Am vizitat România în lung și-n lat, dar ca în Maramureș nu m-am simțit nicăieri. Oamenii de aici știu să te facă să te îndrăgostești de zonă, iar dacă stai mai mult de 3-4 zile o să începi să te simți parte din poveste și-ți va fi tare greu să mai pleci acasă.
Dincolo de bisericile de lemn din secolele XVI-XVIII, de mănăstirele cunoscute în toată lumea, de obiectivele turistice unice precum Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Cimitirul Vesel sau de peisajele naturale care-ți taie răsuflarea, aici vei fi impresionat de oamenii extrem de primitori ce-ți vor transmite o stare de bine cum numai în satele din Maramureș am găsit, ca să nu mai zic de bucatele tradiționale delicioase.
Dacă vrei să scapi de stres, să te reconectezi cu natura și să te regăsești, atunci este timpul să-ți iei câteva zile de tihnă în Maramu`. Iar dacă îți este teamă că te vei plictisi, îți las mai jos o listă generoasă cu obiective turistice de vizitat. Așa cum te-am obișnuit am enumerat atracțiile turistice în ordinea în care ele sunt poziționate pe hartă.
Maramureș - TOP 30 obiective turistice
1. Cuiul în care se agață harta în cui - Sighetu Marmației
Am auzit de Sighetu Marmației încă de când eram elevă, localitatea fiind renumită pentru faptul că aici se agață harta în cui. Cuiul cu pricina a fost amplasat simbolic la intrare pe aleea pietonală Corneliu Coposu, deci va fi chiar în drum spre următorul obiectiv turistic.
2. Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței - Maramureș
Deși nu este un loc amuzant sau distractiv, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, cunoscut și sub numele de Memorialul Durerii, este poate unul dintre cele mai vizitate locuri din Maramureș. Deși are un puternic impact emoțional îți recomand să-l vizitezi măcar o dată în viață.
Memorialul are sediul în fosta închisoare din Sighet și prezintă parte din istoria pe care nu prea am studiat-o la școală, fiind astfel un loc extrem de important pentru cei născuți în și după 1989. Trecutul, oricât ar fi el de nedrept, face parte din identitatea noastră și trebuie prezentat exact așa cum a fost.
Ana Blandiana spunea că ”cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism.
Realizarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este o formă de contracarare a acestei victorii, un mijloc de resuscitare a memoriei colective”.
Poți vizita acest obiectiv turistic zilnic între orele 09:30 – 18:30, iar prețul unui bilet de vizitare este de 20 lei.
3. Cimitirul Săracilor - Sighetu Marmației
În anii ’50, în Cimitirul Săracilor, au fost aruncate în gropi anonime trupurile a câtorva zeci dintre deținuții politici decedați în închisoarea din Sighet.
Numele celor decedați nu erau înregistrate în documente, nici mormintele lor nu erau marcate. În timp, mormintele acestora s-au pierdut printre sutele de gropi anterioare și ulterioare, astfel că orice urmă a dispărut și nu se cunoaște nici în ziua de astăzi numele lor.
Cimitirul Săracilor aparține de Memorialul Durerii și se află la doar 2.5 km distanță de acesta. Este împrejmuit simbolic din brazi ce iau forma hărții României, ai putea crede cu ușurință că este un parc și nu un cimitir.
Acest loc este despărți de Ucraina doar de râul Tisa, astfel că, de pe platforma construită poate fi admirată pe o parte harta României ce conturează Cimitirul Săracilor, iar pe cealaltă parte Ucraina cât vezi cu ochii.
Nu a fost necesar să plătim un alt bilet de vizitare și este deschis non-stop.
4. Muzeul Satului Maramureșean
Muzeul Satului Maramureșean se află la doar 2.5 km distanță de Shighetu Marmației, mai exact pe Dealul Doboieș. Suprafața muzeului nu este foarte mare, dar prezintă cele mai emblematice case maramureșene de lemn din secolele XVI, XVII și XVIII.
Casele sunt așezate răsfirat pe ulița principală și ceva mai adunate pe ulițele întortocheate, iar în vârful satului, ca în orice sat din Maramureș, este așezată biserica.
Poți vizita acest obiectiv turistic zilnic între orele 10:00 – 18:00, iar un bilet de vizitare costă 20 lei.
5. Cimitirul Vesel - Săpânța - Maramureș
Cimitirul Vesel din Săpânța este un loc unic în România și în lume și este cu siguranță cel mai cunoscut loc din Maramureș. De-a lungul timpului a apărut în multe publicații străine făcându-se referire că ar fi al doilea cel mai cunoscut cimitir din lume, datorită faptului că aici moartea este tratată cu veselie și nu cu tristețe și jale.
Prima cruce vopsită în albastru de Săpânța și inscripționată cu texte umoristice a apărut în acest loc în anul 1935 și nu se cunosc motivele pentru care creatorul Stan Ioan Pătraș a creat prima cruce de acest fel. Astăzi în cimitir se găsesc peste 800 de astfel de cruci și o biserică la fel de colorată: Biserica Nașterea Maicii Domnului.
Datorită sutelor de mii de turiști care vizitează Cimitirul Vesel, locul a devenit destul de comercial, pe stradă sunt înșirate zeci de tarabe la care se vând produse tradiționale, iar cimitirul este tot timpul înțesat de turiști. Aș îndrăzni să spun că nu merită sa vii în Maramureș doar pentru a vizita acest obiectiv turistic, însă dacă ajungi în zonă atunci nu trebuie să-l ratezi. În cadrul vizitei ține cont de faptul că este un cimitir funcțional și este total nepoliticos să calci mormintele.
Poți vizita acest obiectiv turistic zilnic între orele 08:00 – 20:00, iar pentru un bilet de vizitare va trebui să achiți o taxă de 10 lei, lucru ce mi s-a părut puțin bizar având în vedere că este un cimitir. Banii colectați din vânzarea biletelor ajung doar la preot, de întreținea mormintelor și restaurarea crucilor se ocupă doar familiile decedaților, din bani proprii.
6. Casa Memorială Stan Ioan Pătraș - Săpânța
Meșterul popular Stan Ioan Pătraș este cel care a creat primele cruci din Cimitirul Vesel, acestea transformând un loc atât de trist în atracția turistică de succes pe care o cunoaștem astăzi. Casa memorială se află la aproximativ 200 de metri depărtare de Cimitirul Vesel, este o frumoasă construcție din lemn, înconjurată de un pridvor și o curte, în care se găsește și atelierul meșterului actual.
În cele 2 încăperi ale casei memoriale sunt prezentate mai multe opere ale meșterului creator, dar și multe medalii și distincții pe care acesta le-a primit de-a lungul timpului. Doamna care este ghid îți va spune toată povestea Cimitirului Vesel și cum acest meșteșug a fost transmis de la o generație la alta.
Poți vizita acest obiectiv turistic zilnic între orele 10:00 – 18:00, iar un bilet de vizitare costă 10 lei.
7. Mănăstirea Săpânța-Peri - Maramureș
Se spune că biserica mănăstirii Săpânța-Peri ar fi cea mai înaltă biserică de lemn din lume, aceasta având o înălțime de 75 m, dar nu există nici un document care să ateste acest lucru. Biserica este tipic maramureșeană, deosebit de frumos construită și cu multă migală.
Este situată în parcul Dendrologic Livada cu o suprafață de 22 de hectare, ceea ce face ca locul să fie unul perfect pentru rugăciune. Spre deosebire de Mănăstirea Bârsana aceasta este parcă mai retrasă și mai puțin vizitată.
8. Vâltorile din Săpânța
Vâltorile sunt întâlnite în toată zona din Maramureș și sunt instalații de lemn pentru spălat covoare și haine, acestea au formă de coș prin care trece apa și se formează un curent de apă turbionar, astfel hainele sunt amestecate precum într-o mașină de spălat rufe modernă. Pe vremuri vâltorile erau folosite și pentru a bate covoarele abia lucrate, țesătura lor era largă, iar după ce covoarele stăteau un timp în vâltoare acestea intrau la apă, adică țesătura devenea mult mai densă.
Dacă vrei să vezi Vâltorile din Săpânța acestea se află la câteva sute de metri de Cimitirul Vesel, pe un drum mai puțin circulat, și își păstrează vechiul său rol și în zilele noastre. Acest obiectiv se vizitează gratuit și este deschis non-stop. Indicații Google Maps aici.
9. Lacul Albastru - Baia Sprie
Lacul Albastru din Baia Sprie, Maramureș, se remarcă prin unicitatea sa în Europa, datorită modului în care s-a format și a unei caracteristici remarcabile: abilitatea sa de a-și schimba nuanța în funcție de anotimp.
Primăvara este cel mai impresionant, având o culoare de un albastru turcoaz intens, asemănătoare cu cea a lacului Ochiul Beiului din Cheile Nerei. Vara capătă culori de un verde smarald, iar toamna se transformă în nuanțe de verde închis și uneori chiar maro. Încă nu există o explicație științifică exactă pentru aceste metamorfoze, așadar, cei pasionați de astfel de fenomene sunt încurajați să investigheze acest caz intrigant.
Pentru a ajunge la acest lac va trebui să parchezi aici (la următoarea parcare pot ajunge doar mașinile 4×4) și să urmezi un traseu foarte scurt, de aproximativ 30-40 de minute prin pădure, dar destul de intens. Din punct de vedere tehnic este ușor, însă panta este destul de înclinată. Recomand să ai echipament de drumeție și ține cont că dacă plouă există riscul să aluneci destul de tare. Nu există taxă de vizitare sau parcare.
10. Lacul Bodi - Stațiunea Mogoșa
Aflat la poalele Munţilor Gutâi, la 700 de metri altitudine, Lacul Bodi este locul perfect de distracţie, atât pentru adulţi, cât pentru copii, în zilele toride de vară. Pe lângă peisajele superbe pe care le poți admira, aici te poți bălăci, poți practica sporturi nautice sau te poți bucura de o plimbare cu telescaunul.
În zonă există și trasee de drumeție marcate, poți pleca spre vârful Mogoșa (1246 m altitudine) – Poiana Arșița – orașul Cavnic sau spre Piatra Bulzului, respectiv spre Creasta Cocoșului, vârful Secătura, Gutâiul Doamnei și vârful Gutâi pe Drumul Măriuții. Iarna există pârtii de schi, snowboard și săniuță, iar primăvara, tomana și vara sunt accesibile și trasee de mountain bike. Intrarea pe domeniul turistic este gratuită.
11. Cascada Mara
Cascada Mara este o cascadă realizată artificial de cei de la Păstrăvăria Alex și poate fi admirată atât din șosea, cât și din complexul lor. Acesta poate fi un loc bun de popas, la restaurantul lor poți servi preparate pe bază de pește sau alte mâncăruri tradiționale, ori poți servi doar o cafea la bar.
12. Piscina Pă Coastă
Piscina Pă Coastă este situată vis a vis de Păstrăvăria Alex și este unul dintre puținele locuri din Maramureș în care nu am reușit să ajung, dar am primit review-uri foarte bune de la alți turiști care au fost, așa că am inclus-o în acest clasament. Din ce am înțeles locația este imensă, intrarea costă 100 lei/persoană/zi în sezon, iar apoi scade la 80 lei. Ar fi de evitat zilele de weekend și sărbătorile legale pentru că atunci este foarte aglomerat și se pierde din frumusețea locului. Dacă vrei te poți și caza la Pensiunea Pă Coastă, vezi detalii pe Booking aici. Legat de peisaj, las fotografiile de mai jos să vorbească.
13. Satul Breb și Restaurantul Tradițional Casa lu` Dochia - Maramureș
Satul Breb este cel mai frumos sat vizitat de noi în Maramureș, poate chiar din România. Este un sat micuț, în care viața se duce în tihnă. Pe ulița din dos am găsit multe case tradiționale cu vedere către munți și dealuri, Este așa liniște, iar atmosfera atât de plăcută încât îți va fi greu să mai pleci.
Ne-am început plimbarea prin sat de la Restaurantul Tradițional Casa lu` Dochia, unde am servit mâncare gătită cu produse locale și am băut cea mai bună socată. Ne-am continuat plimbarea trecând pe lângă Casa din Vale și Casa Faină, apoi pe lângă Campingul Babou Maramureș și în cele din urmă am mai poposit la o cafea la Breb 148. La întoarcere am venit pe ulițele paralele și am făcut un mic ocol pentru a vedea și Casa Regelui Charles.
14. Mănăstirea Bârsana - Maramureș
Mănăstirea Bârsana reprezintă un loc sfânt și un simbol al spiritualității pentru creștinii ortodocși din Maramureș, fiind considerată una dintre cele mai semnificative repere ale regiunii. Biserica din complexul mănăstirii se remarcă prin înălțimea sa impresionantă, atingând aproape 57 de metri, și este una dintre cele mai înalte biserici din întreaga țară.
Ansamblul monahal este alcătuit din construcții din lemn, în conformitate cu tradiția locală, incluzând o poartă specifică stilului maramureșean, un turn cu clopotniță, biserica înaltă de 57 de metri, un altar de vară, un centru cultural, o casă de oaspeți, un praznicar, casa veche, chiliile, stăreția, casa duhovnicului, casa episcopală și un aghezmatar. Recent a fost deschis în incinta mănăstirii și un muzeu de icoană și carte veche care se poate vizita achitând un bilet de 4 lei. Mănăstirea este deschisă zilnic între orele 07:00 – 22:00.
15. Biserica veche de lemn din Bârsana - Intrarea Maicii Domnului în Biserică -Monument UNESCO
Dacă la Mănăstirea Bârsana am găsit sute de turiști, la Biserica veche de lemn de sus de pe deal nu era absolut nimeni. E drept că GPS-ul ne-a încurcat puțin, înaine se ajungea la biserică prin curtea unui localnic, iar acum accesul se face din șosea, prin spatele curții în care este situată. Din parcare nici nu vei vedea biserica, așa că las aici pin de google maps ca să-ți fie ușor să ajungi.
De la Mănăstirea Bârsana vei face doar 5 minute cu mașina până aici, aș zice că este de neratat. Atât biserica care este declarată monument UNESCO, cât și dealul pe care este situată, te vor impresiona cu siguranță. Vechea biserică a fost edificată în anul 1711, iar apoi mutată de 3 ori, până ce a ajuns unde am găsit-o astăzi. Interiorul bisericii a fost repictat în 1806 de către Hodor Toader.
Picturile au fost executate pe lemn, fixate pe pereți și acoperite cu un strat de var preparat. Picturile sunt cu totul diferite față de cele cu care suntem obișnuiți, acestea au fost imaginate astfel încât să le înțeleagă la vremea aceea și cei care nu știau carte. În prezent aici nu se mai țin slujbe.
Pentru a vizita această biserică trebuie să achiți un bilet de 5 lei. Se poate vizita de marți până sâmbătă între orele 10:00 – 16:00 sau duminica între orele 13:00 – 18:00. Luni este închisă.
16. Satul Glod - Maramureș
Ah, când îmi amintesc de satul Glod mă apucă o stare de melancolie de-mi vine să-mi fac bagajele și să plec să mă mut acolo.
Glod este un sat micuț care la prima vedere nu-ți spune nimic, însă dacă apuci să petreci acolo câteva zile îți garantez că te vei îndrăgosti de bunătatea oamenilor, de ospitalitatea cu care te primesc, de bucatele tradiționale, de peisajele impresionante ascunse prin pădurile de brazi, de biserica veche de lemn din secolul al XVI-lea la care se țin și acum slujbele din sat, de portul tradițional al glodenilor, de aerul curat, de liniște, de cum se duce viața în tihnă și fără stres, de faptul că este un loc care te liniștește și te face să fii mai bun.
Noi am fost cazați la Glodeanca, locul în care străbunicul gazdei noastre a creat prima moară din sat. Pe acele locuri se mai găsește și acum pârâul care traversează curtea, un mic lac, o vâltoare și o cascadă. Glodeanca este administrată în prezent de 4 generații de glodeni adevărați, niște oameni cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Mai multe detalii despre această cazare aici: https://instatravel.ro/glodeanca-cazare-maramures/.
Slujba de Sfânta Maria de la biserica din sat a fost impresionantă. Aproape tot satul a fost prezent, iar toți participanții ce purtau costume tradiționale au creat o atmosferă copleșitoare și emoționantă. Și pe noi ne-a gătit doamna Ileana cu țoale de sărbătoare, așa-i că-mi stă bine glodeancă?
17. Biserica de lemn din Rozavlea - Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril - Monument UNESCO - sec. XVII
În Maramureș sunt foarte multe biserici vechi de lemn din secolele XVI -XVIII, majoritatea incluse în Patrimoniul UNESCO. Dintre acestea amintesc Biserica de lemn Poienile Izei (sec. XVII), Biserica de lemn Bogdan Vodă (sec. XVIII), Biserica de lemn din Ieud (sec. XVII) și cele pe care le-am vizitat noi: Biserica de lemn din Bârsana (sec. XVII), Biserica de lemn din Glod (sec. XVI) și Biserica de lemn din Rozavlea (sec. XVII).
Cea din Rozavlea, Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, se află chiar la șosea, pin de google maps aici. A fost edificată în anul 1717 și spre deosebire de cea din Bârsana, aceasta nu a fost mutată. Picturile pe lemn sunt păstrate mult mai bine aici și parcă sunt și mai impresionante, îți recomand cu drag să o vizitezi.
Pentru a vizita această biserică trebuie să achiți un bilet de 5 lei. Se poate vizita de luni până sâmbătă între orele 10:00 – 18:00. Duminica este închisă.
18. Muzeul Țărăncii Române - Dragomirești
Muzeul Țărăncii Române din Dragomirești a fost înființat în anul 2001, într-o casă veche din anul 1722, construită din piatră, lemn și chirpici, reprezentând una dintre cele mai vechi locuințe din Dragomirești. Această casă a fost proprietatea Ilenei Chiș, care și-a exprimat dorința ca, după trecerea sa în neființă, casa să devină un muzeu.
Muzeul aduce un sincer omagiu femeii, cu accent pe femeia maramureșeană, pentru rolul fundamental pe care îl joacă în cadrul societății și al familiei. Aceasta este o adevărată coloană vertebrală în conservarea credințelor, tradițiilor, portului popular și a obiceiurilor tradiționale.
În cadrul muzeului, sunt expuse numeroase obiecte casnice, unelte, îmbrăcăminte tradițională (port popular) și elemente decorative, toate contribuind la ilustrarea bogăției culturale și a moștenirii acestei comunități.
Pentru a vizita această biserică trebuie să achiți un bilet de 5 lei. Se poate vizita zilnic între orele 09:00 – 19:00.
19. Moara lui Magdău - Satul Săcel
Moara lui Magdău se află satul Săcel, în spatele unei case tradiționale ce poate fi observată din drum. Moara este încă funcțională și foarte interesantă de văzut, mai ales pentru cei mici. Gazdele sunt foarte primitoare și îți vor arăta și camera cu costume tradiționale și textile lucrate manual. Nu există o taxă fixă de vizitare, dar o donație este bine venită. În cazul în care dorești o ședință foto în port tradițional o poți face contra unei sume de 10 lei. Poți vizita acest obiectiv turistic zilnic între orele 08:30 – 22:00.
20. Moara lui Mecleș - Satul Săcel
Moara lui Dănilă Mecleș a fost construită în anul 1850. Inițial, un grup de 16 evrei au fost proprietarii acestei mori, însă bunicul lui Dănilă, care a fost pe vremuri slugă în casa lor, a achiziționat-o ulterior. Chiar dacă au existat mulți doritori, evreii au decis să o vândă doar lui, datorită recunoștinței față de munca și corectitudinea de care a dat dovadă ca slugă.
Poți vizita acest obiectiv turistic zilnic între orele 07:30 – 22:00. Taxa de vizitare este de 10 lei.
21. Mocănița de pe Valea Vaserului - Maramureș
Începând cu anul 1932 Calea Ferată Forestieră din Vișeu de Sus funcționează aproape fără întrerupere, fiind ultima de acest gen din Europa care mai este încă folosită pentru transportul lemnului.
Din anul 2000 aici circulă regulat pentru turiști, pe Valea Vaserului, Mocănița cu aburi. Sezonul începe primăvara și se sfârșește toamna (mai-octombrie). Cea mai înaltă altitudine a liniei ferate este în zona Comanu 1.100 m, plecarea din Vișeu de Sus fiind la altitudinea de 600 m.
Trenurile turistice urcă pâna la stația Paltin (km 21,6), aproximativ două ore depărtare de Vișeu de Sus, acolo unde s-a amenajat un loc pentru popas. Pâna la întoarcerea trenului, în Paltin, poți să petreci puțin timp în natură sau să admiri panorama de pe platforma amplasată pe stânca din apropiere.
Ține cont că o plimbare cu mocănița cu tot cu pauze durează 6 ore. Cel mai ieftin bilet pentru 1 adult este de 84 lei și poate ajunge până la 137 lei dacă optezi pentru pachetul care conține și un platou grill, o răcoritoare, o cafea și un produs de patiserie. Sunt 5 plecări pe zi, la orele 09:00, 09:30, 10:00, 10:30 și 11:00, iar dacă vrei să te asiguri că prinzi un loc este foarte important să-ți faci rezervare online aici sau măcar verifică dacă mai există disponibilitate înainte de a te porni la drum.
22. Monumentul Martirilor din Moisei
Monumentul Martirilor de la Moisei, situat pe o colină la intrarea în comuna Moisei dinspre orașul Borșa, a fost ridicat inițial din lemn în anul 1966 și apoi recreat în piatră în 1972 de către sculptorul Vida Gheza, în memoria celor 29 de martiri care și-au găsit sfârșitul la 14 octombrie 1944, victime ale trupelor maghiare în tumultul încheierii celui de-al Doilea Război Mondial.
Ansamblul sculptural, plin de semnificații, cunoscut și sub denumirea de Monumentul Eroilor de la Moisei, constă în 12 coloane dispuse într-un cerc, fiecare cu o sculptură în partea superioară. Zece dintre aceste coloane prezintă măști tradiționale maramureșene, reprezentând martirii, în timp ce celelalte două coloane înfățișează fețe umane, simbolizând cei doi supraviețuitori. În fața monumentului se întind 44 de trepte, reflectând anul tragic al evenimentului. Această creație artistică modernă amintește de sanctuarele dacice, oferind o legătură temporală între generațiile trecute și cele viitoare. Nu există taxă de vizitare.
23. Cascada Cailor - Stațiunea Borșa - Maramureș
Cascada Cailor este una dintre cele mai frumoase cascade din România, și cea mai înaltă, având o înălțime de 90 m. Ca să ajungi la ea, din stațiunea Borșa va trebui să iei telescaunul, iar apoi să mai mergi preț de vreo 30 de minute pe un traseu destul de lejer. Odată ce vei ajunge la cascadă vei fi uluit de frumusețea acesteia, eu am vazut-o în 2010 și încă o am foarte clar în amintire.
Telescaunul din Borșa funcționează între orele 09:00 – 18:00, iar prețul este de 40 lei dus-întors. E bine de știut că acesta nu pornește pentru un grup mai mic de 10 persoane, însă lumea se strânge mai mereu, așa că n-ar trebui să întâmpini probleme.
24. Lacul Știol
Dacă ai mai mult timp la dispoziție atunci îți recomand să mergi și la Lacul Știol. Poți ajunge la acest lac de la Cascada Cailor pe un traseu mai dificil, sau te poți întoarce spre telescaun, iar în locul în care ai făcut dreapta spre cascadă, de data aceasta va trebui să o iei la stânga, așa cum îți arătă indicatorul. Traseul va fi destul de ușor, o parte din el îl vei străbate pe drumul forestier.
Lacul Știol este un lac glaciar format în urma încălzirii climei și topirii ghețarilor din văile masivelor muntoase și oferă un peisaj deosebit de frumos. Traseul durează în jur de 4 ore dus-întors, așa că ai destul timp să ajungi și înapoi la telescaun.
25. Buza Dealului - Telegondolă Borșa - Maramureș
Tot din stațiunea Borșa poți să iei și telegondola. Diferența de altitudine între stația plecare ( 847m) și stația sosire (1633m) este de 786 m. Această diferență de altitudine impresionantă face traseul spectaculos, timp în care poți admira natura în toată splendoarea ei.
Un element important este stația intermediară situată la cota 1308 m. Aici se poate face o drumeție relaxantă în jurul lacului de acumulare. Stația de sosire se numește Buza Dealului (cota 1633 m), un platou care dezvăluie modul în care munții străjuiesc acest loc.
Telegondola este deschisă zilnic între orele 09:00 – 18:00, iar prețul unei călătorii dus-întors este de 45 lei.
Dacă vrei să faci o drumeție în Parcului Național Munții Rodnei poți parcurge traseul: Complex turistic – telegondola Borșa – Buza Dealului – Puzdrea Borșenească – Șaua Păltinișului – Vârful Păltiniș – Telegondola Borșa. Tot traseul are 9.3 km, dar poate fi făcut și pe bucăți.
26. Vârful Pietrosu și Lacul Iezer - Munții Rodnei
Unul dintre cele mai spectaculoase vârfuri pe care am ajuns până acum este Vârful Pietrosu (2303 m) din Munții Rodnei. Traseul este ușor din punct de vedere tehnic, dar foarte lung și solicitant. Urcarea durează aproximativ 5 ore, la care se adaugă încă 4 ore de coborâre. Diferența de nivel este de 1300 m așa că este necesar să ai pregătire fizică.
Lacul Iezer se află cam pe la jumătatea traseului, așa că eu te încurajez să mergi măcar până la el, vei face aproximativ 2 ore și jumătate, mergând în mare parte pe un drum forestier ce șerpuiește prin pădure.
27. Ocna Șugatag - Maramureș
Stațiunea Ocna Șugatag este cunoscută pentru izvoarele sale de apă sărată, fiind recunoscută cu cea mai ridicată concentrație de sare din România. Această apă sărată este considerată benefică în tratarea problemelor reumatice, dermatologice și ginecologice.
În localitate, există trei locații cu izvoare de apă sărată: băile balneoclimaterice tradiționale, Complexul Turistic Holiday și Complexul Turistic Lacul Sărat.
28. Creasta Cocoșului
Dacă îți plac traseele montane și mai ai ceva timp la dispoziție, atunci trebuie să urci și pe Creasta Cocoșului. I se spune așa pentru că seamănă cu o creastă gigantică de cocoș (200 m). Dincolo de originea ușor de intuit a numelui, creasta din Munții Gutâi are o însemnătate aparte: e ultima rămășiță – și cea mai spectaculoasă – a unui crater vulcanic care a erupt acum 9 milioane de ani aici, în locul pe care azi îl numim Maramureș.
Traseul până la Creasta Cocoșului durează undeva la 4-5 ore dus-întors, pornește din Pasul Gutâi de lângă Hanul lui Pintea, și este un traseu relativ ușor, dar destul de solicitant pe ultima porțiune. Diferența de nivel este de 700 m, se urmează marcajul bandă roșie și se parcurge o distanță de 12 km.
29. Lacul Firiza - Clubul Nautic Simared
La doar 10 km de Baia Mare, în localitatea Firiza se află Lacul de acumulare Firiza. Aici, Clubul Nautic Simared a renovat și modernizat baza sportivă în anul 2019, iar în prezent este un loc de agrement excepețional.
În mijlocul pădurii, la baza lacului Firiza este amenajată o terasă ponton, un restaurant, și este ancorat un vaporaș electric cu care ne-am și plimbat. De asemenea se pot închiria numeroase ambarcațiuni (hidrobicicletă, caiac, SUP) pentru care vrem să revenim. Peisajul este unul deosebit, mi-ar plăcea tare mult să petrec câteva zile acolo.
Odată ce ajungi la Simared primul lucru pe care trebuie să-l faci este să devii membru, în acest sens ți se va emite pe loc un card. Accesul se face doar pe baza cardului de membru. Contribuția de acces în club este de 10 lei / membru și se plătește la intrare, pentru o oră de plimbare cu hidrobicicleta, SUP-ul sau cu caiacul va trebui să cotizezi cu 30 lei, iar pentru o plimbare cu vaporașul electric 40 lei. Programul de vizitare este zilnic de la 10:00 la 22:00.
30. Cascada Văii Vâlcele Firiza
Cascada Văii Vâlcele Firiza este situată foarte aproape de Lacul Firiza. Este un obiectiv turistic mai puțin cunoscut și umblat, dar deosebit de frumos. Recomandarea este să parchezi aici în dreptul Cabanei Căprioara, iar de acolo să mergi într-o drumeție lejeră de 30 de minute. Se mai poate continua cu mașina, dar drumul este foarte îngust, nu încap două mașini și asfaltul se termină. Aproape de cascadă erau niște câini, dar pașnici și legați. Nu există taxă sau program de vizitare.
31. Turnul Sfântul Ștefan - Baia Mare
Turnul Sfântul Ștefan este cea mai impunătoare construcție din Baia Mare, dacă ajungi în centru nu ai cum să-l ratezi. Acesta a fost construit iniţial drept clopotniţă pentru biserica „Sfântul Ştefan”, prima atestare documentare a bisericii datând de la 1347. Din păcate biserica nu mai există, a rămas doar turnul care a fost renovat recent. În curte se mai pot vedea urmele zidurilor bisericii.
Pe lângă importanța istorică și arhitecturală, trebuie să urci în turn pentru priveliște, de acolo se vede cel mai frumos orașul Baia Mare. Pe lângă asta, vei fi impresionat de cât de bine este întreținut, din punctul meu de vedere așa ar trebui să arate toate obiectivele turistice. În piața în care este amplasat Turnul Sfântul Ștefan se află și Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime, dar și Biserica ortodoxă Sfântul Nicolae, ambele sunt deosebit de frumoase.
Poți vizita acest obiectiv turistic de marți până vineri între orele 10:00 – 18:00, lunea de la 09:00 la 16:00, iar sâmbăta și duminica de la 11:00 la 18:00. Un bilet de vizitare costă doar 2 lei.
32. Bastionul Măcelarilor - Baia Mare
Bastionul Măcelarilor se mai numea şi al “Muniţiilor”, deoarece aici îşi ţineau soldaţii de la acea vreme armele şi praful de puşcă. Se numea al “măcelarilor” pentru că această breaslă avea îndatorirea să-l folosească pentru a apăra cetatea de eventualele atacuri străine. De fapt, trebuie menţionat faptul că breasla măcelarilor era cea mai mare şi puternică dintre toate celelalte existente la acea vreme în cetatea Băii Mari.
Pentru a vizita acest obiectiv trebuie să achiți un bilet de 4 lei. Se poate vizita de luni până vineri între orele 08:00 – 16:00. Sâmbăta și duminica este închis.
33. Muzeul Etnografic Baia Mare
Muzeul Etnografic cuprinde două secțiuni distincte: Secția Pavilionară și Secția în Aer Liber, denumită și Muzeul Satului.
Muzeul în aer liber deține monumente de arhitectură populară care reprezintă cele patru zone etnografice ale județului Maramureș: Chioar, Maramureșul Istoric, Lăpuș și Codru.
De cum intri pe poarta monumentală, specific maramureșeană, ești transpus într-un univers arhaic, cu miros de iarbă proaspăt cosită și de lemn bătrân, fiecare casă spunând o poveste despre vremuri vechi și oameni care au trăit cu simplitate și credință.
Pentru a vizita acest obiectiv trebuie să achiți un bilet de 20 lei. Se poate vizita zilnic între orele 10:00 – 18:00. Luni este închis.
Video Obiective turistice Maramureș
Pentru a-ți transmite și mai mult din farmecul Maramureșului te invit să vizualizezi și clipul postat pe canalul nostru de YouTube din această zonă.
Sunt sigură că au mai rămas multe locuri de descoperit și abia aștept să revin în Maramureș. Dincolo de aceste obiective turistice am fost impresionată de oameni, de cât de primitori sunt și de cum se păstrează tradițiile în această zonă. Este copleșitor să vezi la biserică cum vin toți sătenii alături de întreaga familie, gătiți în haine tradiționale. De Sfânta Maria toate satele din Maramureș erau viu colorate de hainele acestora, ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte.
Ca și pont îți recomand să te cazezi la o pensiune care oferă și mâncare tradițională și să te lași fermecat de interacțiunea cu maramureșenii. Pentru noi vacanța la Glodeanca este una dintre cele mai frumoase experiențe.
* Informațiile privind tariful sau programul de vizitare de la fiecare obiectiv turistic sunt raportate la programul de vară și sunt oferite orientativ, încerc să le actualizez periodic, însă ele pot suferi modificări.
Unde te cazezi în Maramureș?
Glodeanca Resort
Așa cum am menționat și ceva mai sus, noi am stat la Glodeanca. Este un resort superb, camerele sunt amenejate în stil tradițional și au baie proprie, mobilierul este din lemn masiv, unele camere au și balcon cu vedere la grădină. Zona exterioară este o poveste, am avut la dispoziție ciubăr cu hidromasaj, vatră de foc, ne-am bucurat de vâltoare și de sunetul pârului și al cascadei din curte, dar și de zona de relaxare care oferă și acces la saună și o mică sală de fitness.
Mâncarea a fost foarte delicioasă, pregătită după rețete moștenite din generație în generație și pregătite cu ingrediente locale, iar porțiile sunt generoase. De regulă am servit masa în foișorul de afară, în timp ce ascultam sunetul pârâului și ciripitul păsărilor.
Gazdele au fost de nota 1 milion, niște oameni extrem de primitori, care duc tradiția și povestea primei mori din sat mai departe. Cireașa de pe tort au fost costumele tradiționale pe care le-am putut închiria și purta în ziua de sărbătoare, acela a fost momentul în care am simțit atmosfera Maramureșului cel mai bine, o experiență emoționantă și copleșitoare.
Poți rezerva o cameră pe Booking aici, dar ține cont de faptul că acceptă rezervări individuale doar în lunile iulie și august, în restul anului acceptă doar rezervări integrale, pentru grupuri de minim 14 persoane.
Impresiile mele complete de la Glodeanca aici: https://instatravel.ro/ glodeanca-cazare-maramures/.
Casa Moroșenilor
O altă variantă de cazare în Maramureș este la Casa Moroșenilor din satul Breb. Sunt disponibile Casa lu’ Piștău și Casa lu’ Ștefan, căsuțe ce poartă numele bătrânilor ce au locuit în ele și vor fi cunoscute așa pentru totdeauna. Casele au fost păstrate autentice, având majoritatea elementelor vechi intacte, oferindu-le totodată confortul și facilitățile de care toți oaspeții au nevoie.
Casa lu’ Piștau are 3 dormitoare duble, iar Casa lu’ Ștefan are 2 dormitoare triple. La parter este câte o cameră de baie, o bucătărie, o șatră cu laițe vechi recondiționate.
Poți rezerva una din cele două căsuțe pe Booking aici.
Punct Pe I - Sighetu Marmației
Aparthotelul Punct pe i este situat chiar în centrul orașului Sighetu Marmației, lângă Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Sunt disponibile 8 garsoniere și 3 apartamente ce îmbină ospitalitatea și serviciile hoteliere de calitate.
Rezervă o cameră pe Booking aici.
The Nest Baia Mare
The Nest Baia Mare oferă cazare, restaurant, grădină, lounge comun și terasă. Oaspeții beneficiază de WiFi gratuit în întreaga proprietate. Unitățile de cazare de la acest hotel de apartamente sunt prevăzute cu TV cu ecran plat și baie privată cu duș, uscător de păr și articole de toaletă gratuite. De asemenea, există minibar, fierbător și aparat de cafea.
Rezervă o cameră de hotel pe Booking aici.
Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii.
Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.
Descoperă frumusețea Maramureșului și împărtășește experiența cu noi pe Instagram! Folosește #instatravelro și dă-mi tag pe @alinalicuriceanu.
Foarte concludente informațiile. Mă ajută mult.
Ma bucur tare mult. Sunt sigura ca veti avea parte de o vacanta pe cinste in Maramures!
Felicitari pentru aceste informatii importante si pretioase!
Multumesc tare mult pentru aprecieri!
Foarte bine structurate informațiile si de mare ajutor.
Multumim pt.articol.
Cu mare drag!