Impresionante prin peisajele pe care le oferă, Cheile Dâmbovicioarei și Cheile Brusturetului, ar trebui să fie pe lista ta în locurile unde poți evada din oraș la final de săptămână. Dacă vrei să te încarci cu frumusețea acestor locuri trebuie să le vizitezi în extrasezon, astfel nu vei avea parte de aglomerație și le poți admira în voie.

Unde se află și cum ajungi la Cheile Dâmbovicioarei?
Poți ajunge la Cheile Dâmbovicioarei cu mașina, fiind situate la mai puțin de 30 de kilometri de Bran și Moeciu, pe partea dreaptă venind spre Câmpulung Muscel, la ieșirea de pe drumul DN73, în localitatea Podu Dâmboviței.
De aici se desprinde un drum județean care urmează cursul râului Dâmbovicioara, iar la cinci minute de mers cu mașina vei ajunge în satul Dâmbovicioara, reședința comunei cu același nume, din județul Argeș.
Localitatea face legătura către satul Ciocanu și Cheile Brusturetului, iar la doar 1 kilometru de centrul localității vei întâlni Peștera Dâmbovicioara.
Satul Dâmbovicioara se află la 177 de kilometri de București. Se poate ajunge și cu trenul, însă doar până la Campulung.

Traseu turistic: Cheile Dâmbovicioarei - Peștera Dâmbovicioara - Cheile Brusturetului - Cabana Brustureț
Marcaje de urmat: dungă albastră (marcajul și indicatoarele sunt foarte bune, nu există șanse de rătăcire).
Lungime traseu: aprox. 8 km/sens (16 km dus-întors).
Diferență de nivel: aprox. 100 m
Durată traseu dus-întors: 4 ore
Sezon: Traseul este deschis tot timpul anului
Altitudine maximă: Cabana Brusturet 990 m

Este un traseu foarte ușor, pe care îl poate face orice turist. Se poate parcurge și cu bicicleta sau mașina.
Până în apropierea peșterii Dâmbovicioara drumul este asfaltat, iar de acolo până la Cabana Brusturet drumul este forestier. La Cabana Brustureț este pusă barieră, mai departe poate continua cu mașina doar salvamontul.
Nu recomand acest traseu vara (pe jos) pentru că este foarte aglomerat și vei merge printre mașini, nu va fi nicio plăcere, însă în extrasezon este absolut superb!
1. Cheile Dâmbovicioarei
Am parcat mașina în apropierea centrului de informare turistică, unde am achitat și taxa de vizitare. Traseul începe chiar la intrare pe Cheile Dâmbovicioarei și șerpuiește până la Cabana Brusturet.
Cheile Dâmbovicioarei au o lungime de chei propriu zisă de 2 km, sunt situate în arealul montan calcaros al Munților Piatra Craiului, pe traseul Rucăr-Bran.
Cheile Dâmbovicioarei au un aspect impunător și fac parte dintr-o serie de cel puțin 20 de chei situate în bazinul hidrografic al Dâmboviței. Ne-a plăcut la nebunie să ne plimbăm pe jos printre ele, pe traseul turistic dungă albastră, am mai fost pe aici și vara, însă atunci este prea aglomerat pentru gustul meu.
Dâmbovicioara care izvorăște pe versantul sudic al Vârfului La Om (2230 m) din munții Piatra Craiului este unul dintre afluenții Dâmboviței, care curge pe direcția de nord-sud.
Cheile Dâmbovicioarei oferă un peisaj impresionant, Dâmbovicioara a săpat în formațiunile de roci sedimentare, calcaroase, și gresii, conglomerate un adevărat canion lung de 8 km, care în unele porțiuni valea are pereți verticali ce depășesc 200 de m înălțime.
O experiență inedită la Dâmbovicioara poate fi o plimbare cu căruța trasă de cai frumoși prin Cheile Dâmbovicioarei.
Tarif de vizitare Cheile Dâmbovicioarei
Taxa de acces este de 3 lei/persoană.






2. Peștera Dâmbovicioara
De-a lungul cheilor vei avea pârâul Dâmbovicioarei, iar la capătul lor vei da de Peștera Dâmbovicioara, adăpost al pustnicilor și ascunzătoare a haiducilor, născută din calcare de vârstă jurasică, sculptată de natură în chipuri neomenești. Noi am făcut 1 oră pe jos de la punctul info până la peșteră.
Peștera a apărut ca urmare a acțiunii apelor care traversează masivul Piatra Craiului, dar și Munții Făgăraș și Leaota. În cursul lor, acestea au format văi adânci și înguste, conducând la apariția unui peisaj deosebit, apreciat de turiștii care vizitează zona.
Golul subteran este format dintr-o galerie lungă de 250 m, cu un traseu ascendent.
Program de vizitare Peștera Dâmbovicioara
Luni – Vineri 09:30 – 16:00
Sâmbătă – Duminică 09:00 – 17:00
Peștera se deschide zilnic indiferent de zilele libere sau de sărbători.
Tarif de vizitare Peștera Dâmbovicioara
Tariful de vizitare este de 5 lei/copil, respectiv 10 lei/adult.



3. Cheile Brusturetului
După ce am vizitat peștera ne-am continuat traseul tot înainte, până la Cabana Brusturet prin Cheile Brusturet, am mai făcut încă 1 oră până acolo.
Cheile Brusturetului fac parte din complexul de Chei din Parcul Național Piatra Craiului, alături de Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Dâmboviței și Prăpăstiile Zărneștilor.
În amonte de Cheile Dâmbovicioarei, urmând cursul râului, la confluenţa cu Valea Muierii se taie o cheie îngustă, remarcându-se aici succesiunea de cascade.
Urmează apoi un pasaj deosebit – denumit La Gâlgoaie, unde apa iese cu mare viteză din munte şi se varsă imediat în Dâmbovicioara, iar după acestea încep Cheile Brusturetului – un complex carstic alcătuit din Cheile propriu-zise ale Brusturetului, Cheia Lungă şi Cheia Strâmtă.
Acestea nu sunt atât de grandioase ca şi cheile Dâmbovicioarei, sunt mai strâmte, mai sălbatice şi mai puţin circulate, dar merită, cu siguranţă, să le vizitezi, mie mi-au plăcut extrem de mult, mi s-au părut că seamănă foarte mult cu Prăpăstiile Zărneștilor.
Au o lungime de aproximativ 2 km, iar de la capătul lor am mai parcurs încă aproximativ 1 km până la Cabana Brusturet.
Cheile Brusturetului este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Piatra Craiului, obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratezi daca va afli în apropiere.






Am profitat de această ocazie și am testat noul nostru echipament achiziționat de la Decathlon.ro. Eu căutam de foarte mult timp o geacă cu puf de rață la un preț decent, și, cu greu am găsit acest model, cu umplutură 90% puf de rață și 10% pană, la un preț foarte accesibil concepută special pentru trekking.
Toate gecile de puf pe care le-am mai găsit depășeau 1000 de lei și credă-mă caut de ceva timp.
Modelul acesta nu era disponibil în magazin, așa că am făcut comandă online cu livrare gratuită și ridicare din magazin. Am așteptat 14 zile să vină, a meritat așteptarea.
Am văzut că acum au adus în magazin pe culoarea negru, pe mov nu am văzut-o în magazinele fizice. O poți comanda aici și în caz că nu îți place poți face retur în orice magazin Decathlon, îți dau banii cash pe loc. Au și model de bărbați.
Eu ador gecile de puf pentru că sunt foarte călduroase și extrem de ușoare, atunci când mergi pe munte vrei un echipament care să nu îți ia din mobilitate și să fie foarte adaptabil pe traseu, ți-e cald deschizi fermuarele de sub mâini, staționezi și începi să simți frigul, în 2 secunde ai închis fermuarele și este cald din nou.
Te simți ca și cum ai purta doar un hanorac, dar este călduroasă ca și cum ai fi învelit cu plapuma, pur și simplu ador hainele cu puf, dezavantajul ar fi că uneori mai iese câte un puf din ea.
A fost validată pentru o temperatură de confort de -5°C în staționare și -18°C în mișcare. Capacitate de umflare puf este de 660 CUIN. Materialul este hidrofob, a făcut față cu brio, pe traseu a burnițat pe alocuri și a fost ceață aproape toată ziua, în caz de ploaie torențială ar fi necesară o pelerină de ploaie.
Eu am achiziționat-o pentru iarnă și zăpadă deci nu am nevoie de alte accesorii. Datorită faptului că este din puf se poate comprima în buzunarul interior, ocupând foarte puţin spaţiu în rucsac și are doar 490 g. Sunt super multumită, v-o recomand cu mare drag.
De asemenea, am găsit tot la Decathlon, tot doar online și această vestă cu puf, la fel sunt super multumită, în caz de temperaturi foarte scăzute la iarna o voi lua pe sub geacă când staționez. Și-a comandat și Adi modelul de bărbați.










4. Cabana Brusturet
Cabana Brusturet este situată în zona sudică a Pietrei Craiului, la capătul superior al Cheilor Brusturetului, la o distanță de 8 km de satul Podu Dâmboviței, la altitudinea de 990 m.
Cabana Brusturet este locul din care drumeții pleacă pe traseu mai departe până la Refugiul Grindu (1.620 m) ce se află pe versantul de răsărit, pe Plaiul Grindului, sub Vf. La Om.
Pentru noi aici a fost capătul traseului, am băut câte un ceai la cabană, ne-am făcut alte planuri de traseu pentru la vară și ne-am întors înapoi pe același drum pe care am venit.

5. Ruinele cetății Oratia
La ruinele cetății Oratia nu am ajuns pe jos,în drumul nostru înapoi spre Brașov am oprit mașina la un punct mare de belvedere, am oprit pentru peisajul de vis și am descoperit din greșeală acest obiectiv.
Cetatea Oratia a fost ridicată pe la 1.300 de localnici. Legenda spune că o mână de ajutor le-ar fi dat cavalerii teutoni, dar nu există documente care să o susțină.
Ruinele cetății se pot observa și de pe Dealul Sasului. Tot ce-a mai rămas din ele este un zid acoperit de brazi care seamănă cu un perete de munte. Peisajul de aici este de-a dreptul spectaculos, noi am prins un apus de soare.
O fortificație medievală ce avea rol de apărare a granițelor Țării Românești situată pe Dealul Oratiei, la aproximativ 200 de metri de drumul ce leagă Câmpulung de Brașov. Vechiul drum păstrează urme fragile din vremurile de demult.


Video dronă 4k Cheile Dâmbovicioarei - Cheile Brusturetului
Cazare Dâmbovicioara - Dor de suflet
Casa de oaspeți “Dor de suflet” este o casă tradițional musceleană, veche, construită din anul 1905 și reabilitată. Casa este amplasată pe un teren cu o suprafață de 4500 mp, un deal compus în principal din fâneață. Cu toate că este amplasată în centrul satului, locația oferă intimitate deoarece este construită pe al doilea rând de case.
Locația se compune din doua corpuri de casă. Casa veche, dispune de o camera de zi cu loc de servit masa și un living cu șemineu. Casa nouă, dispune de două dormitoare duble cu baie proprie.
Între cele doua corpuri este amplasata bucătaria, complet utilată. Prin aceasta se face legatura între corpurile de case, oferind intimitate între spațiul de zi și cel de noapte.
Casa de oaspeți Dor de suflet se rezervă la cheie pentru maxim 4 persoane cu un tarif de 200 eur/noapte (minim 2 nopți) în regim self-catering. Pentru suplimentarea numarului de persoane (maxim 6) se achită un tarif de 40 eur/persoană.
Locația se rezervă în regim bed & breakfast, turiștii având la dispoziție un coș cu bunătăți din camara proprie. La cererea oaspeților, în bucataria locației se poate pregăti cina de către gazde. Nu este permis accesul cu animale. În locație este interzis fumatul!



Cazare Dâmbovicioara - Pensiunea Gaby
Pensiunea Gaby este modestă, în stilul anilor 2000, dar este apreciată pentru amabilitatea gazdelor și pentru curățenie. O cameră poate fi închiriată aici cu aproximativ 150 de lei/noapte (prețul poate varia în funcție de sezon).
Proprietatea oferă lounge comun, grădină, loc de joacă pentru copii, o terasă unde oaspeții pot juca tenis de masă, acces gratuit la internet WiFi. Oaspeții pot beneficia de serviciul de închirieri de biciclete.
Pensiunea Gaby pune la dispoziție recepție cu program nonstop și bucătărie comună, de asemenea oferă mic dejun continental și vegetarian.
Vila se poate închiria și integral, aceasta deține în total 8 dormitoare cu pat matrimonial, putând acomoda până la 16 persoane.


Cauți altă cazare în Dâmbovicioara?
Descoperă Cheile Brusturetului și Cheile Dâmbovicioarei și împărtășește experiența cu noi pe instagram! Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag pe @alinalicuriceanu.
Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii.
Distribuie articolul:
Descoperă aici alte trasee ușoare
Traseu ușor: Lacul Albastru + Crăpătura Zorilor – Baia Sprie
Traseu Canionul 7 Scări – Aventură, distracție și relaxare
Traseu pe Vârful Furnica + Rhododendroni (bujori de munte)
Weekend de poveste în Șirnea și Traseu în Piatra Craiului
Traseu Fereastra Holbav – drumeție cu vedere spre 4 munți
Drumeție de primăvară prin Poiana Mărului – traseu ușor de 3 ore
Traseu circuit: Rimetea – Piatra Secuiului – Munții Trascăului
Sat Peștera – Șaua Joaca – Un traseu foarte ușor în Munții Piatra Craiului
Traseu Cabana Curmătura – Circuit prin Prăpăstiile Zărneștiului
Traseu ușor pe Vârful Postăvaru (1799 m) prin Poiana Brașov
Traseul ecoturistic T9 – Amfiteatrul Transilvania – Moieciu
La plimbare prin satul Măgura – un traseu deosebit de frumos
Poiana Mărului – traseu de toamnă cu vedere spre 4 munți
Prăpăstiile Zărneștiului – o idee minunată pentru vacanța de toamnă
Cetatea Trascăului – detalii traseu și impresii de călătorie
Cheile Turzii – cum ajungi și cât este de frumos traseul?
Traseu turistic: Cabana Negoiu (1550 m) + Cascada Șerbota
Cheile Băniței – un loc ireal de frumos, cu pereți de stâncă uriași
Cazanele Dunării: Traseu Ciucaru Mic + Chipul lui Decebal
Traseu Cascada Șușara – Parcul Național Cheile Nerei Beușnița
Cascada La Văioaga + Lacul Ochiul Beiului + Cascada Beușnița
Traseu Lacul Bucura – Vârful Peleaga (2509 m) – Munții Retezat
Bujori de munte în Munții Ciucaș – Vârful Gropșoarele
Autor articol: © Alina Licuriceanu
Foto:© alinalicuriceanu
Sursă documentare articol: https://ro.wikipedia.org/
Ne bucuram, spor la facultate!
Buna ziua,
M-a ajutat mult acest articol pentru facultate. Am de facut un proiect, iar voi ati fost salvarea mea prin aceasta povestioara din viata voastra. Va multumesc, calatorii frumoase si sa mai scrieti aventurile voastre!
Numai bine!