utilată, 2 băi și balcon cu vedere la piscină.

Prețul diferă în funcție de perioada în care vrei să închiriezi. Noi i-am contactat direct, pe contul lor de instagram și am obținut și un mic discount. 

Te poți plimba virtual prin apartament aici. În sezonul de ski este full aproape tot timpul, îți recomand să îți faci rezervare din timp pe Booking aici sau pe Airbnb aici.

Chic Studio Silver Mountain

Teleferic Grand Hotel

Teleferic Grand Hotel rămâne cel mai apreciat hotel din Poiana Brașov. Acesta este situat la doar 50 de metri de teleschi, în partea de jos a pârtiei de schi Subteleferic și oferă cazare cu vedere panoramică la munte și WiFi gratuit. Acest hotel îmbină elemente rustice şi căldura lemnului cu facilități de înaltă tehnologie.

Toate camerele sunt decorate cu gust şi au mobilier şi decorațiuni din lemn masiv. De asemenea, acestea includ TV cu ecran plat, minibar, seif şi zonă de relaxare. Cele mai multe unități de cazare au balcon.

Oaspeții de la Teleferic Grand Hotel beneficiază de acces gratuit la centrul spa, care include o piscină interioară, cadă cu hidromasaj în aer liber, o zonă de fitness şi 3 tipuri de saune: umedă, uscată şi cu infraroșu. 

Rezervă o cameră pe Booking aici.

Teleferic Grand Hotel -cazare Poiana Brașov

Cauți altă cazare?

Booking.com

Descoperă Vârful Postăvaru și împărtășește experiența cu noi pe instagram! Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag pe  @alinalicuriceanu

Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii. 

Vezi aici alte trasee ușoare

Traseu Lacul Albastru

Traseu ușor: Lacul Albastru + Crăpătura Zorilor – Baia Sprie

Citește articolul
Canionul 7 Scări

Traseu Canionul 7 Scări – Aventură, distracție și relaxare

Citește articolul
Traseu Vârful Furnica - Rhododendroni

Traseu pe Vârful Furnica + Rhododendroni (bujori de munte)

Citește articolul
Masă elegantă în natură și Traseu în Piatra Craiului

Weekend de poveste în Șirnea și Traseu în Piatra Craiului

Citește articolul
Traseu Vârful Țuțuiatu - Munții Măcin

Traseu circuit Vârful Țuțuiatu – Munții Măcin

Citește articolul
Traseu Fereastra Holbav

Traseu Fereastra Holbav – drumeție cu vedere spre 4 munți

Citește articolul
Traseu de primăvară Poiana Mărului

Drumeție de primăvară prin Poiana Mărului – traseu ușor de 3 ore

Citește articolul
Traseu circuit: Rimetea - Piatra Secuiului - Munții Trascăului

Traseu circuit: Rimetea – Piatra Secuiului – Munții Trascăului

Citește articolul
Traseu sat Peștera - Șaua Joaca - Munții Piatra Craiului

Sat Peștera – Șaua Joaca – Un traseu foarte ușor în Munții Piatra Craiului

Citește articolul
Cabana Curmătura

Traseu Cabana Curmătura – Circuit prin Prăpăstiile Zărneștiului

Citește articolul
Traseu Vârful Postăvaru

Traseu ușor pe Vârful Postăvaru (1799 m) prin Poiana Brașov

Citește articolul
Cheile Dâmbovicioarei și Cheile Brusturetului

Traseu Cheile Dâmbovicioarei – Cheile Brusturetului

Citește articolul
Amfiteatrul Transilvania - Traseul ecoturistic T9

Traseul ecoturistic T9 – Amfiteatrul Transilvania – Moieciu

Citește articolul
traseu Satul Măgura

La plimbare prin satul Măgura – un traseu deosebit de frumos

Citește articolul
traseu Poiana Mărului

Poiana Mărului – traseu de toamnă cu vedere spre 4 munți

Citește articolul
Prăpăstiile Zărneștiului

Prăpăstiile Zărneștiului – o idee minunată pentru vacanța de toamnă

Citește articolul
Cetatea Trascăului

Cetatea Trascăului – detalii traseu și impresii de călătorie

Citește articolul
Traseu Cheile Turzii

Cheile Turzii – cum ajungi și cât este de frumos traseul?

Citește articolul
Cabana Negoiu

Traseu turistic: Cabana Negoiu (1550 m) + Cascada Șerbota

Citește articolul
Cheile Băniței

Cheile Băniței – un loc ireal de frumos, cu pereți de stâncă uriași

Citește articolul
Cazanele Dunării - traseu Ciucaru Mic

Cazanele Dunării: Traseu Ciucaru Mic + Chipul lui Decebal

Citește articolul
Cascada Șușara

Traseu Cascada Șușara – Parcul Național Cheile Nerei Beușnița

Citește articolul
Cascada La Văioaga - Cheile Nerei

Cascada La Văioaga + Lacul Ochiul Beiului + Cascada Beușnița

Citește articolul
Traseu Munții Retezat - Lacul Bucura - Vârful Peleaga

Traseu Lacul Bucura – Vârful Peleaga (2509 m) – Munții Retezat

Citește articolul
Cover Lacul Bucura

Traseu Retezat: Poiana Pelegii – Lacul Bucura – cu cortul

Citește articolul
Lacul Capra

Cum a fost pe traseul Lacul Bâlea – Lacul Capra?

Citește articolul
Via ferrata

Senzații tari pe Via Ferrata & Tiroliană Sunny Way

Citește articolul
Traseul ecoturistic T4 - Hoinăreală prin Fundățică

Hoinăreală prin Fundățica – Traseul ecoturistic T4

Citește articolul
Bujori de munte - Vârful Gropșoarele - Munții Ciucaș

Bujori de munte în Munții Ciucaș – Vârful Gropșoarele

Citește articolul
cover babele de la ulmet

Cum ajungi la Trovanți? – Traseu Babele de la Ulmet

Citește articolul

Autor Articol: ©Alina Licuriceanu
Foto:© alinalicuriceanu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top