Traseu Treptele lui Gabony (600) și Vârful Tâmpa – Brașov

Cel mai frumos loc din care putem admira Brașovul este cu siguranță de pe Vârful Tâmpa, dar puțini știu că mai există încă un punct de belvedere din care putem admira o altă parte a Brașovului, mai exact cartierul Valea Cetății (Răcădău) cu ai săi Munții Piatra Mare în zare, aflat pe traseul Treptele lui Gabony.

Acesta este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Brașov și împrejurimi, obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratatezi daca te afli în apropiere.

Se spune că traseul prin Treptele lui Gabony ar fi cel mai dificil traseu de urcat pe Vârful Tâmpa, din acest motiv noi am ales să îl facem în coborâre pentru că eram cam obosiți să urcăm 600 de trepte. Cu siguranță îl vom face cândva și în urcare, este un traseu relativ scurt și destul de spectaculos.

20211031 121306
Traseu Treptele lui Gabony - Vedere cartier Răcădău și Munții Piatra Mare ©instatravel.ro

Cum ajungi pe Treptele lui Gabony?

Treptele lui Gabony sunt situate pe traseul marcat cu triunghi galben, din masivul Tâmpa, înconjurat în totalitate de municipiul Brașov și se poate parcurge doar pe jos.

Dacă vrei să faci traseul în urcare, atunci trebuie să știi că acesta începe de lângă complexul STAR, din centrul vechi al Brașovului, din apropierea Bastionului Postăvarilor. Traseul ajunge până la punctul de belvedere unde este situat semnul BRAȘOV și continuă până pe vârf, de acolo ai multiple variante de coborâre.

Dacă vrei să faci traseul în coborâre, așa cum am făcut noi, atunci trebuie sa ajungi sus cu telecabina sau poți urca pe jos, cel mai ușor traseu este pe Drumul Serpentinelor, urmat de Drumul Cavalerilor ca și grad de dificultate.

Dacă vii cu mașina, parchează cât mai aproape de Bastionul Postăvarilor, sau chiar la Complexul Star. Toate locurile de parcare din centru sunt cu plată și au același tarif, 1 oră de parcare te va costa 3 lei, poți plăti prin SMS, dar trebuie să fii atent când expiră cele 60 de minute pentru a mai trimite încă un SMS sau poți plăti la taxatoare mai multe ore.

Dacă vii cu trenul în Brașov, atunci va trebui să iei autobuzul 4 din fața gării până la capăt, stația Livada Poștei. O călătorie te va costa 2.5 lei, poți plăti biletul în autobuz scanând codul QR, descărci aplicația introduci datele cardului bancar, după care poți plăti călătoria pentru tine și prietenii tăi sau poți cumpăra bilet din stație.

Traseu circuit: Drumul Serpentinelor - Semnul Brașov - Vârful Tâmpa - Retur prin Treptele lui Gabony

Marcaje de urmat:

Triunghi Roșu (Drumul Serpentinelor): de la baza telecabinei până pe Vârful Tâmpa (dacă alegi să urci pe jos) sau poți lua telecabina pe acest tronson, detalii tarife și program mai jos.

Triunghi galben: Vârful Tâmpa – Treptele lui Gabony – Complex Star

Marcajele și indicatoarele sunt foarte bune.

Lungime circuit: aprox. 6 km

Diferență de nivel: 320 m

Durată traseu circuit pe vârful Tâmpa prin treptele lui Gabony: 3 – 4 ore tot circuitul cu pauze de relaxare sau 1 oră și jumătate – 2 ore dacă urci sau cobori cu telecabina.

Sezon: Traseele sunt deschise tot timpul anului, dar iarna ai nevoie de echipament special pentru trasee pe zăpadă.

Altitudine maximă:  Vârful Tâmpa 960 m

Harta Traseu Muntii Nostri
Muntii Nostri

Prima parte a traseului din circuitul cu Treptele lui Gabony: Drumul Serpentinelor - Vârful Tâmpa

Prima și cea mai ușoară variantă să urci pe Vârful Tâmpa este să iei telecabina și în 2 minute și câteva secunde ești deja sus.

Telecabina Tâmpa
Telecab Tâmpa
Telecabina Tâmpa
Telecabina Tâmpa ©instatravel.ro

Program Telecabina Tâmpa 

Telecabina Tâmpa funcționează în zilele de Sâmbătă și Duminică în intervalul 09:30 – 16:30 (ultima urcare 16:00 și ultima coborâre 16:30).

În sezon telecabina funcționează în intervalul marți-duminică, luni este închisă pentru revizie.

Tarife Telecabina Tâmpa
Urcare și coborâre: Adulți: 20 lei | Copii (6-12 ani): 10 lei
Urcare simplă: Adulți:  10 lei | Copii (6-12 ani): 6 lei
CoborâreAdulți:10 lei | Copii (6-12 ani):6 lei

Varinta a doua de a ajunge sus pe Tâmpa presupune să urci pe un traseu montan marcat cu triunghi roșu, denumit Drumul Serpentinelor (șerpuiește pe sub linia telecabinei), acesta fiind cel mai ușor traseu din cele 3 care ajung pe vârf, am mai scris despre acest traseu în acest articol.

Traseu Vârful Tâmpa
Traseu Drumul Serpentinelor ©instatravel.ro
Traseu Vârful Tâmpa
Traseu Drumul Serpentinelor

A treia variantă presupune tot un traseu montan, Drumul Cavalerilor, marcat cu dungă albastră până în Șaua Tâmpei și apoi marcaj triunghi galben până pe vârf, acesta este puțin mai greu decât cel prin Drumul Serpentinelor, dar este cel mai scurt. Detalii aici.

Traseu circuit Vârful Tâmpa
Traseu Drumul Cavalerilor ©instatravel.ro
vedere traseu drumul cavalerilor
Traseu Drumul Cavalerilor

Semnul BRAȘOV

Noi am ales varianta cea mai ușoară pentru că eram cam obosiți și nu ne doream să ne epuizăm prea mult, am căutat să fie o drumeție ușoară de weekend. Am avut și norocul să nu fie coadă deloc la telecabină pentru că am ajuns dimineața.

În scurt timp eram sus, de acolo am făcut dreapta, am trecut prin spatele semnului BRAȘOV și de îndată am ajuns pe platforma de belvedere ce oferă un cadru spectaculos cu orașul Brașov.

Vârful Tâmpa - Brașov

Vârful Tâmpa

După ce am terminat de admirat Brașovul, ne-am întors pe unde am venit, am trecut de porțiunea cu literele Brașov și în loc să ne întoarcem spre telecabină am făcut dreapta, iar în doar 5-10 minute am ajuns pe Vârful Tâmpa, venim aici ori de câte ori avem ocazia, este unul din locurile nostre preferate din România.

Peisajul este de o frumusețe rar întâlnită, se pot observa Munții Piatra Craiului, Măgura Codlei și Munții Perșani și frumosul oraș Brașov.

Vârful Tâmpa
Vârful Tâmpa ©instatravel.ro
Vârful Tâmpa - Obiective turistice din județul Brașov

Vârful Tâmpa - Treptele lui Gabony

Gata cu leneveala, după ce am trândăvit preț de vreo jumătate de oră, ne-am întors la telecabină unde am găsit indicatorul spre Treptele lui Gabony și am început coborârea pe traseul marcat cu triunghi galben.

Prima parte a traseului a fost prin pădure, după care am ajuns în marginea pajiştii de pe versantul sud-estic al Tâmpei declarată rezervaţie floristică şi ocrotită prin lege.

Treptele lui Gabony - Brașov
Treptele lui Gabony - Brașov

Am ajuns destul de repede la punctul de belvedere de pe traseul care ne conduce către pietrele lui Gabony. De aici putem observa Munții Piatra Mare la dreapta, Valea Cetăţii (cartierul Răcădău) sub noi, iar în zare în ultimul plan Munții Ciucaş.

Treptele lui Gabony - Brașov
Traseu Treptele lui Gabony ©instatravel.ro

Din când în când pe traseu am întânit multe băncuțe de lemn pe care ne puteam odihni, iar la scurt timp au început să apară treptele lui Gabony, asigurate de o balustradă în zonele mai periculoase. 

Trebuie să recunosc că noi eram singurii care coborau, în timp ce, din sensul celălalt urcau extrem de mulți turiști, am fost uimită câți copii si câte persoane în vârsă am întânit, am fost invidioasă puțin pe condiția lor fizică. O să încerc și eu să nu mai aleg mereu varianta cea mai ușoară a traseelor.

Treptele lui Gabony
Treptele lui Gabony - Brașov
Treptele lui Gabony - Brașov
Traseu Treptele lui Gabony
Treptele lui Gabony - Brașov
©instatravel.ro

Scurt istoric Treptele lui Gabony

Treptele sau Drumul Gabony a fost realizat între anii 1930-1931 de Friedrich Gabony grădinarul orașului, care locuia pe strada Sitei în cartierul Blumana, iar soția lui, Iulia Gabony deținea încă din anul 1901 o florarie pe strada Republicii.
 
Drumul a fost realizat din 600 trepte. Iar înaintea primelor trepte se află amplasată o banca frumoasă, în memoria senatorului Oskar Alesius.
Drumul realizat în mare parte din trepte de dimensiuni diferite a fost realizat cu mari greutăți și cheltuieli de către Societatea pentru Înfrumusetarea Orațului Brașov (1880-1935) prin președintele Societății de atunci, Otto Widmann.
 

Oskar Alesius a fost vicepreședinte al organizației săsești SKV (Siebenburgische Karpatenverein). Oskar Alesius s-a nascut la 30 aprilie 1844, a fost căsătorit cu Regine Charlotte Lurtz și au avut impreună 4 copii, un băiat și 3 fete. 

În anul 1906, Oskar Alesius a fost ales locțiitor de primar. Iar în ultimii ani, Oskar Alesius s-a retras la Viena unde a decedat.
Treptele lui Gabony
Traseu Treptele lui Gabony
Treptele lui Gabony - Brașov
©instatravel.ro
Treptele lui Gabony
Traseu Treptele lui Gabony
Treptele lui Gabony
©instatravel.ro

A fost o zi superbă de toamnă, soarele lucea printre frunzele ruginite, vântul adia blând, m-am bucurat enorm că am avut această idee și că am ieșit din casă, chiar dacă am ales să trișăm puțin și jumătate de traseu l-am făcut cu telecabina. 

Îmi doream de mult timp să fac traseul cu Treptele lui Gabony, auzisem că pe toată lungimea lui sunt multe luminișuri cu vedere spre oraș și chiar așa a și fost.

Treptele lui Gabony
Traseu Treptele lui Gabony
Treptele lui Gabony
©instatravel.ro
Treptele lui Gabony
Treptele lui Gabony

Am terminat de coborât treptele lui Gabony când am ajuns la Banca lui Alesius, această bancă din beton, dacă vii din sens invers, aici încep efectiv Treptele lui Gabony.

Acest traseu este cunoscut sub numele de Drumul Treptelor, Drumul Scărilor sau Treptele lui Gabony, 600 la număr.

Treptele lui Gabony
Toamna pe Tâmpa
Treptele lui Gabony - Brașov
Banca lui Alesius
Treptele lui Gabony - Brașov
Sfârșitul treptelor lui Gabony
Treptele lui Gabony - Brașov
Sfârșitul treptelor lui Gabony

Treptele s-au terminat, dar nu și traseul nostru. La un moment dat am nimerit într-o bifurcație unde traseul triunghi galben ducea și la stânga și la dreapta, noi am făcut dreapta pentru că ne-am dorit să ieșim la Complexul Star.

Treptele lui Gabony - Brașov
Treptele lui Gabony - Brașov

Traseul șerpuiește lin prin pădure în continuare și oferă pe ici colo puncte de belvedere către centrul vechi. 

Partea mai puțin plăcută este că pe aici nu mai există balustradă, iar în multe locuri poteca se îngustează destul de mult, te poți accidenta destul de ușor dacă pe jos este polei și este oricum un pic periculos pentru copiii neatenți.

Cred că ne-a luat cam 1 oră și jumătate coborârea, m-am bucurat că am ales să parcugem traseul în acest sens, nu aveam energie suficentă să urc atât, mai sunt și zile în care ne simțim mai obosiți și este bine să fim conștienți de starea nostră.

Treptele lui Gabony - Brașov
Treptele lui Gabony - Brașov

Video dronă 4k Brașov - Tâmpa 2021

Te invit să vizionezi clipul postat pe canalul nostru de YouTube și dacă ți-a plăcut dă-ne un Like, Share & Subscribe.

Concluzii traseu circuit pe Vârful Tâmpa prin Treptele lui Gabony

♦️Traseul propus de noi este destul uşor, fără nicio provocare deosebită, fiind potrivit tuturor iubitorilor de drumeții. Dacă vrei să faci traseul în sens invers, atunci poate fi o mică provocare pentru persoanele cardiace sau pentru cele sedentare.

♦️ Poate fi parcurs și de copiii cărora le place muntele, sub atenta supraveghere a părinților, chiar dacă este un traseu ușor, asta nu înseamnă ca este ca o plimbare în parc. Nu îl recomand ca primă experiență, dar după 2-3 alte trasee mai ușoare, poate fi abordat.

♦️ Punctele de belvedere îți vor tăia răsuflarea, vei avea la picioare tot centrul vechi al oraşului Brașov și o panoramă deosebită asupra munților ce înconjoară orașul.

♦️ Ai nevoie de o pereche de bocanci.

♦️ Traseele de pe Tâmpa sunt extrem de circulate, șansele să te întâlnești cu ursul sunt minime, dar totuși există. Pentru siguranță eu port mereu cu mine acest spray de urs.

♦️ Recomand această cremă de față SPF 30 special creată pentru drumeții, care să te protejeze atât împotriva soarelui, cât și împotriva vântului.

♦️Mie nu-mi lipsesc niciodată din bagajul de drumeție  bețele de trekking, un fluiersprayul de ursfolie de supraviețuire, frontală și un kit de prim ajutor.

♦️ Poți reduce timpul de parcurgere al traseului la jumătate dacă iei telecabina Tâmpa la urcare sau la coborâre.

♦️ Nu uita să vizitezi și celelalte obiective turistice din Brașov: https://instatravel.ro/ brasov-top-obiective-turistice/.

Unde te cazezi în Brașov?

Casa Postăvarului

Pentru aproximativ 200 de lei te poți caza la Casa Postăvarului. Piața Sfatului este situată la doar 400 de metri, iar Biserica Neagră se află la 600 de metri de Casa Postăvarului. Bastionul Fierarilor este la 700 de metri. Parcarea publică este gratuită.

Rezervă pe Booking aici.

Casa Postăvarului

Gothic Apartment

Pentru aproximativ 120 lei te poți caza la Gothic Apartment. Acesta oferă cazare în Brașov, la 400 de metri de Piața Sfatului și la 500 de metri de Strada Sforii. Proprietatea este la 4,2 km de Paradisul Acvatic şi la 7 km de Parcul Aventura Braşov.

Rezervă pe Booking aici.

Gothic Apartment

Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii. 

Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.

Parcurge traseul Treptele lui Gabony și împărtășește experiența cu noi pe instagram! 

Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag pe @alinalicuriceanu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top