În acest articol vei afla cât de spectaculos a fost pe traseul ecoturistic T4 – Hoinăreală prin Fundățica, cum era să fim mâncați de câinii de la o stână, dar mai ales cum îi poți evita și răspunsul la cea mai frecventă întrebare: câte șanse sunt să te întâlnești cu ursul?
Trasee pe munte
Aici regăsești clasamentul făcut de noi cu cele mai spectaculoase trasee pe munte din România, parcurse de noi!
Bujori de munte în Munții Ciucaș – Vârful Gropșoarele
Ciucașul este cu siguranță cel mai frumos munte din Carpații de Curbură și se remarcă mai ales prin stâncăriile lui specifice. Pajiștile alpine, traseele spectaculoase și vegetația deosebită, fac din acest munte unul foarte iubit.
Îți recomand să vizitezi munții Ciucaș în prima parte a lunii iunie, atunci când bujorul de munte înflorește și muntele se schimbă în culoarea roz.
Cum ajungi la Trovanții din munții Buzăului? – Traseu Babele de la Ulmet 2022
Dornici de aventură am plecat să explorăm fundul mării preistorice, dispărute în urmă cu 13 milioane de ani, acolo unde dorm liniștite Babele de la Ulmet. Așteptările ne-au fost cu mult depășite, traseul, peisajul, totul este absolut superb! Dacă nu ai ajuns până acum aici și ești iubitor de natură, atunci e musai să îți programezi o scurtă drumeție.
Culmea Pricopanului – La plimbare prin Munții Măcinului 2022
Știai că Munții Măcinului sunt cei mai vechi din România, mai vechi decât chiar și primii dinozauri de pe Pământ? Aceștia au luat naștere acum aprox. 225 milioane de ani și sunt singurii care nu aparțin de Munții Carpați. Eu visam de foarte mult timp să fac cel mai frumos traseu de aici și anume Culmea Pricopanului.
Rezervația de bujori sălbatici din Munții Măcinului
În urmă cu 2 ani am ajuns pentru prima dată în Munții Măcinului, am fost fermecată pe loc de peisajele superbe și flora bogată de pe aceste meleaguri.
De atunci am rămas cu gândul să revin aici în perioada în care înfloresc minunații bujori sălbatici, cele mai parfumate flori de la sfârșitul primăverii, care ne încântă privirile doar 10 zile pe an.
Traseu Cabana Valea Sâmbetei – La brândușe în Munții Făgăraș 2022
❤️Stiai ca 𝐌𝐮𝐧𝐭𝐢𝐢 𝐅𝐚𝐠𝐚𝐫𝐚𝐬 mai sunt denumiti si 𝐀𝐥𝐩𝐢𝐢 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐞𝐢, iar coltul Balaceni este poreclit 𝐌𝐚𝐭𝐭𝐞𝐫𝐡𝐨𝐫𝐧-𝐮𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧𝐢𝐞𝐢?
🌸𝐂𝐚𝐛𝐚𝐧𝐚 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐚𝐦𝐛𝐞𝐭𝐞𝐢 in sine nu este impresionanta, conditiile de cazare si intretinerea ei sunt aproape la fel ca in anii ’90, insa view-ul de aici este covarsitor de frumos, cu atat mai mult in perioada in care infloresc brandusele!
La pas prin Vama Giuvala – Cât durează și cât de ușor este traseul ecoturistic T7?
Nu știu tu cum te relaxezi, dar eu reușesc să mă relaxez de-adevăratelea doar în natură, și din păcate, având în vedere știrile din ultimele zile, chiar aveam nevoie de o porție zdravănă de relaxare. Am fost din nou în explorare prin comuna Fundata, de data aceasta am ales traseul ecoturistic T7 – La pas prin Vama Giuvala. Deși nu aveam prea mari speranțe să mai găsim zăpadă, ei bine, în Fundata era un strat generos de zăpadă.
Traseu Predeal – Cabana Susai – 4 ore dus-întors – pe zăpadă
Ai văzut vreodată fantome pe munte? Te invit să citești acest articol și să afli cum ne-am întâlnit noi cu ele pe traseul Predeal – Cabana Susai. Dacă ești un cititor fidel al acestui blog, atunci știi deja că momentan nu ne aventurăm la ture prea lungi pe munte, mai ales iarna. Căutăm mereu trasee potrivite pentru noi, care să nu ne solicite extraordinar de mult, dar care să ne reconecteze cu natura.
Traseu Cabana Postăvaru – cel mai scurt și frumos traseu de iarnă
Îmi doream tare mult să fac un traseu după câteva zile de ninsoare, ador zăpada aceea pufoasă care scârțâie când o strivești sub talpă.
Pe 5 martie, am plecat pe Traseu Cabana Postăvaru, auzisem noi că stratul de zăpadă depășește 125 cm, ceea ce s-a și adeverit. Acest traseu este o idee perfectă pentru un weekend de vis!
Hoinăreală iarna prin Șirnea – Traseul ecoturistic T1
Declarat primul sat turistic din România în 1973, înfrățit, încă de pe vremea lui Ceaușescu, cu satul Rodemack din Franța, Şirnea, ascunde multe comori din tradițiile românești.
Descoperă această bijuterie a Transilvaniei de la poalele munților Piatra Craiului, la pas, pe traseul ecoturistic T1 – Hoinăreală prin Șirnea, marcat cu omuleț albastru.
Haihui iarna prin Fundata – Traseul ecoturistic T2
O poveste de iarnă cu crăiasa zăpezii îmbrăcând munții și brazii în zăpadă pufoasă, peisaje absolut superbe, o destinație de weekend fabuloasă, asta am să vă prezint astăzi în articolul ce urmează. Locația se află în România, deși pare desprinsă din Austria sau Elveția, ea este atât de aproape de București. Este vorba despre Fundata, Traseul ecoturistic T2, cu vederi către masivele Bucegi, Piatra Craiului și Leaota.
Cheile Dâmbovicioarei + Cheile Brusturetului + 3 Obiective turistice
Impresionante prin peisajele pe care le oferă, Cheile Dâmbovicioarei și Cheile Brusturetului, ar trebui să fie pe lista ta în locurile unde poți evada din oraș la final de săptămână. Dacă vrei să te încarci cu frumusețea acestor locuri trebuie să le vizitezi în extrasezon, astfel nu vei avea parte de aglomerație și le poți admira în voie.
Traseu Treptele lui Gabony (600) și Vârful Tâmpa – Brașov
Cel mai frumos loc din care putem admira Brașovul este cu siguranță de pe Vârful Tâmpa, dar puțini știu că mai există încă un punct de belvedere din care putem admira o altă parte a Brașovului, mai exact cartierul Valea Cetății (Răcădău) cu ai săi Munții Piatra Mare în zare, aflat pe traseul Treptele lui Gabony. Acesta este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Brașov și împrejurimi.
Traseu ușor prin satul Peștera și Măgura – 6.5 km
Dacă nu ai fost până acum în satul Peștera, atunci trebuie să-l pui pe listă, dacă ai fost, atunci știi deja că este timpul să revii! Frumusețea și autenticitatea zonei sunt perfecte pentru a surprinde cele mai frumoase fotografii în natură! Satul Peştera se află la aproximativ 1200 m altitudine şi este poziţionat exact la poalele Munților Piatra Craiului, de aici se vede și fața vestică a Munților Bucegi!
Traseu Vârful Ciucaș (1954m) și Tigăile Mari cu pornire de la Cabana Vf. Ciucaș
Munții Ciucaș sunt cu siguranță preferații multor iubitori de natură, toate potecile sunt frecvent bătătorite pe parcurusul celor 4 sezoane! Cel mai iubit obiectiv rămâne Vârful Ciucaș, fiind cel mai vizitat și fotografiat din întreaga rezervație. Dacă ești în căutarea unui traseu ușor și deosebit acesta este perfect pentru a petrece un weekend minunat.
Traseu Vârful Tâmpa (960m) prin Drumul Serpentinelor
Traseul de tip circuit pe vârful Tâmpa începe din centrul Braşovului, de la Bastionul Ţesătorilor, pe traseul dungă albastră (Drumul Cavalerilor), marcaj pe care îl vom urma până la intersecția din Şaua Tâmpei de unde trebuie să continuăm pe marcajul triunghi galben până pe vârful Tâmpa, iar la coborâre pe marcajul triunghi roșu (Drumul Serpentinelor). Traseul durează 3 ore și este foarte frumos.
Drumul Vechi spre Poiana Brașov – Traseu ușor și scurt
Foarte mulți dintre voi m-ați întrebat ce trasee recomand pentru o ieșire cu cei mici în natură. Astăzi am să vă prezint un traseu perfect pentru copii de toate vârstele, vom parcurge o drumeție de 1 oră și jumătate pe drumul vechi spre Poiana Brașov cu plecare din Brașov (Poiana Ciucaș – Pietrele lui Solomon). Acest traseu poate fi parcurs în orice anotimp, noi am ales toamna pentru că ne doream o “ploaie” de frunze.
Vârful Postăvaru (1799 m) prin Poiana Brașov (drumul vechi)
Vârful Postăvaru este locul în care timpul pare că se oprește în loc, iar tu poți să iei o pauză de la de la toată agitația orașului. Liniștea muntelui vine la pachet cu o liniște interioară de neprețuit, trage o gură mare de aer în piept și bucură-te de cât de frumoasă este viața. Vârful Postăvaru are o altitudine de doar 1799 m și este unul dintre vârfurile cu cele mai spectaculoase priveliști.
Pietrele lui Solomon – Unul dintre cele mai deosebite locuri din Brașov
Sunt convinsă că ai vizitat Brașovul deja de câteva ori, însă îți garantez că încă mai sunt locuri foarte frumoase despre care încă nu ai auzit, cum ar fi Pietrele lui Solomon. Dacă vrei să petreci o zi în mijlocul naturii, acesta este unul din cele mai deosebite locuri din Brașov în care poți face o drumeție până punctul de belvedere.
Traseu ușor în Cheile Vârghișului – 9 Poduri și 3 Peșteri
Cel mai frumos anotimp pentru a vizita Cheile Vârghișului, din munții Perșani, este toamna, culorile pastelate vor crea un peisaj de poveste, însă este un traseu foarte frumos de parcurs și în celelalte anotimpuri. Vei traversa 9 poduri și vei vizita 3 peșteri deosebite. Traseul este unul ușor, durează 4-5 ore, vei avea timp să îl parcurgi chiar dacă vii din București.