Ai fost vreodată iarna la Cabana Curmătura? Eu am mers de multe ori pe acest traseu și pot spune că este spectaculos în orice anotimp, dar iarna cu atât mai mult. Potecile devin albe și pufoase, aerul rece de iarnă te revigorează, iar liniștea pădurii și foșnetul pașilor pe zăpadă îți reîncarcă bateriile.
Îți voi lasa în continuare impresiile mele de călătorie, dar și toate detaliile de care ai nevoie pentru a-ți organiza pe cont propriu o excursie aici.

1. Detalii tehnice traseu circuit Cabana Curmătura
Marcaj: bandă albastră + bulină galbenă + bandă galbenă
Lungime: aprox. 12 km (tot circuitul)
Durată: aprox. 5-6 ore (tot circuitul) + 1 oră pauză la cabană
Dificultate: mediu
Diferență de nivel: 630 m
Sezon: tot timpul

2. De unde începe traseul spre Cabana Curmătura?
Există numeroase trasee spre Cabana Curmătura, însă cele mai populare pornesc din Prăpăstiile Zărneștilor, mai exact de la Fântâna lui Botorog.
Prăpăstiile Zărneștilor se află în Parcul Național Piatra Craiului, în județul Brașov. Accesul se face cel mai ușor prin orașul Zărnești: strada Râului – Valea Prăpăstiilor. Poți ajunge cu mașina chiar până la Fântâna lui Botorog (maps), în general sunt destul de multe mașini parcate acolo, este greu să ratezi punctul de start, ba chiar îți recomand să te duci cât mai de dimineață pentru a găsi mai ușor loc de parcare.
Drumul este asfaltat până la ieșire din Zărnești, iar de acolo este un drum de piatră, accesibil tuturor autovehiculelor.

3. Impresii de drumeție
Traseul la Cabana Curmătura este unul dintre cele mai frumoase trasee de iarnă, potrivit și pentru începători. Ai nevoie doar de un echipament adecvat și de o companie plăcută cu care să parcurgi cei 22.000 de pași printre brazii încărcați cu zăpadă.
La sfârșitul zilei vei resimți oboseala fizică și este posibil ca a doua zi să simți un pic de febră musculară dacă nu ai o pregătire fizică bună, însă mintea și sufletul îți vor mulțumi pentru momentele de reconectare cu natura, pentru amintirile frumoase și mai ales pentru ieșirea din zona de confort care îți vor creștere încrederea de sine.
Cea mai scurtă variantă de a ajunge la Cabana Curmătura este să mergi dus întors prin același loc, adică pe la Fântâna lui Botorog – Poiana Zănoaga – Cabana Curmătura, însă ține cont că deși este mai scurt, urcarea pe la Fântâna lui Botorog este foarte solicitantă și nu vei trece nici prin Cheile Zărneștilor.
Noi alegem mereu varianta de urcare mai lungă, dar mai ușoară, prin Cheile Zărneștilor și coborârea prin Poiana Zănoaga, respectiv Fântâna lui Botorog, astfel facem un traseu de tip circuit și ne bucurăm și de frumusețea cheilor.
Prima parte: Cheile Zărneștilor (bandă albastră) - aprox. 4 km
Așa cum am explicat mai sus, am parcat mașina la Fântâna lui Botorog și am continuat la pas pe drumul forestier, pe marcaj bandă albastră. Atenție să nu faci stânga pe drumul de mașini, acela duce în satul Măgura, trebuie să mergi înainte pe drumul forestier.


Până la barieră și intrarea propriu zisă în chei am făcut cam 20 de minute, iar de acolo peisajul ne-a fascinat ca de fiecare dată.
Pereții de stâncă înalți de peste 200 de m ne lasă cu gura căscată la fiecare vizită, iar acum iarna fiind mult mai liber decât în sezonul cald, am avut destul timp să admirăm în voie această frumusețe a naturii, dar și să ne bucurăm de liniște și să ne ascultăm gândurile.


Această bucată de drum este foarte ușor de parcurs, perfectă să-ți faci încălzirea, diferența de nivel fiind foarte mică. Nu ai unde să te rătăcești, marcajele sunt foarte dese și clare.


După ce vei parcurge întreaga lungime a cheilor vei observa două indicatoare la dreapta, prin pădure spre Cabana Curmătura. Noi am ales să mergem pe varinta mai ușoară, adică pe bulină galbenă.

A doua parte: Intersecție de marcaje - Cabana Curmătura (bulină galbenă) - aprox. 3 km
Aici trebuie să menționez faptul că timpul estimat pe marcaj de 2 ore – 2 ore și jumătate este eronat, timpul corect pentru acest segment este de aproximativ 1 oră și jumătate pe zăpadă.
Traseul nu este foarte greu nici pe acest segment, însă vei simți diferența de nivel, mai ales dacă nu ai antrenament. Iarna, pentru a evita orice risc, îți recomand să porți gheruțe, pentru că zăpada este alunecoasă și pot exista porțiuni cu gheață.



Până am ajuns în poienița Stâna Curmătura am avut parte de o vreme superbă, cu soare și fără vânt, însă de acolo condițiile meteo s-au schimbat radical. S-a pornit vântul în rafale și viscolea stratul de zăpadă destul de generos din poiană, așa că am înaintat mai greu, mai ales că începuseră și forțele să ne cam lase și foamea creștea pe măsură ce ne apropiam de cabană.



La un moment dat ne-am întâlnit și cu acest simpatic care a tot mers în spatele nostru, păstrând distanța, numai că noi mergeam așa încet că el își mai lua și pauze :))

Deși traseul pare lung, odată ajunși la Cabana Curmătura ni s-a părut că am ajuns repede, avem acest feeling de fiecare dată când mergem aici, nu știu să explic de ce, dar ce pot spune este că peisajul de acolo este spectaculos în orice anotimp.
Situată la 1470 m, Cabana Curmătura, impresionează în primul rând prin poziționarea sa, oferind vederi spectaculoase către Munții Bucegi și Piatra Craiului.




Am intrat să ne încălzim și să mâncăm câte o ciorbiță. Cabana este foarte modestă, dar la ce frig era afară și la cum bătea vântul, deodată înăuntru ni se părea că este lux. Mâncarea nu este cea mai grozavă, dar plăcinta cu mere este de neratat.





A treia parte: Cabana Curmătura - Fântâna lui Botorog (bandă galbenă) - aprox. 5 km
Ne-am luat cu greu rămas bun de la pisicuțe și de la peisajul superb de aici și am urmat marcajul bandă galbenă pe care l-am găsit în spatele cabanei, pentru că așa cum spuneam la începutul articolului, am ales să facem un traseu de tip circuit.
Am continuat pe poteca lină și îngustă, printre brazii încărcați cu zăpadă și am ajuns destul de rapid în Poiana Zănoaga acolo unde în primăvară am găsit sute de brândușe și un peisaj ireal de frumos. De data aceasta a fost destul de înnorat și nu ne-am putut bucura de peisaj foarte mult, însă ne rămâne motiv să revenim și la primăvară.




Din Poiana Zănoaga și până la Fântâna lui Botorog, coborârea este destul de abruptă, mai ales că există o probabilitate destul de mare să fie multă gheață, așa că nu-ți uita gheruțele acasă dacă ajungi pe aici iarna sau primăvara.

Poteca până la Fântâna lui Botorog este mai scurtă și mult mai abruptă decât cea pe care am urcat și se desfășoară doar prin pădure.
Cam acestea sunt toate detaliile pe care trebuie să le cunoști pentru a-ți putea organiza singur o excursie la Cabana Curmătura.
A fost un traseu superb, de dificultate medie din punctul meu de vedere. Aș reveni aici cu drag și îți recomand și ție să-l parcurgi. Este unul dintre cele mai frecventate trasee, deci în weekend sigur nu vei fi singur pe munte, indiferent de anotimpul în care alegi să mergi.
Dacă ești pentru prima oară în zonă, poți da o tură la Centrul de Informare Turistică Zarnești – pentru informații și recomandări din zonă, atât pentru drumeții cât și pentru alte activități sau atracții turistice din Zărnești și împrejurimi.
4. Echipament necesar pentru această drumeție
Ai nevoie de bocanci cu aderență bună, bețe de trekking, un termos cu ceai și neapărat gheruțe. În ceea ce privește îmbrămintea este recomandat să te îmbraci în straturi, noi am stat și în fisrt layer, dar și cu câte 3-4 straturi pe noi.
Mai multe detalii despre cum să te îmbraci pe munte în sezonul rece poți citi aici: https://instatravel.ro/cum-te-imbraci-iarna-pe-munte/.

5. Ce mai poți face în zonă?
Încearcă și acest traseu spre Șaua Joaca sau prin satele Peștera și Măgura ori continuă vacanța ta spre Poiana Mărului, Șirnea, Șinca Veche, Dâmbovicioara, Fundata, Fundățica, orașul Brașov sau spre alte destinații de vis din județul Brașov: https://instatravel.ro/ obiective-turistice-judetul-brasov/.

6. Unde te cazezi?
Casa Wezly
Casa Wezly reprezintă acea casa țăranească, cu o arhitectură popular romanească, construită doar cu materiale naturale, încadrată într-un mediu natural și sănătos, adaptată și utilată conform cerințelor actuale.
Casa Wezly are o capacitate de 6 persoane și dispune de un living spațios cu bucătărie complet utilată, 3 dormitoare cu băi proprii și binențeles principala atracție, prispa unde te poți relaxa indiferent de anotimp.
Rezervă un sejur la Casa Wezly pe Booking aici.

Măgura little chalet
Măgura little chalet este o cabană situată într-o zonă liniștită, între munți, departe de gălăgia orașului. Vei decoperi un loc magic, iar ca să ajungi la el va trebui să mergi pe jos 250 m.
Cabana dispune de 3 dormitoare, 3 băi și o bucătărie complet echipată. Din cabană vei avea o vedere deosebită către munți.
Rezervă Măgura little chalet pe Booking aici.

Pensiunea Șamedru
Pensiunea Șamedru este una dintre cele mai apreciate unități de cazare din satul Măgura. Aceasta a fost finalizată în decembrie 2015.
Dispune de 16 camere, cele mai multe cu balcon și priveliște superbă spre munți. Fiecare cameră are baie proprie modernă, draperii întunecoase, paturi mari și foarte confortabile.
Pensiunea beneficiază și de un restaurant foarte bun, situat într-o clădire separată, cameră de zi cu șemineu, cameră de cinema, cameră de joacă pentru copii și un spa.
Rezervă o cameră pe Booking aici.

Îți mulțumesc că ai citit acest articol, dacă ai întrebări pentru mine te rog să mi le adresezi în secțiunea din comentarii.
Te invit să citești și alte articole din această categorie aici.
Parcurge traseul până la Cabana Curmătura și împărtășește experiența cu noi pe instagram! Folosește hashtagul #instatravelro și dă-mi tag pe @alinalicuriceanu.