Am o veste foarte bună pentru tine! S-a redeschis circulația pe Transfăgărășan – cel mai frumos drum din Romania, poate chiar din Europa.
A doua veste bună este că astăzi am să îți prezint 25 de activități și obiective turistice! De unele dintre ele sunt sigură că nu ai mai auzit până acum.
Pentru început te invit să vizionezi clipul postat pe canalul nostru de YouTube filmat cu drona. Dacă ți-a plăcut dă-ne un Like, Share & Subscribe.
25 de Activități și Obiective turistice
1. Vizitează Măstirea Curtea de Argeș
Primul obiectiv turistic din ghidul nostru de pe Transfăgărășan este Mânăstirea Curtea de Argeș. Construcția a fost începută în anul 1512 și finalizată în anul 1526.
Această mănăstire este celebră datorită baladei ”Monastirea Argeșului” care spune că meșterul Manole și-a zidit în această construcție propria soție pe numele său, Ana.
2. Cucerește Cetatea Poenari
Cetatea Poenari este o încântătoare fortăreață medievală, situată pe un vârf de munte.
Se poate ajunge doar pe jos, urcând 1480 de trepte, dar merită tot efortul. Cetatea reprezintă cea de-a doua reședință a lui Vlad Țepeș, reconstruită să-i servească drept fortăreață împotriva turcilor ce-l atacau.
Atenție zona este foarte frecventată de urși, ar fi bine să ai la tine un spray de urs, pe care să îl folosești doar în situații extreme. Traseul nu este unul dificil, vei merge destul de mult prin pădure, totuși este necesar să fii echipat adecvat.
Program de vizitare Cetatea Poenari:
De luni până duminică în intervalul orar 10:00 – 18:00, dar ultima intrare este la 16:30.
Taxa de vizitare Cetatea Poenari:
Biletul de vizitare costă 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, elevi, studenți sau pensionari.
Traseul începe din dreptul Campingului Dracula. Rezervă o căbănuță de lemn cu toaletă în cameră și jacuzzi aici, dacă preferi să stai la cort recomandăm campingul, aceste este dotat cu tot ce este necesar. Lângă locație este un restaurant mare, La Cetate, unde poți servi masa!
3. Via Ferrata în Canionul Valea lui Stan
Situat tot pe Transfăgărășan, la o distanță de doar 1.8 km de Camping Dracula, se află Traseul prin Canionul Valea lui Stan, unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase trasee din Romania. Via Ferrata este de tip A, adică cel mai ușor.
Este aproape imposibil să ratezi locul de unde începe traseul, la una din curbe vei vedea foarte multe mașini parcate, cu aprox 2 km înainte de Barajul Vidraru. Datorită accesibilității lui este un traseu din ce în ce mai îndrăgit de iubitorii de munte, în weekendurile din august aproape că se merge “bară la bară”.
Marcajul pe care trebuie să îl urmezi este punct roșu, iar traseul este de tip circuit, poteca te va scoate chiar lângă tunelul de la Bâlea, de acolo vei merge pe asfalt, pe Transfăgărășan, cei aprox 2 km înapoi până la mașină.
Traseul durează undeva în jur de 4-5 ore, și se parcurg circa 9 km. Nu se percepe taxă de vizitare. Parcursul pe firul văii, prin canion, se desfăşoară pe o distanţă de circa 2 km şi 150 m diferenţă de nivel. Acesta durează circa 2 ore. Cei care nu doresc să parcurgă întreg circuitul se pot intoarce tot prin canion.
Am făcut acest traseu de 2 ori, nu mi s-a întâmplat niciodata să văd urși prin canion, însă, în preajma tunelului de la Bâlea, acolo unde se termină traseul, i-am văzut de fiecare dată! Urșii vin la tomberoane și din păcate sunt și mulți turiști care îi hrănesc!
4. Barajul Vidraru
Dacă ai parcurs traseul de mai sus prin canion, te afli deja aici, dacă nu, vei ajunge cu mașina in aprox 4 km de la Camping Dracula.
Construirea barajului Vidraru a durat cinci ani și jumătate începând în anul 1960. La data finalizării construcției aceasta s-a situat, măsurat pe înălțime, pe locul 8 în Europa și pe locul 20 în lume. Într-un an hidrologic mediu, uzina de energie hidroelectrică Vidraru, amplasată subteran, poate produce energie electrică de aproximativ 400 GWh.
5. Statuia omului de fier Prometheus
Aproape de Barajul Vidraru (ajungi pe jos) pe muntele Pleaşa, se află Statuia lui Prometeu, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din sudul României.
Statuia are 10 metri înălţime şi îl înfăţisează pe Prometeu cu fulgerul în mână, ca simbol al electricităţii. A fost realizată de sculptorul Constantin Popovici în 1965, pe când autorul lucrări avea doar 27 de ani. Tot aici este și un punct de belvedere către barajul și lacul Vidraru.
6. Plimbă-te cu vaporașul pe Lacul Vidraru
Dacă tot ești aici, o plimbare cu vaporașul pe Lacul Vidraru îți va întregi experiența avută pe Transfăgărășan.
Prețul unei plimbări începe de la 10 lei pentru copii și 15 lei pentru adulți, îmbarcările se fac din oră în oră, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
7. Plimbă-te cu caiacul sau cu SUP-ul pe Lacul Vidraru
Dacă vrei să ai parte de o experiență unică, în mijlocul naturii, îți recomand să te plimbi cu caiacul sau cu SUP-ul pe Lacul Vidraru. Tot ce trebuie să faci este să o iei la stânga prin tunelul de la baraj și să mergi pe un drum neasfaltat până în poieniță, vei parcurge 7 km în aproximativ 30 de min.
Sporturile nautice sunt din ce în ce mai populare în ultimii ani, atât pentru adrenalină, cât și pentru terapie. Un weekend în mijlocul naturii poate fi remediul perfect împotriva stresului. Costurile diferă foarte mult, în funcție de echipament, poți să îl cumperi sau să îl închiriezi.
8. Descoperă Cascada Călugărița
Foarte puțin cunoscută și bine ascunsă, Cascada Călugărița, este o oază de relaxare într-o zi toridă de vară. Este o comoară foarte bine ascunsă, deoarece se varsă direct în Lacul Vidraru, un fenomen destul de rar întâlnit, o poți admira doar de pe lac.
Poți ajunge cu caiacul, SUP-ul sau Vaporașul (trebuie să soliciți acest lucru, cursa normală cu vaporașul nu trece pe la cascadă).
9. Cabana Capra
De aici peisajele devin din ce în ce mai spectaculoase. Vei ocoli tot lacul, iar în continuare, drumul va începe să urce urmând cursul văii râului Capra, până la ajungerea în golul alpin, lângă Cabana Capra.
Noi oprim de fiecare dată să bem o cafea și să admirăm Cascada Capra, partea inferioară a acesteia. Ne place aici pentru că nu este agitație, este liniște și priveliștea superbă. Dacă dorești să atingi si punctul 10, atunci îți recomand să te cazezi aici.
10. Traseul montan Cabana Capra – Ferestra zmeilor
Traseul durează 3 ore (aproximativ 5-6 ore dus-întors), are o lungime de 5 km și o diferență de nivel de +650 m, este încadrat la grad de dificultate mediu.
De la cabană trebuie să treci podul peste Capra și să ieși în Transfăgărășan. Continuă spre dreapta 1.5 km, până ce drumul traversează pârâul pe un pod. De acolo ia-o pe poteca ce urmărește pârâul Fundul Caprei.
După cca.1/2 oră vei traversa apa și vei urca în serpentine o pantă înierbată, pe urmă pe lângă un torent sec și pietros, urmat de un urcuș mai accentuat până în căldărușa Fundul Caprei, unde lângă refugiul vechi a fost construit în 2010 unul nou.
De aici îndreaptă-te spre nord-est, spre creasta principală în Portița Arpașului, lângă Fereastra Zmeilor.
11. Revigorează-te la Cascada Capra
Cascada Capra se află foarte aproape de cabana cu același nume. Aceasta poate fi admirată chiar de pe drum, nu ai cum să o ratezi.
12. Fotografiază Transfăgărășanul de la toate punctele de belvedere
Transfăgărășanul în sine este un obiectiv turistic, după ce a fost difuzată emisiunea Top Gear în 2009, foarte mulți turiști străini vin să-l viziteze.
Prima dată când îl parcurgi, mai ales dacă este extrasezon și prinzi tot peisajul în acel verde crud, cu un pic de ceață, te simți ca în Elveția. Într-una din vizitele noastre a plouat aproape tot drumul, dar ne-am bucurat așa mult, a fost o altfel de experiență. Dacă pleci la drum echipat bine, un pic de ploaie nu îți va strica vacanța.
De la Cabana Capra, drumul ajunge până la intrarea sudică a tunelului Capra-Bâlea, care trece pe sub creasta Munților Făgăraș, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) și Paltinul (2398 m).
Tunelul acesta este cel mai lung tunel rutier din România, având o lungime de 887 m, cu o înălțime de 4,4 m, o lățime de 6 m și un trotuar cu o lățime de 1 m, fiind iluminat electric și ventilat natural. Aici putem găsi zăpadă chiar și în luna iulie.
13. Cabana Bâlea Lac
În partea nordică a drumului, Transfăgărășanul trece prin rezervația naturală Golul Alpin al Munților Făgăraș între Podragu – Suru și Valea Bâlii, pe lângă lacul glaciar Bâlea și Cabana Bâlea.
Este un loc bun în care să te cazezi dacă vrei să parcurgi următoarele trasee sau să îți reîncarci bateriile. Se manâncă tradițional sau se poate bea o cafea sau un ceai admirând priveliștea această deosebită.
14. Cumpără produse tradiționale
În parcarea de la Cabana Bâlea Lac vei găsi un târg cu produse tradiționale, pregătite din ingrediente locale și foarte gustoase. Calitatea bucatelor nu poate fi comparată cu ceea ce găsim la supermarket. Ia acasă cu tine un altfel de suveniruri :))
15. Lacul Bâlea
Lacul Bâlea este un lac glaciar (format în circ glaciar) situat la o altitudine de 2034 m, în Munții Făgăraș.
Dimensiunile lacului sunt: 360 m în lungime, suprafața de 46508 m2 și adâncimea de 11,35 m. În anul 1932 lacul Bâlea și o suprafață de circa 180 ha în jurul lacului au fost declarate rezervație naturală.
16. Tiroliană pe Transfăgărășan
Dacă tot ești la plimbare în jurul Lacului Bâlea, ce-ar fi să încerci să te dai și cu tiroliana printre nori?
17. Fă un traseu scurt până la Lacul Capra
Lacul Capra este un lac glaciar pe versantul de sud al masivului Făgăraș, la 2230 m altitudine. De aici izvorăște pârâul Capra, unul dintre izvoarele Argeșului. Lacul Capra se află în munții Făgăraș, la 45 de minute de cabana Bâlea. Am scris aici despre acest traseu: https://instatravel.ro/traseu-lacul-capra-transfagarasan-2230m/.
În apropierea lacului se găsesc două monumente, în amintirea celor ce au pierit în avalanșe. Riscul plecărilor bruște și dezastroase ale zăpezii este real.
Echipament recomandat: bocanci impermeabili (confecționați pentru o drumeție pe munte), haină de ploaie, bețe trekking.
18. Vârful Vânătarea lui Buteanu
Vârful Vânătarea lui Buteanu este unul din puținele vârfuri din România la care se poate ajunge în mai puțin de două ore. Traseul pornește de la Bâlea lac de la altitudinea de 2030 m, continuă pe Șaua Caprei altitudine 2249 m, și ajunge până la 2507 m pe Vârful Vânătarea lui Buteanu.
Traseul devine destul de periculos pe o porțiune de vreo 10 m, spre final, dacă ai frică de înălțime s-ar putea să nu îți placă. Ar trebui să pleci devreme pe traseu pentru a evita aglomerația, este un traseu foarte circulat. Lacul Capra este în aceeași direcție, poți face ambele obiective în aceeși tură, ia în calcul o deviere de aprox. 40 de min.
Echipament recomandat: bocanci impermeabili (confecționați pentru o drumeție pe munte), haină de ploaie, bețe trekking (eu folosesc acest model și sunt foarte mulțumită) apă, mâncare.
19. Telecabina Bâlea
Telecabina Bâlea pornește de la Cabana Bâlea Lac și ajunge La Cabana Bâlea Cascadă, punctul de plecare pe traseul care duce la Cascada Bâlea. Nu există un alt loc mai bun din care poți să admiri Transfăgărășanul.
Program Telecabina Bâlea: Luni-Dumincă 09:00-17:00.
Tarife Telecabina Bâlea: Adulți: 40 lei (80 lei dus-întors), Copii (2-12 ani): 20 lei (40 lei dus-întors), Copii (0-2 ani): Gratuit. Bagaj de mână turiști: Bagaj mic 5 lei, Bagaj mare 10 lei.
20. Cascada Bâlea – cea mai mare cascadă în trepte din România
De la Cabana Bâlea Cascadă vom parcurge traseul care ne va duce la Cascada Bâlea. Marcajul pe care îl vom urma este punct roșu, timp estimat 1 oră (dus-întors), noi am făcut cam 1 oră și jumătate.
Cascada Bâlea, denumită și Urlătoarea Bâlei, este situată între vârfurile Moldoveanu și Negoiu, la peste 1200 m altitudine. Este cea mai mare cascadă în trepte din România, cu o cădere de 60 m, și marchează treapta inferioară a circului glaciar Bâlea.
Atenție! Traseul este foarte scurt, dar nu este ușor, ultima porțiune o vei parcurge pe pietre, așa cum se vede în imaginea cu mine și cascada, terenul va fi înclinat și pietrele ude! Nu poți merge în balerini sau în adidași de sală, ai nevoie de BOCANCI!
Subliniez acest aspect deoarece am văzut persoane de toate vârstele, în sandale și balerini, care alunecau ca la balamuc și s-au accidentat destul de urât, am văzut inclusiv un băiețel care avea teneși, a alunecat și și-a luxat piciorul și mâna.
Este un traseu scurt și ușor doar dacă ai un minim de echipament, cum ar fi o pereche de bocanci impermeabili cu talpa aderentă.
21. Admiră animalele sălbatice, dar și pe cele domestice
Transfăgărășanul este ca un fel de grădină zoologică în aer liber. Vei întâlni marmote, urși, măgari, oi. Nu uita că este INTERZISĂ hrănirea animalelor sălbatice! Admiră-le de la distanță și nu te apropia de ele.
Am întâlnit 12 urși într-o singură zi, toți la șosea, în zona lacului Vidraru, vin acolo pentru că oamenii le dau mâncare. Animalele devin periculoase pentru turiștii care parcurg traseele montane la picior și nu numai!
Un urs hrănit = Un urs mort!
22. Ciclism
Franța are Mount Ventoux, Italia – Mortirolo, Spania – Angliru, dar noi avem Transfăgărășan, „cel mai spectaculos drum” pe care l-a văzut vreodată Jeremy Clarkson, gazda cunoscutei emisiuni Top Gear.
Cățărarea spre Bâlea Lac, pe partea nordică a versantului, dinspre Cârțișoara, este visul oricărui ciclist din România și nu numai – în fiecare vară întâlnești cicliști din toată Europa pedalând pe celebrele serpentine.
Indiferent dacă ești un ciclist amator sau unul profesionist, traversarea Transfăgărășanului pe bicicletă este o experiență unică, mai ales dacă participi la un eveniment organizat când traficul auto este blocat.
23. Hotelul de gheață
Acest obiectiv turistic poate fi vizitat doar în sezonul de iarnă, poți rezerva o cameră pe Booking aici.
În anul 2006 a fost construit în apropierea lacului Bâlea primul hotel de gheață din Europa de Est în forma unui iglu de 16 locuri. Acesta se construiește în fiecare an, în timpul iernii, în perioada ianuarie – martie, din blocurile de gheață luate din lacul Bâlea.
Accesul la Hotelul de gheață: cea mai comodă și mai recomandată cale de a ajunge la hotelul de gheață este urcarea cu telecabina.
24. Muzeul Etnografic Badea Cârțan
În anul 1968, în memoria vestitului Badea Cârţan, cioban din Cârţişoara, a fost inaugurat în centrul comunei un muzeu. Astăzi, colecţia acestuia cuprinde icoane pe sticlă, cărţi din colecţia lui Badea Cârţan, fotografii vechi, ceramică şi lăzi de zestre.
În curtea muzeului a fost reprodusă o casă ţărănească tipică de la mijlocul secolului XIX cu interior specific zonei.
Program Muzeul Etnografic Badea Cârțan: Marţi-Duminică: 10.00-17.00 Muzeul funcționează în perioada 1 iunie – 15 octombrie.
Tarife: Adulţi:5 lei Elevi, studenţi, pensionari: 3 lei
25. Abația Cisterciană, Cârța
Este unica abaţie cisterciană nedistrusă din România şi cea mai estică din Europa. Un loc minunat să te relaxezi în aer liber, să descoperi o istorie lipsită din materia școlară și să îți încarci bateriile. Mai multe detalii despre această locație poți citi aici: https://instatravel.ro/abatia-cisterciana-carta-2021/
BONUS: SPA și centru wellness – Hotel Posada Vidraru
După atâtea trasee meriți 1 zi doar de relaxare, nu? Ultima oprire îți recomand să o faci la Hotel Posada Vidraru, unde vei găsi un SPA și centru wellness. Acesta este situat în mijlocul naturii, la doar 200 m de barajul Vidraru.
Pont: acceptă vouchere de vacanță! Poți face rezervare pe Booking aici.
SPA-ul și centrul wellness includ: piscină, saună, cadă cu hidromasaj/jacuzzi, baie turcească/baie de aburi piscină.
Cost suplimentar: masaj pentru tot corpul, masaj mâini, masaj picioare, masaj ceafă, masaj spate.
Alte facilități: darts, tenis de masă, biliard, bar, restaurant, parcare (gratuit), terasă la exterior.
* Informațiile privind tarifele sau programele de vizitare ale obiectivelor turistice sunt oferite orientativ, încercăm să le actualizăm periodic, însă ele pot suferi modificări.
Program Transfărărășan
În perioada 15 iunie – 30 octombrie 2022, DN 7C-Transfăgărășan este DESCHIS INTEGRAL din localitatea Bascov (km. 0) până la intersecţia cu DN 1 (km.152).
Trebuie să ții cont de faptul că drumul este deschis DOAR în intervalul orar 07:00 – 21:00. După ora 21:00 circulația nu mai este permisă pe DN 7C – Transfăgărășan!
Porţiunea de drum cuprinsă între kilometrul 104 (Piscu Negru – jud. Argeş) şi kilometrul 130,8 (Bâlea Cascadă – jud. Sibiu) se va închide circulaţiei la sfârșitul lunii octombrie 2022.
Şoseaua TRANSFĂGĂRĂŞAN se află pe Drumul Naţional 7C (152 km) ce leagă Transilvania de Muntenia, traversând cel mai înalt lanţ muntos din România, Munţii Făgăraş, pe o distanţă de aproximativ 92 km, prin judeţele Argeş şi Sibiu.
Drumul trece peste 830 de podețe și 27 de viaducte și ajunge la altitudinea maximă de 2042 metri la Bâlea Lac, situându-se astfel pe locul 2, după Transalpina.
Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii.
Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.
Descoperă cel mai frumos drum din România, Transfăgărășan, și împărtășește experiența cu noi pe instagram! Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag pe @alinalicuriceanu.
Revin cu o adăugare, foarte spectaculos Transfăgărășanul, noi am prins vreme ploioasă și da sunt foarte mulți urși și ar trebui neapărat bocanci ai un spray de ursi.
O sa incerc activitățile chiar daca nu prea am venit echipat pentru traseele montane. Mulțumesc