Satul Rimetea și Cheile Vălișoarei – 2 locații de poveste din jud. Alba

La începutul lunii octombrie ne-am hotărât să profităm de vremea blândă și călduroasă și am decis să vizităm două obiective turistice din județul Alba pe care le aveam de foarte mult timp pe listă: Cheile Vălișoarei, respectiv Castelul Templul Cavalerilor și satul Rimetea.

Cheile Vălișoarei și satul Rimetea

1. Satul Rimetea - locul în care soarele răsare de 2 ori

Așezat la o distanță de doar 10 km de Cheile Vălișoarei, la poalele munților Apuseni, satul Rimetea oferă priveliști impresionante către vârful Piatra Secuiului (1711 m) din spatele căruia soarele răsare de 2 ori în fiecare zi.

satul Rimetea

Și asta nu este tot, am luat la pas toate străduțele acestei micuțe localități și am fost foarte impresionată de arhitectura rurală pe care am descoperit-o. Mai bine de jumătate dintre căsuțele săsești sunt albe, cu tâmplăria verde și se prezintă într-o stare foarte bună. Cea mai veche casă datează din 1668. 

Faptul că oriunde te-ai afla în sat, ai vedere către Piatra Secuiului, face ca acest loc  să fie unul de poveste, sincer, știu că unora nu vă plac aceste comparații, dar Rimetea zici că este un sat din Elveția.

satul Rimetea

Un alt aspect de lăudat este că satul Rimetea este singurul sat din România distins cu premiul Europa Nostră al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material, primit în anul 1999. Acest premiu a fost acordat în urma eforturilor de conservare depuse de localnici și de ONG-urile din Ungaria implicate în proiect, în urma căruia au fost restaurate sute de case tradiționale secuiești. 

2. Ce poți face în satul Rimetea?

2.1.Muzeul Etnografic

În centrul satului se află Muzeul Etnografic, care deține o colecție vastă de costume populare din zonă și alte obiecte folosite în trecut de localnici. Aici vei găsi și cel mai instagramabil loc din sat. 

satul Rimetea

Program de vizitare Muzeul Etnografic: Marți – Duminică în intervalul 09:00-17:00. Luni muzeul este închis.

Tarif de vizitare Muzeul Etnografic: Adulți 10 lei, Copii / elevi / studenți 5 lei.

2.2. Moara de apă

Un alt obiectiv turistic interesant din Rimetea este Moara de apă, care deține și un mic muzeu. Este un loc care se vizitează gratuit și este tare interesant.

Moara de apă - Rimetea
Moara de apă - Rimetea

2.3. Traseu Piatra Secuiului

Traseul montan pe Piatra Secuiului este foarte apreciat în rândul montaniarzilor. Traseul pornește din centrul satului, de lângă biserica unitară și este marcat cu cruce albastră. Diferența de nivel este de aproape 600 de m și durează în total aprox. 3-4 ore. 

Pentru acest traseu este necesar să porți bocanci, îmbrăcăminte pentru munte și să ai la tine pelerină de ploaie, haine călduroase și cel puțin 2 litri de apă. Mai multe detalii aici: https://instatravel.ro/traseu-piatra-secuiului/.

Traseu Rimetea - Piatra Secuiului
Traseu circuit: Rimetea - Piatra Secuiului - Munții Trascăului

2.4. Biserica ortodoxă

Biserica ortodoxă se află chiar în centrul satului, vizavi de muzeul etnografic și primărie. Această biserică este un așezământ ortodox unde duminică de duminică, credincioșii vin să înalțe rugăciuni către Dumnezeu.

Biserica ortodoxă Rimetea

2.5. Biserica Unitariană

Biserica Unitariană  se află în imediata apropiere a bisericii ortodoxe, deci în zona centrală. Fiind în renovare, biserica nu se poate vizita, dar te poți plimba prin curtea acesteia, de unde poți admira un peisaj deosebit.

Biserica Unitariană Rimetea

3. Cheile Vălișoarei și castelul Templul Cavalerilor

Cheile Vălișoarei denumite și Cheile Aiudului sau Cheile Poienii alcătuiesc o arie protejată de interes național din Munții Trascăului, ce ascund peisaje uimitoare.

Șoseaua ce leagă localitatea Aiud de satul Rimetea trece chiar prin aceste chei, drumul este asfaltat. 

Cheile Vălișoarei

Noi am făcut un popas la castelul Templul Cavalerilor. Am parcat mașina chiar lângă castel și am continuat să mergem pe jos preț de 10 minute până la primul punct de belvedere – unul dintre cele mai instagramabile locuri din această zonă. Priveliștea a fost mai frumoasă decât în fotografiile ce le văzusem acasă pe internet.

Castelul Templul Cavalerilor este o proprietate privată ce deține un restaurant cu terasă exterioară și camere în regim hotelier. Atenție însă, noi l-am găsit în renovare la început de octombrie 2022.

Cheile Vălișoarei

Vom reveni cu siguranță aici pentru a parcurge traseul de tip circuit Cheile Vălișoarei (Aiudului) care este cel mai renumit. Marcajul traseului este punct roșu și durează 7-8 ore. Necesită echipament adecvat. 

Cheiele Vălșoarei traseu
Foto: jurnaldedrumetii.ro
Cheile Vălișoarei

Ce mai poți face în zonă?

Tot în această zonă se află și Cetatea Trascăului, dacă timpul îți permite, atunci e musai să o vizitezi.

Cheile Turzii și Salina Turda sunt și ele foarte aproape, iar orașul Cluj-Napoca te așteaptă cu 20 de obiective turistice fabuloase pe care le poți vizita.

Transilvania este fabuloasă, iată câte obiective turistice impresionante ascunde: https://instatravel.ro/obiective-turistice-transilvania/

satul Rimetea

Concluzii

Dacă până de curând aș fi spus că satul Viscri este cel mai frumos din țara noastră (dintre cele vizitate de mine), ei bine, clasamentul tocmai a fost schimbat și satul Rimetea a trecut pe primul loc. 

satul Rimetea

* Informațiile privind tarifele sau programele de vizitare ale obiectivelor turistice sunt oferite orientativ, încercăm să le actualizăm periodic, însă ele pot suferi modificări.

Video dronă

Imaginile din acest videoclip exprimă cel mai bine frumusețea acestui loc de poveste, te invit să-l vizualizezi.

4. Unde te cazezi?

Casa de vacanță Valișoara

Casa de vacanță Vălișoara este situată într-o zonă verde şi liniștită, foarte aproape de intrarea în Cheile Vălișoarei. 

Vila are un living cu zonă de luat masa, TV și șemineu, precum şi o bucătărie complet utilată şi o baie cu duş. La etaj se află dormitoarele, care oferă acces la balcon. Dispune și de o terasă cu facilități de grătar şi o grădină cu o piscină mică, șezlonguri și leagăn.

Rezervă o cameră pe Booking aici.

Casă de vacanță Vălișoara - cazare Cheile Vălișoarei
Casă de vacanță Vălișoara - cazare Cheile Vălișoarei

Casa Kelemen Irén - satul Rimetea

Situată în Rimetea, într-o clădire care datează din secolul al XIX-lea, Casa Kelemen Irén oferă o grădină și camere tradiționale. Accesul la WiFi  este gratuit. Pensiunea pune la dispoziție parcare privată și biciclete – gratuit – pentru oaspeții care doresc să exploreze zona înconjurătoare.

Toate unitățile de cazare au mașină de spălat vase, cuptor cu microunde, fierbător, duș, papuci și birou. Fiecare cameră de la pensiune include patio, iar anumite camere oferă vedere la grădină. 

Rezervă o cameră pe Booking aici.

Casa Kelemen Irén - cazare satul Rimetea
Casa Kelemen Irén - cazare satul Rimetea

Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii. 

Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.

Descoperă Satul Rimetea și Cheile Vălișoarei și împărtășește experiența cu noi pe instagram! Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag pe @alinalicuriceanu

Sursă de informare: www.rimetea.eu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top