Drumeție din Moieciu de Sus la Amfiteatrul Transilvaniei

Dacă ar fi să fac o listă cu locurile mele preferate din România, drumeția până la Amfiteatrul Transilvaniei cu siguranță ar fi în topul acestei liste. Indiferent de anotimp, acest traseu impresionează prin peisajele spectaculoase asupra munților din jur, dar este și o călătorie minunată prin care simți că te întorci la rădăcini și la traiul simplu.

Las mai jos toate detaliile acestui traseu și impresiile noastre de călătorie și te încurajez să faci și tu această drumeție alături de cei dragi ție, va fi o zi de ținut minte și de adăugat în albumele foto cu amintiri.

Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei

1. De unde începe traseul spre Amfiteatrul Transilvaniei?

Amfiteatrul Transilvaniei este o proprietate privată, izolată, situată într-un loc pitoresc din județul Brașov, unde vei găsi un restaurant și câteva locuri de cazare, dar ce este cu adevărat impresionant aici și motivul pentru care ar trebui să pornești la drum, este peisajul – o panoramă de 360 grade spre Munții Bucegi și Piatra Craiului. 

Accesul este permis gratuit tuturor turiștilor, nu trebuie să te cazezi sau să mergi la restaurant pentru a face drumeția.

La Amfiteatru se poate ajunge cu mașina pe un drum forestier (colorat cu mov pe harta de la punctul 2) sau pe jos, urmând traseul ecoturistic T9 – cel pe care l-am făcut noi (colorat cu albastru pe harta de mai jos). 

Varianta pe jos este mult mai frumoasă și impresionantă decât drumul forestier, așa că lasă mașina în Moieciu de Sus și ia-o la pas printre pădurile de brazi și conifere și îți garantez că nu vei regreta.

Traseul pornește de aici, din dreptul Școlii Generale din Moieciu de Sus, drumul este asfaltat până acolo și există o parcare amenajată chiar înainte de punctul de start al traseului. 

Start traseu Amfiteatrul Transilvaniei
Start traseu Amfiteatrul Transilvaniei

2. Detalii traseu Amfiteatrul Transilvaniei

Traseul ecoturistic T9 este unul lung, de tip circuit, noi am ales să facem drumeția dus întors, doar pe segmentul Școala Generală Moieciu de Sus – Amfiteatrul Transilvaniei, desenat cu albastru pe harta de mai jos.

Marcaj: omuleț portocaliu
Lungime: aprox. 4  km (dus-întors)  sau 10.5 km întreg circuitul T9
Durată: estimat 2 ore (dus-întors) sau 6 ore întreg circuitul T9
Dificultate: ușor 
Diferență de nivel: aprox. 250 m
Sezon: tot timpul

harta traseu ecoturistic T9
Hartă Traseu Ecoturistic T9 - Amfiteatrul Transilvaniei
harta trasee ecoturistice Moieciu
Hartă trasee ecoturistice Moieciu

3. Impresii de drumeție de la Amfiteatrul Transilvaniei

Am pornit la drum alături de familia extinsă, așa că a fost o zi memorabilă, plină cu amintiri frumoase și sperăm să repetăm experiența cât de curând și pe alte trasee.

În prima parte a traseului, poteca urcă pe o uliță destul de îngustă, de cele mai multe ori este noroi pe această porțiune, așa că este  necesar să porți încălțări impermeabile, dar la scurt timp noroiul dispare și apar vederile către Piatra Craiului.

Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Ulița către Amfiteatru
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Primele vederi către Piatra Craiului
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Primul punct instagramabil

După o sesiune foto și multe pauze de admirat muntele, am ajuns la intersecția unde Traseul ecoturistic T9 se desprindea de traseul ecoturistic  T8 spre stânga, și evident am luat-o pe acolo, pentru că pe acolo fusesem de multe ori, ignorând semnul pe care scria spre Amfiteatru și o săgeată în sus. Și după ce am mers vreo 10 minute, am descoperit că drumul acela a fost blocat, a apărut un semn cu proprietate privată și un mare gard electric.

Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Traseu T9 blocat

A trebuit să ne întoarcem la intersecție și să continuăm urcarea pe T8 până la Amfiteatru. 

Singura problemă cu această porțiune este că urcarea este mai abruptă și necesită un efort mai mare, iar spre final poteca devine foarte îngustă și merge pe lângă o altă proprietate privată delimitată cu gard electric, dar toată lumea din grup s-a descurcat cu brio și așa am mai descoperit câteva perspective noi ale locului, cu peisaje parcă și mai wow.

Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Spre Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei

Îți vei da seama că ai ajuns la Amfiteatru când o panoramă de 360 grade ți se va deschide în fața ochilor, iar peisajele cu munții Piatra Craiului, Măgura Codlei și Munții Bucegi te vor lăsa fără cuvinte.

Locația se află la aproximativ 1200 m altitudine, se întinde pe o suprafață de 100 de hecatare și este total izolată de aglomerația orașului sau de alte pensiuni. 

Este bine de știut faptul că pe platoul de la Amfiteatrul Transilvaniei poate ajunge oricine, dar dacă vrei să bei ceva sau să mănânci ai nevoie de rezervare.

Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Noi și Piatra Craiului
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Bucegii văzuți de la Amfiteatru
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Platoul Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Platoul Amfiteatrul Transilvaniei

Evident că am coborât și spre Amfiteatru, ne-am dat în leagănele ce au făcut celebră această locație, iar apoi ne-am îndreptat spre punctul de belvedere de unde se vede Comuna Moieciu de Sus.

Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Amfiteatrul Transilvania
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Spre punctul de belvedere

Ca să ajungi la punctul de belvedere trebuie să o iei pe drumul ce merge prin spatele restaurantului și să continui încă câțiva zeci de metri până ce vei ajunge pe stânca din care vei avea Moieciu de Sus la picioare și o privelește de senzație cu toți munții din jur. 

Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Punct de belvedere
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Stânca Amfiteatrului
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Comuna Moieciu de Sus
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Punctul de belvedere
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei

Ne-am întors la mașină pe același drum pe care am și urcat, având parcă o perspectivă a peisajelor și mai frumoasă la coborâre. 

Am petrecut pe acest traseu în total 4 ore, dintre care 2 ore pe traseu și 2 ore la relaxare și pauze foto. 

Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei

A fost o drumeție care a impresionat pe toată lumea. Pentru unii a fost ușor, pentru alții mai solicitant, dar cel mai important este că toată lumea s-a bucurat de acest timp de calitate petrecut împreună, de frumusețea naturii, și au considerat că este un traseu de nota 100, pe care l-ar mai reface cu drag, așa că, dacă vrei să-ți impresionezi familia sau prietenii, ia-i la o drumeție prin Moieciu de Sus.

4. Tarif de vizitare

Nu există taxe de vizitare sau parcare pentru această drumeție.

Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Traseu Ecoturistic T9 - Amfiteatrul Transilvaniei

5. Echipament necesar

Este un traseu ușor, recomandat pentru toți iubitorii de natură, fiind accesibil indiferent de vârstă, dar un echipament minim este necesar.

În primul rând este recomandat să ai încălțări de trekking – impermeabile.

Deși noi nu am văzut ursul pe aici, zona este frecventată de urși, așa că recomand să ai la tine un spray de urs.

Nu ar trebui să-ți lipsească din bagaj: un tricou de schimb, pelerina de ploaie, apă și o gustare.

Drumeție la Amfiteatrul Transilvaniei
Traseu Ecoturistic T9

Video dronă 4k de la Amfiteatrul Transilvania

Te invit să vizionezi și clipurile postate pe canalul nostru de YouTube filmate în noiembrie 2022, respectiv octombrie 2021, iar dacă ți-au plăcut dă-ne un Like, Share & Subscribe.

6. Ce mai poți face în zonă?

Nouă ne plac traseele ecoturistice din zona Moieciu, astfel îți recomandăm: Hoinăreală prin Șirnea – Traseul ecoturistic T1, Haihui prin Fundata – Traseul ecoturistic T2, Hoinăreală prin Fundățica – Traseul ecoturistic T4, La pas prin Vama Giuvala – Traseul ecoturistic T7.

Descoperă și alte destinații de vis din județul Brașov aici.

7. Unde te cazezi în zonă?

Cabana 365

Cabana 365 – un mini complex format din 3 căsuțe de tip A-frame, ce poartă în spate numerele 3, 6 și 5. Căsuțele au o vedere spectaculoasă către munți și sunt orientate în așa fel încât să păstreze intimitatea celor ce le calcă pragul.

Este o cazare care nouă ne-a plăcut în mod special și despre care am scris mai multe în acest articol: https://instatravel.ro/cabana-365-moieciu-de-jos/

Rezervă una din cele 3 căbănuțe pe Booking aici.

Cabana 365 - cazare Moieciu
Cabana 365 - cazare Moieciu

Cabana Andolia

Cabana Andolia este un colțișor de munte, plin de bucurie, departe de aglomerația urbană, situată în valea Andoliei.

Cabana agroturistică oferă 16 locuri de cazare. Accesul la cabană se face pe o potecă marcată, pe un traseu de 20-25 minute de la parcarea special amenajată pentru turiști. Bagajele sunt transportate de gazde cu Landy sau cu șenilata lor. 

Fă o rezervare pe Booking aici.

Cazare Zona Amfiteatrul Transilvania
Cabana Andolia

Odăi din Plai

Un proiect inedit, Odăi din Plai, reușește să restabilească legătura dintre om și natură. Odăile sunt construite în genul celor hobbit, acoperite cu iarbă, îmbinând elemente de lemn brut și piatră. 

Traseul ecoturistic T2 – Haihui prin Fundata trece prin fața proprietății. Domeniul se întinde pe o suprafață de peste 5 ha, fiind înconjurat de pădure. Aerul curat de munte și împrejurimile fac din această locație locul ideal pentru odihnă și relaxare.

La Odăi din Plai vei găsi 4 casuțe și o clădire separată cu sală de mese comună, bucătărie mobilată și utilată, terasa, foișor și zonă de grătar. Poți rezerva o căsuță pe Booking aici.

Cazare Odăi din Plai
Odăi din Plai

Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii. 

Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.

Parcurge traseul până la Amfiteatrul Transilvania și împărtășește experiența cu noi pe Instagram! 

Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag @alinalicuriceanu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top