Laleaua Pestriță din Orheiu Bistriței – o plantă rară, protejată prin lege

Weekendul trecut am avut ocazia să-mi îndeplinesc o dorință pe care o aveam în suflet de foarte mult timp. În Bistrița am găsit o pădure fermecată, iar acolo am descoperit o floare rară, protejată prin lege, fragilă, gingașă, specială, plină de culoare, pe numele ei: Laleaua Pestriță.

Iubesc toate florile, dar cu laleua am o relație specială, aceasta fiind floarea care mi-a purtat noroc încă de la naștere, așa că pe ea o prețuiesc cel mai mult. Poate într-o zi am să vă povestesc despre ce este vorba.

Laleaua pestriță - Orheiu Bistriței
Laleaua Pestriță - Orheiu Bistriței

Specia aceasta rară de lalea pestriță am descoperit-o virtual pe Facebook în urmă cu câțiva ani, iar de atunci am tot cautat-o prin păduri să o admir și surprind în câteva fotografii, așa că am fost extrem de fericită să o descopăr la Bistrița.

Laleaua pestriță - Orheiu Bistriței
Laleaua Pestriță
Laleaua pestriță - Orheiu Bistriței
Laleaua Pestriță

Unde am găsit Laleaua Pestriță?

Departe de agitația orașului, într-un cadru natural spectaculos, se află Pădurea din Șes, denumită și pădurea fermecată din Orheiu Bistriței. O găsești pe maps căutând Rezervația naturală Laleaua Pestriță – din județul Bistrița-Năsăud.

Am găsit o pădure superbă plină cu stejari seculari. Primăvara se dă în spectacol aici odată ce brândușele reușesc să iasă prin frunziș creând un mic colț de rai, iar spectacolul se încheie cu lalele pestrițe.

Laleaua pestriță - Orheiu Bistriței
Brândușe în Pădurea fermecată
Laleaua pestriță - Orheiu Bistriței
Laleaua pestriță - Orheiu Bistriței
Laleaua pestriță - Orheiu Bistriței
Laleaua Pestriță - Orheiu Bistriței
Laleaua pestriță - Orheiu Bistriței

Maiestatea stejarilor bătâni, păsările ce brăzdează cerul, covorul de frunze ruginite și lalele pestrițe ce răzbesc printre acestea, creează un tablou de primăvară superb. 

Bine de știut

Laleaua pestriţă trăieşte aproximativ zece zile, timp în care este vedeta Rezervaţiei din Orheiu Bistriţei. Este denumită și floarea de şah, datorită picățelelor cu care este colorată. 

Laleaua pestriță creşte în foarte puţine locuri de la noi din ţară, fiind pe cale de dispariție. Această plantă plăpândă a fost înscrisă în Cartea Roșie a speciilor aflate în pericol și trebuie să știi că este protejată prin lege, fiind STRICT INTERZIS SĂ O RUPI sau să o calci, poți doar să o admiri și să o fotografiezi. Amenda poate ajunge la câteva mii de lei.

Floarea este impresionantă datorită formei sale de clopot şi a petalelor parcă de catifea. 

Accesul cu maşini în pădure este strict interzis! 

Laleaua pestriță - Orheiu Bistriței
Laleaua Pestriță

O pădure în care vei găsi și mai multe lalele pestrițe este pădurea din Dănești, județul Gorj.

Laleaua pestriță - Orheiu Bistriței
Laleaua pestriță - Orheiu Bistriței
Rezervația Naturală Laleaua Pestriță

Unde te cazezi în zonă?

Apartament 42.2 - Piața Centrală Bistrița

Noi ne-am cazat la Apartamentul 42.2 din Piața Centrală Bistrița, pe care ți-l recomand cu mare drag. Apartamentul este situat ultracentral, exact lângă Biserica Evanghelică, iar pe lângă asta, am avut onoarea de a o cunoaște pe Corina, gazda noastră, o persoană cu un caracter foarte rar și de apreciat.

Apartamentul poate caza maxim 4 persoane și face parte dintr-o casă săsească din secolul XV. Deși este proaspăt renovat, încă transmite atmosfera de altă dată, când vei atinge pereții groși și vechi de aproape 600 de ani vei înțelege ce vreau să spun. În curând voi posta un articol dedicat acestei locații. 

Iar dacă vrei să faci și o drumeție în zona Bistriței, Corina modelează excursii de 1-2 zile, în funcție de puterea fiecărui turist, cu dormit pe traseu. Pentru detalii și/sau rezervări apartament sau excursii o poți suna direct pe ea 0766.599.158.

De asemnea poți rezerva acest apartament și pe Booking sau Airbnb.

Apartament 42.2 în Piața Centrală
Apartament 42.2 în Piața Centrală

Crama Jelna Resort & SPA

O altă cazare apreciată în zonă este Crama Jelna Resort & SPA. Aceasta se află în Orheiu Bistriței și oferă grădină, lounge comun, terasă și bar. Proprietatea pune la dispoziție un restaurant și biciclete gratuite, precum și o piscină interioară și o saună.

În fiecare zi este servit un mic dejun tip bufet, continental sau vegetarian.

Rezervă o cameră pe Booking aici.

Crama Jelna Resort & Spa - Orheiu Bistriței
Crama Jelna Resort & Spa
Crama Jelna Resort & Spa - Orheiu Bistriței
Cazare Orheiu Bistriței

Cauți altă cazare?

Booking.com

Descoperă Laleaua Pestriță și împărtășește experiența cu noi pe instagram! Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag pe @alinalicuriceanu

Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii. 

Laleaua pestriță - Orheiu Bistriței

Alte idei pentru vacanța de primăvară

Lacul de Smarald de la Racoș

Lacul de Smarald ascuns în inima Transilvaniei

Citește articolul
cover Vulcanul Stins de la Racoș

Vulcanul Stins de la Racoș – Locul în care te simți ca pe Marte

Citește articolul
viscri

Satul Viscri – TOP 10 obiective turistice de vizitat

Citește articolul
cover cetatea rupea

Cetatea Rupea – O bijuterie istorică în inima Transilvaniei

Citește articolul
Traseu Vârful Țuțuiatu - Munții Măcin

Traseu circuit Vârful Țuțuiatu – Munții Măcin

Citește articolul
Capul Doloșman

Am descoperit Orașul Antic Argamum și Capul Doloșman din Jurilovca

Citește articolul
Cetatea Enisala

Cetatea Enisala – unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Dobrogea

Citește articolul
Rezervația de bujori sălbatici de la Enisala

Am găsit o mare de bujori sălbatici în Rezervația Naturală de la Enisala

Citește articolul
Traseu Fereastra Holbav

Traseu Fereastra Holbav – drumeție cu vedere spre 4 munți

Citește articolul
Traseu de primăvară Poiana Mărului

Drumeție de primăvară prin Poiana Mărului – traseu ușor de 3 ore

Citește articolul
Traseu circuit: Rimetea - Piatra Secuiului - Munții Trascăului

Traseu circuit: Rimetea – Piatra Secuiului – Munții Trascăului

Citește articolul
Rezervația Naturală de Bujori de Stepă - Zau de Câmpie

Rezervația de Bujori de Stepă din Zau de Câmpie + 3 obiective turistice

Citește articolul
Parada Junilor Brașov

Parada Junilor din Brașov – O tradiție străveche din anul 1728

Citește articolul
Cireși Grădina Japoneză - Parcul Herăstrău

Au înflorit cireșii din Grădina Japoneză, Parcul Herăstrău

Citește articolul
cover Restaurantul Minerva - Craiova

Craiova – TOP 30 atracții și obiective turistice de vizitat

Citește articolul
Târgul de Paște de la Craiova 2023

Târgul de Paște de la Craiova – cel mai frumos din Europa

Citește articolul
Bistrița - Top obiective turistice

Bistrița – TOP 20 obiective și atracții turistice de vizitat în oraș și împrejurimi

Citește articolul
Traseu sat Peștera - Șaua Joaca - Munții Piatra Craiului

Sat Peștera – Șaua Joaca – Un traseu foarte ușor în Munții Piatra Craiului

Citește articolul
Cabana Curmătura

Traseu Cabana Curmătura – Circuit prin Prăpăstiile Zărneștiului

Citește articolul
Fundata

Fundata – Destinația anului 2023 din România

Citește articolul
Brandușe de primăvară Plaiul Foii

Brandușe de primăvară și o mare de ghiocei în Plaiul Foii

Citește articolul
Satul Șirnea

Satul Șirnea – TOP 10 activități și atracții turistice

Citește articolul
Grand Santerra SPA - Balvanyos Resort

Balvanyos Resort și un SPA de poveste în mijlocul naturii

Citește articolul
cover Culmea Pricopanului Munții Măcinului

Culmea Pricopanului – La plimbare prin Munții Măcinului

Citește articolul
cover bujori munții măcinului

Rezervația de bujori sălbatici din Munții Măcinului

Citește articolul
Satul Viscri

Despre Satul Viscri – cel mai renumit sat din Transilvania

Citește articolul
cover Cabana Valea Sâmbetei

Traseu Cabana Valea Sâmbetei & Brândușe în Munții Făgăraș

Citește articolul
cover Abația cisterciană Cârța

Abația cisterciană Cârța – Un loc unic în România

Citește articolul
wellness tusnad

Thermal Wellness Tușnad – Un centru SPA de nota 10

Citește articolul
Poiana Neamțului - Ferma de cerbi și ciute

Poiana Neamțului – Ferma de cerbi și ciute de pe Valea Avrigului

Citește articolul

Autor articol: © Alina Licuriceanu
Foto:© alinalicuriceanu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top