Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu

Îmi doream tare mult să fac un traseu după câteva zile de ninsoare, ador zăpada aceea pufoasă care scârțâie când o strivești sub talpă. Așa că, pe 5 martie, am plecat pe Traseul Cabana Postăvaru. Un traseu scurt și ușor, recomandat tuturor iubitorilor sezonului de iarnă.

Telegondolă Postăvarul Express - Traseu Cabana Postăvaru

Din Poiana Brașov am urcat cu Telegondola Postăvarul Express (40lei/adult/dus-întors) până aproape de Salvamont, unde se află și celebrul hotel Yager Chalet, iar de acolo am mers pe traseul cruce roșie aproximativ 45 de min până la Cabana Postăvaru.

Desigur, dacă schiezi, vei ajunge la cabană mult mai ușor și în doar câteva minute, pe una dintre cele mai frumoase pârtii din România.

Hartă Traseu Cabana Postăvaru
Hartă Traseu Cabana Postăvaru - www.muntii-nostri.ro

Descriere Traseu Cabana Postăvaru

Imediat ce am coborât din telegondolă am fost uluiți de frumusețea peisajelor! Ca să îți faci o idee în unele locuri stratul de zăpada depășea 125 cm. Tot muntele era îmbracat în “norișori” super pufoși, iar noi ne-am bucurat precum niște copii.

Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu
Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu

Am urmat indicatorul pe care l-am găsit chiar lângă telegondolă și am pornit pe traseu în coborăre. Deși am mai fost de atâtea ori în Postăvaru, acum părea că am fi în cu totul alt loc, totul era diferit, copacii erau îmbrăcați în haine de lux, cu dantelă naturală de sezon și diamante care sclipeau doar când erau mângâiate de razele soarelui. 

Aerul rece și proaspăt ne-a curățat plămânii, dar și mintea și sufletele de toată încărcătura știrilor mediatizate în ultimele zile. Acolo, la aproape 1700 m altitudine, pare că atât covidul cât și războiul nu sunt altceva decât niște vise urâte, ah, și ce bine este să mai luăm și o pauză din când în când de la aceste vești rele.

Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postavaru ©alinalicuriceanu

Traseul nostru s-a desfășurat prin mici pâlcuri de pădure, așa cum poți observa în poza de mai sus. Inițial am crezut că suntem singurii drumeți, dar în scurt timp am mai întâlnit și alți oameni pe traseu care nu schiau.

Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu
Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu
Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu
Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu

Ne-a luat aproximativ 45 de minute să ajungem la Cabana Postăvaru. În unele locuri stratul de zăpadă avea peste 125 cm, ceea ce ne-a îngreunat deplasarea, plus numeroasele pauze pentru fotografiat.

Imediat ce ne-am apropiat s-a lăsat instantaneu o ceață foarte deasă peste noi, făcând din acest loc unul și mai mistic, parcă eram teleportați într-un cadru de film. 

Vibe-ul pe care l-am găsit a fost unul foarte plăcut, zeci sau sute de schiuri și plăci stăteu aliniate și înfipte în zăpadă, în vreme ce stăpânii lor își savurau mâncărurile sau băuturile calde pe terasă, ascultând muzică, o muzică ce m-a dus cu gândul la nopțile din Vama Veche de altă dată.

Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu
Traseu Cabana Postăvaru
Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu
Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu
Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu

Prin ceața aceea deasă de abia mai vedeam la 2 m în față, pentru prima dată în viața mea, am văzut o ninsoare cu fulgi parcă desenați. Până atunci eu nu am crezut că astfel de forme de fulgi sunt reale, îmi pare rău că nu am apucat să pozez toate formele pe care le-am văzut, se topeau destul de repede pe gecile noastre.

Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu
Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu

Cu greu ne-am desprins din acest loc, dar ceața se mai ridicase puțin și a trebuit să ne pornim pe traseu. Mi-a fost mai dificil drumul de întoarcere pentru că alunecam destul de rău pe stratul gros de zăpadă, iar panta era destul de înclinată. Am reușit să urcăm tot în aproximativ 45 de minute. 

Am făcut un ultim popas la Yager Chalet, aici atmosfera era mai degrabă de București decât de Postăvaru, muzica și dj-ul care făcea dedicații, parcă nu se integrau la fel de bine la cota 1700, dar gusturile nu se discută, nu?!

În concluzie a fost o zi superbă și îți recomand acest traseu scurt de iarnă mai ales dacă nu schiezi!

Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu
Yager Chalet
Yager Chalet ©alinalicuriceanu
Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postăvaru ©alinalicuriceanu

Video dronă 4k - Cabana Postăvaru

Te invit să vizionezi clipul postat pe canalul nostru de YouTube și dacă ți-a plăcut dă-ne un Like, Share & Subscribe.

Istoric Cabana Postăvaru - Julius Römer-Hütte, 1604 mt.

Secțiunea brașoveană a SKV a construit și marcat două drumuri pe Postăvarul: „Drumul roşu“, care pornește de la actuala „Capra Neagră“ şi „Drumul albastru“, care pornește de pe Tâmpa peste Creasta Krukur.
 
La acestea s-a adăugat în 1883 prima cabană pe Postăvarul, care s-a numit inițial Schulerhütte – Cabana Schuler, după numele săsesc al Postăvarului.
 
Cabana a fost extinsă în 1891, se mai poate vedea și astăzi încorporată în actuala cabană, fiind cel mai vechi adăpost montan în funcțiune din țară.
 
În Poiană, la vremea aceea nu exista nicio casă locuită permanent. Se puteau vedea ici și colo numai șuri de fân. Doar turismul şi schiul au animat acest colț de natură, a cărui peisaj s-a schimbat complet într-un sfert de secol.
 
În anul 1933 după planurile inginerului G. Frank au fost adăugate două săli de mese, un bar, o anexă pentru schiuri. S-a efectuat multă muncă voluntară atunci – zeci de mii de cărămizi au fost aduse în rucsacuri!
 
În 1935 a avut loc la Brașov o adunare generală a asociației, ocazie cu care cabana cea nouă a fost sfințită și i s-a conferit numele „Julius Römer-Hütte“ după merituosul membru de onoare Dr. Julius Römer.
 
În 1945 cabana a fost naționalizată și timp de 50 de ani a găzduit sute de mii de turiști, degradându-se lent, fără reparațiile mult necesare, doar cârpită și vopsită când și când.
 
În 2004 a fost retrocedată și ulterior a fost recondiționată, aducându-i din nou atmosfera prietenoasă, iar în 2007 lucrările de reparație au continuat sub conducerea lui Rolf Truetsch care a preluat cabana.
Traseu Cabana Postăvaru
Traseu Cabana Postavaru ©alinalicuriceanu

Cum ajungi în Poiana Brașov / Cabana Postăvaru?

Cabana Postăvaru se află în apropierea stațiunii Poiana Brașov, din județul Brașov, nu are acces auto! 

Poți ajunge cu mașina până în Poiană sau cu trenul până în Brașov. Din gara Brașov poți lua autobuzul 100 (linie directă – 6 lei/adult) până în Poiana Brașov, care te lasă chiar la telegondolă, iar de acolo trebuie să urci pe jos sau pe cablu.

Cauți cazare?

Booking.com

Echipament de iarnă necesar pentru drumeții ușoare

Ține cont de faptul că deși traseul este destul de ușor și scurt, tot ai nevoie să te hidratezi. Iarna este musai să ai un termos care să își țină ceaiul fierbinte. 

Acest model de termos vândut de eMAG este perfect pentru o drumeție ușoară, costă 39.99 lei și este inclus în programul eMAG Genius. Dacă nu ai încă cont eMAG Genius dă click aici, după ce îți activezi contul genius primim amândoi câte un voucher de 20 de lei.

Dacă sunt sub 0 grade îți trebuie o geacă cu puf, la un preț decent am găsit acest model la Decathlon, cu umplutură 90% puf de rață și 10% pană, concepută special pentru trekking, a rezistat foarte bine pe viscol.

Dacă nu o găsești în magazin o poți comanda online cu livrare gratuită în cel mai apropiat Decathlon.

Pantaloni de zapadă damă/bărbați. pe sub pantalonii de zăpadă este bine să ai și o pereche de colanți/dresuri speciale de treking, iar în partea de sus, maiou, maletă, fleece.

Foarte importanți sunt și bocancii, trebuie să fie de iarnă, nu 3 sezoane, noi avem de la Columbia modelul FireCamp și în sfârșit nu ne mai îngheață piciorele.

Parazăpezi, ochelari de schi/snowboard

Mănușicăciulă,  mască protecție tip cagulă. cu găuri pentru respirație, eu am gâtul foarte sensibil și o port de fiecare dată când este ger sau când bate vântul rău.

Șansele să te întâlnești cu ursul pe acest traseu iarna sunt minime, dar totuși există. Pentru siguranță eu port mereu cu mine un spray de urs.

Nu-mi lipsesc niciodată din bagaj: o trusă de prim autor pentru călătorii, o frontală, bețele de trekking, un fluier cu busolă și o folie de supraviețuire.

Te-ar mai putea interesa și...

Haihui iarna prin Fundata

Citește

Traseu Vârful Postăvaru

Citește

Drumul vechi al Poienii

Citește

La pas prin Vama Giuvala

Citește

Îți mulțumesc că ai citit acest articol până la final, sper că ți-a plăcut și că ai găsit informații utile. Dacă ai întrebări pentru mine, cunoști locuri inedite, îți dorești să afli informații despre o locație anume, nu ezita să îmi scrii în comentarii. 

Ne găsești și pe InstagramFacebook sau YouTube. Nu uita să ne dai Like, Follow și Subscribe.

Colaborează cu noi: www.nordiczen.ro 

Să ne auzim cu bine!

Autor Articol: © alinalicuriceanu

Foto:© alinalicuriceanu

Sursă de informare: Facebook Cabana SKV Postavarul